9:16 Dar te-am lăsat să rămâi în picioare, ca să vezi puterea Mea, şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul.
Ca să vezi. Dumnezeu continuă să explice motivul pentru care n-a nimicit deja pe Faraon, a cărui încăpăţânare atrăsese de mult o astfel de pedeapsă. Motivul prezentat aici este dublu: (1) pentru ca Faraon să poată experimenta şi astfel să ajungă să recunoască puterea adevăratului Dumnezeu şi să fie constrâns în mod repetat să-I dea slavă lui Iehova; (2) pentru ca numele lui Dumnezeu să fie făcut cunoscut pe tot pământul. Lucrul acesta a fost adus la îndeplinire întru totul şi Faraon a fost obligat să admită nu numai superioritatea puterii lui Dumnezeu, ci şi dreptatea Lui (vezi v.27). Grandioasele evenimente care au precedat şi au însoţit Exodul au ajuns să aibă faimă mondială. Conform obiceiului lor de a nu raporta întâmplările care le erau adverse, egiptenii n-au lăsat nici o urmă a experienţei Exodului pe monumentele lor. Dar n-au putut opri răspândirea istoriei acestor puternice evenimente la alte naţiuni (vezi Exod 15,14; Iosua 2,10, etc.). Şi astăzi, deşi au trecut mai bine de trei milenii de când s-au întâmplat aceste minuni în ţara Egiptului, în câmpia Ţoan” (Psalmi 72,12), cele întâmplate sunt citite în mai mult de o mie de limbi, în orice ţară din lume, proclamate de nenumărate mii de predicatori şi crezute încă de milioane de evrei şi creştini. Ar fi putut fi vreo profeţie împlinită în mai literal decât aceasta spusă regelui Egiptului?
Timpul viitor folosit de KJV în redarea textului din Exod 9,15.16 (vezi comentariul pentru v.15) a dus la înţelegerea greşită a caracterului lui Dumnezeu şi a naturii lucrării Lui cu oamenii. ESTE făcut să pară că Dumnezeu l-a predestinat pe Faraon să urmărească politica lui de opoziţie faţă de Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să poată beneficia de împietrirea inimii lui. Mai departe, se trage concluzia că, fie Dumnezeu l-a adus la existenţă, fie că l-a pus pe tronul Egiptului tocmai pentru acest scop şi l-a sortit să acţioneze în ciuda voinţei divine. Un astfel de amestec este în dezacord cu multe afirmaţii clare ale Scripturii, care spun că Dumnezeu nu predestinează soarta nici unui om, nici nu constrânge voinţa omenească (vezi Iosua 24,15; Isaia 55,1; Ioan 1,12; 3,16; 7,37; Apocalipsa 22,17; etc.). Ideea din originalul ebraic al v.15 şi 16 este exprimată mult mai potrivit astfel: ,,Eu aş fi putut să-Mi întind mâna să te lovesc cu ciumă pe tine şi pe poporul tău, şi tu ai fi putut fi nimicit de pe pământ; dar te-am lăsat să trăieşti cu scopul ca să vezi puterea Mea, ca Numele Meu să fie vestit pe tot pământul” (RSV; vezi Ed. 174-178, 238, 304).