33:1 Domnul a zis lui Moise: Du-te, şi porneşte de aici cu poporul, pe care l-ai scos din ţara Egiptului; suie-te în ţara, pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: Seminţei tale o voi da!
Du-te şi porneşte de aici. Această declaraţie reafirmă ce i-a spus Domnul lui Moise în cap. 32,34, după ce Moise a mijlocit înaintea lui Dumnezeu pentru a ierta poporul de păcatul facerii viţelului de aur. Dumnezeu va rămâne loial făgăduinţei făcute lui Avraam, Isaac şi Iacov (Geneza 12,7; 26,3; 28,13).
33:2 Voi trimite înaintea ta un înger, şi voi izgoni pe Canaaniţi, Amoriţi, Hetiţi, Fereziţi, Heviţi şi Iebusiţi.
Verset ce nu a fost comentat.
33:3 Suie-te în ţara aceasta unde curge lapte şi miere. Dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul tău, ca să nu te prăpădesc pe drum, căci eşti un popor încăpăţânat.
În ţara. Aceste cuvinte continuă gândul din v.1 şi v.2, fiind în paranteză. Cu iubire, Dumnezeu le spune celor din Israel că este cel mai bine să nu meargă cu ei. Dacă ar călca din nou legământul Său, prezenţa Sa ar însemna nimicirea lor completă. Uneori, din milă, Dumnezeu se îndepărtează de noi. El nu Îşi impune prezenţa (Matei 13,53-58).
33:4 Când a auzit poporul aceste triste cuvinte, toţi s-au întristat; şi nimeni nu şi-a pus podoabele pe el.
S-au întristat. Izraeliţii au început să-şi dea seama ce înseamnă despărţirea de Domnul. ,,Un înger” părea să nu corespundă siguranţei pe care putea da Dumnezeu Însuşi. Ei au exprimat o întristare adâncă pentru nelegiuirea lor. Pocăinţa este o condiţie indispensabilă pentru redobândirea favorii divine, deoarece fără pocăinţă nu poate fi nici o mântuire. (Luca 13,5; Fapte 3,19; Apocalipsa 2,5.16). În semn de pocăinţă şi umilinţă, izraeliţii şi-au ,,scos podoabele”. Îndepărtarea podoabelor implică întristare şi reformă (Geneza 35,4; Ezechiel 26,16). Probabil că bărbaţii purtau brăţări pe braţ, la mână şi la încheietura piciorului. Ultimele erau purtate de bărbaţii din Egipt.
33:5 Şi Domnul a zis lui Moise: Spune copiilor şi lui Israel: Voi sunteţi un popor încăpăţânat; numai o clipă dacă M-aş sui în mijlocul tău, te-aş prăpădi. Aruncă-ţi acum podoabele de pe tine, şi voi vedea ce-ţi voi face.
Dacă M-aş sui. Ca răspuns la pocăinţa vizibilă a lui Israel, Dumnezeu i-a asigurat că nu vor fi părăsiţi definitiv. Aparenta Sa reţinere în a accepta schimbarea inimii lor era cauzată de faptul că pocăinţa lor nu era încă suficient de adâncă (vezi Osea 6,4; 7,8.14-16). Scopul lui Dumnezeu prin amânare era de a crea în inima lor o dorinţă mai adâncă de a avea părtăşie cu El (vezi Ioel 2,12.13; Osea 10,12; DA 200).
33:6 Copiii lui Israel şi-au scos de pe ei podoabele, şi au plecat de la muntele Horeb.
De la muntele Horeb. Literal, ,,de la muntele Horeb, în continuare”. Această expresie implică faptul că izraeliţii au încetat să poarte podoabe, cel puţin pentru un timp, ca semn al dorinţei sincere de a asculta de Dumnezeu.
33:7 Moise a luat cortul lui şi l-a întins afară din tabără, la o depărtare oare care; l-a numit cortul întâlnirii. Şi toţi cei ce întrebau pe Domnul, se duceau la cortul întâlnirii, care era afară din tabără.
