21:21 Căci împăratul Babilonului stă la răscruce, la capătul celor două drumuri, ca să dea cu bobii; el scutură săgeţile, întreabă terafimii, şi cercetează ficatul.
Să dea cu bobii. Păgânii alergau la ghicit când trebuiau să se hotărască asupra unor lucruri importante. Aici sunt menţionate trei forme particulare ale ghicitului.
Scutură săgeţile. Metoda babiloniană era probabil asemănătoare cu aceea folosită de Arabi mai târziu. Mai multe săgeţi fără vârf marcate cu anumite solii erau scuturate într-o tolbă sau un alt vas şi una era trasă afară; sau tolba era învârtită cu putere şi era aleasă aceea care cădea cea dintâi. Semnul de pe săgeată era presupus că arată voinţa zeilor.
Terafimii. Ebr. teraphim, mici figurine omeneşti (vezi comentariul la Geneza 31,19). Nu se ştie exact felul în care erau ei folosiţi pentru ghicit. Cercetează ficatul. Modul acesta de ghicit numit hepatoscopie (vezi comentariul la Daniel 1,20) era ceva obişnuit la babilonieni. Au fost descoperite modele de ficat de oaie însemnate cu linii
şi inscripţii, şi evident folosite pentru scopuri de instruire.
Deşi nici o formă de ghicire nu este acceptată de biserica Creştină, mulţi creştini încearcă să capete călăuzire divină prin metode neaprobate de Dumnezeu, metode în natura lor esenţială asemănătoare cu vechile metode de ghicire. Printre astfel de metode se poate regăsi şi acela de a căuta un răspuns de la Dumnezeu aruncând în sus un ban; sau aceea de a cere Domnului să răspundă Da sau Nu, scriind cuvintele pe ambele părţi ale unui cartonaş, şi apoi lăsându-l să cadă, acceptând ca răspuns felul cum cade cartonaşul. Unii lasă ca Biblia să se deschidă la întâmplare şi acceptă solia textului pe care cad privirile lor. Iarăşi, alţii pun în scris diferite idei pe diferite cartonaşe, le amestecă şi acceptă răspunsul celui pe care-l trag. S-ar putea aminti şi alte metode, toate urmând acelaşi tipar de bază al şansei. Nu se neagă faptul că Domnul uneori a dat îndrumare prin vreunul din mijloacele acestea, mai ales pentru cei needucaţi, sau poate în cazuri de forţă majoră, dar ele sunt metode de noroc care ar trebui să fie părăsite pe măsură ce sufletul creşte în har.
Dacă în fiecare hotărâre a vieţii, omul ar primi un răspuns direct de la Dumnezeu printr-un semn extern, el ar deveni o simplă maşină. El s-ar jefui pe sine de dreptul şi de libertatea fundamentală a omului, şi anume acelea ale auto-determinării, o însuşire dată lui de Dumnezeu.
Tragerea la sorţi face parte din aceeaşi categorie şi nu ar trebui să se recurgă la ea. S-a dat sfatul următor: ,,Nu am nici-o credinţă în tragerea la sorţi... A trage la sorţi slujbaşii bisericii nu este după rânduiala bisericii lui Dumnezeu.” ( EGW, scrisoarea 37, 1900).