16:47 Tu nu numai că ai umblat pe căile lor, şi ai săvârşit aceleaşi urâciuni, ci, ca şi cum atât ar fi fost prea puţin, ai fost mai stricată decât ele în toate purtările tale.
Ar fi fost prea puţin. Ebraicul me‘aţqaţ. Cel dintâi cuvânt ebraic însemnează ,,puţin” sau ,,mic”; al doilea este îndoielnic în derivarea lui. Pasajul ar putea să însemne ,,nu ai făcut după urâciunile lor numai puţin, ci ai făcut mai stricat ca ele”. Expresia ebraică poate să însemne şi ,,puţin timp”. Ideea atunci ar fi ,,nu ai făcut după urâciunile lor, dar după un scurt timp ai făcut mai stricat decât ele”.
Păcatul mai mare ar urma să fie înţeles în sensul unei vinovăţii mai mari din cauza prilejului mai mare. Acesta era gândul lui Hristos când a mustrat lipsa de credincioşie a poporului din vremea sa, declarând: ,,În ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei şi Gomorei, decât pentru cetatea aceea” (Matei 10,15). Păcătuiesc cel mai mult aceia care păcătuiesc contra celei mai mari lumini. Cea mai grozavă pedeapsă vine asupra acelora care au avut cele mai mari ocazii dar au abuzat de îndurările lui Dumnezeu şi au trecut cu vederea avertizările dumnezeieşti. Lumina acumulată a tuturor veacurilor luminează asupra timpului nostru. Oamenii care neglijează binecuvântările şi ocaziile de azi îşi atrag o mai mare vinovăţie a omenirii din orice veac de mai înainte. Mânia lui Dumnezeu din cele şapte plăgi de pe urmă, este rezervată pentru aceia care iau hotărâre contra lui Hristos în ziua celei mai mari iluminări, când solia îngerului al treilea se dezvoltă ca o mare strigare şi întreg pământul este luminat de slava lui Dumnezeu (Apocalips 18,1-4). Păcătoşii veacurilor mai timpurii suferă numai mânia care vine după mileniu.