Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Ezechiel

Ezechiel 18:24


18:24 Însă dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea, dacă se ia după toate urâciunile celui rău, s-ar putea să trăiască el oare? Nu, ci toată neprihănirea lui va fi uitată, pentru că s-a dat la nelegiuire şi la păcat; de aceea va muri în ele.

Va fi uitată. Sau ,,Nu va fi pomenită” . În cazul în care cel drept apostaziază, cartea de amintire, în care sunt trecute toate faptele lui bune, nu mai este luată în socoteală la judecată. El este răsplătit potrivit cu lunga lui categorie de păcate. Nu numai păcatele de care nu s-a pocăit îi sunt puse în socoteală, dar şi toate acelea pentru care mai înainte primise iertare. Când un om se desparte de Dumnezeu, el leapădă iubirea Lui iertătoare, şi prin urmare este ,,în aceeaşi stare ca înainte de a fi fost iertat. El a tăgăduit pocăinţa sa, şi păcatele sale sunt asupra sa ca şi cum nu s-ar fi pocăit” (COL 251). Este susţinut uneori în chip eronat că atunci când un păcat este iertat el este de îndată şters. Credinţa aceasta este combătută atât aici cât şi în învăţătura sanctuarului. Păcatele sunt iertate, dar păstrate în registre până în ziua judecăţii (vezi PP 357,358).