9:34 Faraon, văzând că ploaia, piatra şi tunetele încetaseră, n-a contenit să păcătuiască şi şi-a împietrit inima, el şi slujitorii lui.
N-a contenit să păcătuiască. În nepocăinţă încăpăţânată, regele ,,şi-a împietrit inima” cum prezisese Moise. După cât s-ar părea, slujitorii lui au stat alături de această hotărâre, totuşi plaga următoare i-a convins de zădărnicia unei rezistenţe în continuare (cap. 10,7). Dacă l-au sprijinit pe Faraon din slugărnicie, sau pentru că încă nu erau convinşi de puterea lui Dumnezeu, este nesigur.
Ca şi unele din plăgile precedente, cea de-a şaptea a dovedit din nou lipsa de valoare a pocăinţei născută din frică. În felul acesta, Dumnezeu ar putea să-Şi asigure supunerea tuturor oamenilor, dar victoria ar fi fără valoare, pentru că inimile oamenilor n-ar fi câştigate. Dumnezeu nu se află în teama de furtună şi foc, ci în glasul care vorbeşte în şoaptă înăuntrul inimii omului. Mulţi păcătoşi trec prin porţile groazei, unde aud glasul Lui, mărturisesc puterea Lui şi recunosc propria nimicnicie, dar oamenii vor fi schimbaţi în caracter numai după ce liniştea sufletului a ajuns să distingă acel glas.Comentariile lui Ellen G. White
1-35 PP 267-270
3 PP 267
3-11SR 117
6-8,10 PP 267
11 1T 292
11,12, 14 PP 267
16 PK 368; PP 267
18-21 PP 269
23-25 SR 117
24-26 PP 269
27 SR 117; 5T 637
27-30,33-35 PP 270