18:19 Voi însă ziceţi: Pentru ce nu poartă fiul pedeapsa pentru nelegiuirea tatălui său? Pentru că fiul a lucrat după neprihănire şi dreptate, a păzit şi a împlinit toate legile Mele; el va trăi negreşit!
Pentru ce nu poartă fiul fărădelegea? Sau ,,Pentru ce? Nu poartă fiul?” . Întrebarea poate îşi are obârşia în faptul că parabola aparent contrazice învăţătura legii, lucrările naturii, şi părerea populară. Ezechiel nu intră la discuţie pe chestiunea obiecţiei omului, ci repetă legea răspunderii individuale. În concepţia iudaică, individul era privit ca o parte a unei naţiuni sau familii. Învăţătura nouă a lui Ezechiel era un precursor al uneia din concepţiile de bază ale noului legământ. Sub vechiul legământ (vezi comentariul la cap. 16,60) oamenii credeau că mântuirea era bazată pe o legătură din afară cu sistemul central al cultului. Preotul era interpretul legii divine şi persoana, în loc de a cerceta ea însăşi Scripturile, depindea de interpretarea conducătorilor religioşi. În noul legământ se spune lămurit: ,,Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său zicând cunoaşte pe Domnul! Căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei” (Evrei 8,11; comp. Ieremia 31,34). Toţi urmau să aibă intrare directă la Dumnezeu. Ei nu aveau să se mai închine la Ierusalim, prin ceremonie externă, ci să I se închine în duh şi adevăr (Ioan 4,21-24). Dumnezeu cere dreptate şi îndurare faţă de oameni şi smerenie faţă de El (Mica 6,8).