16:60 Dar Îmi voi aduce aminte de legământul Meu făcut cu tine în vremea tinereţii tale, şi voi face cu tine un legământ veşnic.
Un legământ veşnic. Deşi Israel rupsese în chip necredincios legământul, necredincioşia sa nu putea să schimbe credincioşia lui Dumnezeu. El era gata să încheie un nou legământ în ziua pocăinţei. Din nefericire, din cauza continuei lipse de credincioşie a rămăşiţei, împlinirea a fost amânată până în era Evangheliei, când permanenţa legământului a fost asigurată prin aceea că nu se mai sprijinea pe o bază naţională, ci pe o bază individuală. Cu toate acestea, permanenţa mai mare oferită la data reîntoarcerii celor exilaţi n-a fost deloc acceptată.
Biblia prezintă două legăminte fundamentale, cel veşnic (care mai târziu a ajuns să fie cunoscut drept cel nou) şi cel vechi. Greşeală în definirea corespunzătoare a termenului ,,legământ” şi realizarea unei distincţii corecte, vechiul şi noul legământ a dat naştere la multă înţelegere greşită. Legământul veşnic este simplu planul lui Dumnezeu pentru salvarea neamului omenesc. Expresia este, din motive practice, sinonimă cu ,,planul mântuirii”. Legământul acesta a fost făcut cu Adam în Eden şi mai târziu, reînnoit cu Avraam (vezi PP 370). El reprezenta punerea în lucru a unui plan prin care omul să poată fi readus la poziţia pe care o pierduse. Omul avea nevoie de iertare pentru călcarea sa de lege. Iertarea a devenit posibilă prin lucrarea pe care Fiul lui Dumnezeu avea să o facă în întruparea Sa, în viaţa şi moartea Sa. Caracterul omului avea nevoie să fie readus la armonia cu chipul dumnezeiesc. Puterea dumnezeiască era făgăduită, iar atunci când era acceptată de om, urma să alunge păcatul din viaţă şi să încorporeze în suflet trăsăturile caracterului drept.
Legământul sau planul acesta pentru mântuire a fost făcut cu Adam, dar se aplică la fel oamenilor din toate epocile. În timpurile Noului Testament, acelaşi legământ a ajuns să fie cunoscut ca noul legământ, doar pentru că autentificarea lui prin jertfa lui Hristos a avut loc după autentificarea vechiului legământ, care se întâmplase la Sinai.
Vechiul legământ a fost făcut la Sinai. Pentru ce acest legământ a fost necesar când un aranjament corespunzător pentru mântuire era în existenţă? Vechiul legământ n-a fost intenţionat să ia locul legământului veşnic; şi nici nu avea rostul de a fi un al doilea mijloc de mântuire. O cercetare a fundalului istoric va ajuta să se clarifice rostul lui. În sclavia lor din Egipt, israeliţii pierduseră, în mare măsură, cunoştinţa de Dumnezeu şi de cerinţele Lui. Readucerea lor ar fi cerut timp. Adevărul spiritual este înţeles numai treptat. Acceptarea unui adevăr pregăteşte calea pentru primirea altuia. Dumnezeu Şi-a început lucrarea de instruire la Sinai, prin informarea poporului Său că obiectivul planului Său era de a aduce viaţa lor în armonie cu caracterul Său. Totuşi, scopul a fost expus obiectiv: ,,Acum, dacă veţi asculta glasul Meu, şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu. Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt”. (Exod 19,5.6). În vremea aceea, israeliţii înţelegeau destul de puţin despre ce era vorba. Ei au fost de acord cu larga expunere a obiectivelor şi au răspuns: ,,Vom face tot ce a zis Domnul” (Exod 19,8). Era planul lui Dumnezeu de a merge mai departe de aici şi să instruiască poporul cu privire la felul cum puteau fi atinse aceste obiective. Treptat, pe măsură ce ei urmau să înţeleagă, El avea să le dezvăluie amănuntele legământului veşnic (vezi Ellen G. White, Material Suplimentar la Exod 19,3-8).
Din nefericire, poporul niciodată n-a părut că progresează dincolo de întâia lecţie în învăţătura lor spirituală. Ei au prins ideea necesităţii ascultării. O astfel de filozofie învăţaseră în Egipt. Din această cauză ei au căutat favoarea lui Dumnezeu, străduindu-se să aducă ascultare externă faţă de cererile lui Dumnezeu. Toate încercările făcute de Dumnezeu pentru a le arăta necesitatea unei inimi noi, şi a harului divin pentru a face posibilă o astfel de ascultare, au dat greş în mod repetat. Afară de excepţiile individuale, o astfel de atitudine a continuat prin tot Vechiul Testament, şi aceasta în ciuda repetatelor apeluri făcute de profeţi de a accepta o legătură superioară. Cu privire la noul legământ, vezi Ieremia 31,31-34; Ezechiel 8,8-13; PP 370-373.