Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Exod

Exod, 35


35:1 Moise a strâns toată adunarea copiilor lui Israel, şi le-a zis: Iată lucrurile, pe care a poruncit Domnul să le faceţi.

Toată adunarea. Acum izraeliţii erau gata să înceapă construirea şi ridicarea Cortului Întâlnirii care fusese plănuit (cap. 25-31), dar au întârziat din cauza apostaziei lor (cap. 32; PP 343) şi a necesităţii de a reînnoi legământul (cap. 33, 34). Deoarece acesta a fost un proiect în care era cuprins şi interesat în mod vital tot poporul prin darurilor lor (cap. 25,2-7) şi prin munca lor (vezi cap. 28,3; 35,10; 36,4; 39,42), Moise i-a ,,strâns” pentru instrucţiuni preliminarii.



35:2 Şase zile să lucraţi, dar ziua a şaptea să vă fie sfântă; acesta este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua aceea, să fie pedepsit cu moartea.

Şase zile. Evreii aveau să fie angajaţi într-o întreprindere sfântă şi aceasta puteau s-o socotească drept scuză pentru lucrarea în Sabat. Dar nu le era îngăduit să fie înşelaţi de natura sfinţită a lucrării lor spre a neglija păzirea sfântă a acelei zile, sau a umbla în mod nepăsător în sfântul ei timp. Aici se află o lecţie evidentă pentru slujbaşi şi alţii care fac lucrarea lui Dumnezeu în ziua lui Dumnezeu. Construirea Cortului Întâlnirii cu diferitele lui dibăcii şi materiale necesare pentru el era o chestiune laică şi, de aceea, nu era o ocupaţie potrivită pentru ziua sfântă a lui Dumnezeu.



35:3 Să n-aprinzi foc, în nici una din locuinţele voastre, în ziua Sabatului.

Să nu aprinzi foc. În vremurile de demult aprinderea focului cerea o muncă considerabilă. Clima relativ caldă a regiunii Sinai făcea ca încălzirea artificială să nu fie necesară, şi focul urma să fie aprins numai cu scopul de a fierbe mâncarea. Nefiind principal pentru sănătate într-o astfel de climă, în Sabat nu trebuie să fie gătită hrană caldă (vezi comentariul pentru cap. 16,23). Porunca aceasta încă mai este ţinută cu stricteţe de iudeii caraiţi, chiar şi în climele reci, iar aceştia nu permit în căminele lor nici foc, nici lumină în ziua Sabatului. Totuşi, mulţi iudei consideră această obligaţie ca fiind numai temporară ca natură, şi au chiar în Palestina, atât foc cât şi lumină. Dar iudeii strict ortodocşi astăzi nu gătesc hrană în sabat.



35:4 Moise a vorbit întregii adunări a copiilor lui Israel, şi a zis: Iată ce a poruncit Domnul.

Verset ce nu a fost comentat.

35:5 Luaţi din ce aveţi şi aduceţi un prinos Domnului. Fiecare să aducă prinos Domnului ce-l lasă inima: aur, argint, şi aramă;

Verset ce nu a fost comentat.

35:6 materii vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu, in subţire şi păr de capră;

Verset ce nu a fost comentat.

35:7 piei de berbeci vopsite în roşu şi piei de viţel de mare; lemn de salcâm,

Verset ce nu a fost comentat.

35:8 untdelemn pentru sfeşnic, mirodenii pentru untdelemnul ungerii şi pentru tămâia mirositoare;

Verset ce nu a fost comentat.

35:9 pietre de onix şi alte pietre pentru împodobirea efodului şi a pieptarului.

Verset ce nu a fost comentat.

35:10 Toţi cei iscusiţi dintre voi să vină şi să facă tot ce a poruncit Domnul:

Verset ce nu a fost comentat.

35:11 locaşul, cortul şi acoperişul lui, copcile, scândurile, drugii, stâlpii şi picioarele lui;

Verset ce nu a fost comentat.

35:12 chivotul şi drugii lui, capacul ispăşirii şi perdeaua dinăuntru pentru acoperirea chivotului;

Verset ce nu a fost comentat.

35:13 masa şi drugii ei, cu toate uneltele ei, şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului;

Verset ce nu a fost comentat.

35:14 sfeşnicul cu uneltele lui, candelele lui, şi untdelemnul pentru sfeşnic;

Verset ce nu a fost comentat.

35:15 altarul pentru tămâie şi drugii lui, untdelemnul pentru ungere şi tămâia mirositoare, şi perdeaua uşii de afară de la intrarea cortului;

Verset ce nu a fost comentat.

35:16 altarul pentru arderile de tot, grătarul lui de aramă, drugii lui, şi toate uneltele lui, ligheanul cu piciorul lui,

Verset ce nu a fost comentat.

35:17 pânzele curţii, stâlpii ei, picioarele ei, şi perdeaua de la poarta curţii;

Verset ce nu a fost comentat.

