18:4 Iată că toate sufletele sunt ale Mele. După cum sufletul fiului este al Meu, tot aşa şi sufletul tatălui este al Meu. Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.
Toate sufletele sunt ale Mele. Ele sunt ale lui Dumnezeu prin dreptul de creaţiune. Toate sunt egal făpturile Sale, şi purtarea Lui cu ele este fără prejudecată sau părtinire. El le iubeşte pe toate şi vrea să le mântuiască pe toate şi pedeapsa vine numai când este meritată.
Sufletul care păcătuieşte. Cu toate că Ezechiel vorbea în primul rând de pedepsele care erau să vină fără întârziere, cuvintele lui au aplicaţie mai cuprinzătoare. Ele sunt la fel de adevărate cu privire la moartea a doua finală şi irevocabilă (Apocalips 20,14; comp. Matei 10,28). În universul refăcut al lui Dumnezeu nu va fi lăsată nici o urmă de păcat. Nu va rămâne nimic, ca să reamintească blestemul, ca de pildă suflete care să ardă veşnic într-un iad care să dăinuiască veşnic. Biruinţa lui Dumnezeu asupra păcatului va fi deplină. Ideea că păcătoşilor le va fi acordată viaţa veşnică, deşi în chin, este cu totul contrarie Scripturilor. Doctrina aceasta se sprijină pe premisa falsă că sufletul este o entitate separată şi este indestructibil. Dar ideea aceasta este derivată, nu din Scripturi, ci din concepţii filozofice false care şi-au aflat intrarea de timpuriu în gândirea iudaică şi creştină. Cuvântul tradus ,,suflet” (nephesh), nu se referă la vreo parte nemuritoare a omului şi nici la vreun principiu dătător de viaţă din om. El este echivalent cu ,,om”, ,,persoană” sau ,,eu”. Nephesh se referă la om ca o persoană unică, diferită de oricare altă persoană. Când această identitate particulară este scoasă în evidenţă, Scripturile numesc pe om ,,suflet”. Ezechiel declară aici aşa: ,,Persoana care păcătuieşte va muri”. Cu privire la o tratare mai pe larg a lui nephesh, vezi comentariul la Psalmi 16,10.