7:17 Acum, aşa vorbeşte Domnul: Iată cum vei cunoaşte că Eu sunt Domnul. Am să lovesc apele râului cu toiagul din mâna mea; şi ele se vor preface în sânge.
Vei cunoaşte. La o vizită anterioară, Faraon declarase: ,,Eu nu cunosc pe Domnul” (cap. 5,2). Moise îl avertizează acum pe nesăbuitul monarh că în curând i se va da ocazia să afle ceva despre puterea lui Dumnezeu (vezi cap. 9,14). Zeul Nil, izvorul fertilităţii şi al binecuvântării, avea să devină agentul morţii.
Plăgile care s-au abătut asupra egiptenilor au fost destinate nu numai pentru a-i face pe Faraon şi poporul lui să-L recunoască pe Dumnezeul cel adevărat, ci şi pentru a nimici încrederea în puterea şi protecţia zeilor lor falşi (cap. 12,12). Fiecare din cele zece plăgi a fost dureros de literală, şi totuşi în acelaşi timp era îndreptată împotriva unor faze ale falsei religii. În providenţa îndurătoare a lui Dumnezeu, durerea fizică pricinuită de fiecare plagă trebuia să-l facă pe rege şi pe sfetnicii săi să reconsidere comportamentul lor, ca să poată cunoaşte nebunia slujirii idolilor şi înţelepciunea conlucrării cu Dumnezeul cerului. În Egiptul antic, interesele regelui şi ale preotului erau strâns înrudite, regele însuşi fiind întotdeauna iniţiat în casta preoţească. Faraon şi preoţii, presupuneau în mod just că era în joc atât stabilitatea statului cât şi a religiei. Poporul şi sfetnicii regelui, mai mult din consideraţii practice, erau gata să se supună cu mult timp înaintea regelui şi a preoţilor (cap. 10,7). Numai după cea de-a zecea plagă, al cărei rezultat a fost că următoarea generaţie a regalităţii şi a preoţiei murit, preoţia a fost, pentru un moment, gata să se supună (PP 272, 283). În plăgile care au căzut asupra Egiptului vedem o anticipare a judecăţilor lui Dumnezeu care vor cădea în curând asupra pământului, mult mai teribile şi mai extinse.
Preface în sânge. Cuvintele acestea nu înseamnă că apele Nilului aveau să ia doar culoarea sângelui, aşa cum au interpretat unii comentatori acest text, ci mai degrabă că ele într-adevăr aveau să devină sânge. Nu are nici un rost să se pună întrebarea dacă apa ar fi trecut diferitele teste moderne microscopice şi altele prin care este analizat sângele. Apa a apărut ca sânge cât priveşte gustul, mirosul şi legătura particulelor şi a fost considerată ca fiind sânge. N-a fost numai apă colorată de pământul roşu din Etiopia, sau de ,,plante cryptogamice şi infuzorii” cum au susţinut unii savanţi. Apa prefăcută în felul acesta nici n-ar fi omorât peştii, nici nu s-ar fi ,,împuţit”, nici n-ar fi fost întru totul de nebăut.