35:18 ţăruşii cortului, ţăruşii curţii, şi funiile lor;

Ţăruşii. Aceştia erau ţăruşi înfipţi în pământ spre a ţine funiile care susţineau cortul ce acoperea tabernacolul şi stâlpii din peretele curţii.



35:19 veşmintele preoţeşti pentru slujba sfântului locaş, veşmintele sfinte ale preotului Aaron, şi veşmintele fiilor lui pentru slujbele preoţeşti.

Verset ce nu a fost comentat.

35:20 Toată adunarea copiilor lui Israel a ieşit dinaintea lui Moise.

Verset ce nu a fost comentat.

35:21 Toţi cei cu tragere de inimă şi bunăvoinţă au venit şi au adus un prinos Domnului pentru lucrarea cortului întâlnirii, pentru toată slujba lui, şi pentru veşmintele sfinte.

Verset ce nu a fost comentat.

35:22 Au venit îndată bărbaţii şi femeile, toţi cei cu tragere de inimă, şi au adus belciuge de nas, inele, cercei, brăţări, salbe şi tot felul de lucruri de aur; fiecare a adus prinosul de aur, pe care-l închinase Domnului.

Verset ce nu a fost comentat.

35:23 Toţi cei ce aveau ştofe (materii) vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu, in subţire şi păr de capră, piei de berbeci vopsite în roşu, şi piei de viţel de mare, le-au adus.

Verset ce nu a fost comentat.

35:24 Toţi cei ce puteau aduce prin ridicare un prinos de argint şi de aramă, au adus prinosul Domnului. Toţi cei ce aveau lemn de salcâm bun pentru lucrările rânduite pentru slujbă, l-au adus.

Verset ce nu a fost comentat.

35:25 Toate femeile iscusite au tors cu mâinile lor, şi au adus lucrul lor, şi anume: tort vopsit în albastru, în purpuriu, în cărămiziu şi in subţire.

Au tors. Torsul era o artă obişnuită printre femeile acelor zile, de la cea mai de sus, la cea mai de jos. La facerea cortului şi a mobilierului lui era de lucru pentru toţi. Dumnezeu consideră orice lucrare făcută pentru El de mare valoare şi importanţă, atât aceea a ,,căpeteniilor” care au ,,adus pietre de onix” şi ,,pietre” preţioase şi ,,mirodenii” scumpe (v.26), cât şi a femeilor umile care au tors covoare de păr de capră (v.26).

Pentru alte informaţii cu privire la instrucţiunile pentru ridicarea tabernacolului vezi comentariul pentru capitolele 25 la 31.



35:26 Toate femeile cu tragere de inimă şi iscusite au tors păr de capră.

Verset ce nu a fost comentat.

35:27 Fruntaşii poporului au adus pietre de onix şi alte pietre pentru efod şi pieptar;

Verset ce nu a fost comentat.

35:28 mirodenii şi untdelemn, pentru sfeşnic, pentru untdelemnul ungerii şi pentru tămâia mirositoare.

Verset ce nu a fost comentat.

35:29 Toţi copiii lui Israel, bărbaţi şi femei, pe care-i trăgea inima să ajute la lucrul poruncit de Domnul prin Moise, au adus Domnului daruri de bună voie.

Daruri de bună voie. Spiritul bunăvoinţei manifestat de poporul lui Israel trebuie să fi fost foarte plăcut în ochii lui Dumnezeu, pentru că ,,Dumnezeu iubeşte pe dătătorul voios” (2 Corinteni 9,7). Înaintea Lui nu contează atât de mult cantitatea (Luca 21,3), ci spiritul în care este dăruit (v.4). Bunăvoinţa şi credincioşia sunt ceea ce face ca slujirea noastră să fie primită de El (COL 402), şi El ne răsplăteşte după generozitatea intenţiei Lui (COL 397).

Comentariile lui Ellen G. White

5 WM 2914

20-22 SR 151

21 Ed 286; PK 61; WM 291

21,22 PP 344

21-25 6T 468

22 5T 268

23-28 PP 344

30,31 PP 343

30-35 PK 62



35:30 Moise a zis copiilor lui Israel: Să ştiţi că Domnul a ales pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda.

Verset ce nu a fost comentat.

35:31 L-a umplut cu Duhul lui Dumnezeu, duh de înţelepciune, pricepere, şi ştiinţă, pentru tot felul de lucrări.

Verset ce nu a fost comentat.

35:32 I-a dat putere să născocească planuri, să lucreze în aur, în argint şi în aramă,

Verset ce nu a fost comentat.

35:33 să sape în pietre şi să le lege, să lucreze lemnul cu meşteşug, şi să facă tot felul de lucrări meşteşugite.

Verset ce nu a fost comentat.

35:34 I-a dat şi darul să înveţe pe alţii, atât lui cât şi lui Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan.

Verset ce nu a fost comentat.

35:35 I-a umplut cu pricepere, ca să facă toate lucrările de săpătură în piatră, de cioplitură meşteşugită, de lucrat la gherghef şi de ţesut materii vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu şi in subţire, să facă tot felul de lucrări şi născociri de planuri.

Verset ce nu a fost comentat.