Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Exod

Exod 7:22


7:22 Dar vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor. Inima lui Faraon s-a împietrit, şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.

Vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel. Întocmai ca în timpul vizitei anterioare a lui Moise, vrăjitorii au fost consultaţi din nou. Încă o dată, ei au contrafăcut o minune adevărată, prin aparenţa de a transforma o anumită cantitate de apă în sânge. La întrebarea de unde au avut vrăjitorii apa pe care au folosit-o, răspunde v.24, care dă de înţeles că fântânile proaspăt săpate au furnizat apă de băut satisfăcătoare. Faptul că vrăjitorii au schimbat într-adevăr apa în sânge nu se înţelege în mod necesar din expresia vagă ,,au făcut la fel”. Ei aveau nevoie doar să-l convingă pe Faraon că erau în stare să facă ce au făcut Moise şi Aaron. Nu s-a făcut nici o examinare critică pretinsei lor minuni care, în ciuda faptului de a fi o înşelăciune, a trecut drept adevărată. Dacă oamenii aceştia ar fi avut puterea pe care pretindeau că o au, ei ar fi trebuit să fie în stare să schimbe apa prefăcută în sânge a Nilului din nou în apă obişnuită. Faptul că regele a fost satisfăcut cu o imitaţie de minune dovedeşte absurditate, în cazul lui, probabil un rezultat al împietririi inimii. El a crezut ce dorea să creadă.