A luat cortul. Acesta era un cort folosit temporar, până la finalizarea ,,Cortului Întâlnirii” (PP 327). Moise nu putea să urce mereu pe Muntele Sinai spre a se întâlni cu Dumnezeu, deoarece tabăra avea nevoie de supravegherea lui, îndeosebi în acest timp. Faptul că acel cort a fost mutat ,,afară din tabără” simboliza îndepărtarea prezenţei lui Dumnezeu din mijlocul poporului, din cauza nelegiuirii lui.
Cortul întâlnirii… era afară din tabără. Aici, cei care doreau să se întoarcă la Domnul, putea să vină într-o pocăinţă adevărată, mărturisindu-şi păcatele şi căutând mila lui Dumnezeu.
33:8 Când se ducea Moise la cort, tot poporul se scula în picioare; fiecare stătea la uşa cortului său, şi urmărea cu ochii pe Moise, până intra el în cort.
Când se ducea Moise. Izraeliţii şi-au îndreptat toată atenţia, cu teamă şi cutremur, asupra Cortului Întâlnirii, ca să vadă dacă Dumnezeu îl va primi pe reprezentantul lor şi le va acorda un semn al restabilirii favorii Sale. Însuşi faptul că retragerea prezenţei lui Dumnezeu era aşa de dureros simţită de popor făgăduia o pocăinţă sinceră.
33:9 Şi când intra Moise în cort, stâlpul de nor se pogora şi se oprea la uşa cortului, şi Domnul vorbea cu Moise.
Stâlpul de nor. Acest semn, acum familiar pentru popor, era dovada că Dumnezeu continua să fie călăuzitorul şi protectorul lui (cap. 13,21.22).
33:10 Tot poporul vedea stâlpul de nor oprindu-se la uşa cortului; tot poporul se scula şi se arunca cu faţa la pământ la uşa cortului lui.
Verset ce nu a fost comentat.
33:11 Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui. Apoi Moise se întorcea în tabără, dar tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu ieşea deloc din mijlocul cortului.
Verset ce nu a fost comentat.
33:12 Moise a zis Domnului: Iată, Tu îmi zici: Du pe poporul acesta! Şi nu-mi arăţi pe cine vei trimite cu mine. Însă, Tu ai zis: Eu te cunosc pe nume, şi ai căpătat trecere înaintea Mea!
Iată, Tu îmi zici. Versetele 12 şi 13 sunt un exemplu al modului intim în care Moise vorbea cu Dumnezeu (Numeri 12,8). Prietenia cu Dumnezeu le dă oamenilor îndrăzneala de a se apropia de El, deoarece prietenia adevărată alungă teama (Evrei 4,15.16; 1 Ioan 4,18). Moise a dorit stăruitor să ştie clar ce intenţiona Domnul cu poporul Său şi cine va fi numit să-l conducă. Moise a simţit că Domnul îi va descoperi cu siguranţă acest lucru, dacă, aşa cum spusese El, ,,găsise har” în ochii Săi. Moise I-a amintit lui Dumnezeu că ,,poporul acesta este poporul Tău”, implicând în felul acesta responsabilitatea lui Dumnezeu faţă de ei.
33:13 Acum, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte, şi voi avea trecere înaintea Ta. Şi gândeşte-Te că neamul aceasta este poporul Tău!
Verset ce nu a fost comentat.
33:14 Domnul a răspuns: Voi merge Eu însumi cu tine, şi îţi voi da odihnă.
Prezenţa Mea. Cererea lui Moise primeşte răspuns favorabil. Prezenţa lui Dumnezeu va fi cu ei şi le va da ,,odihnă”, adică le va da ţara Canaanului (Deuteronom 3,20; 12,9.10; 25,19; Evrei 4,8).
33:15 Moise i-a zis: Dacă nu mergi Tu însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici.
Dacă prezenţa Ta. Moise încă nu era mulţumit. Dumnezeu spusese, literal, ,,Îţi voi da odihnă” (singular), ceea ce însemna să-i asigure binecuvântarea numai lui Moise. Moise nu era mulţumit cu acest fapt, făgăduinţa trebuia să cuprindă şi pe ,,poporul Tău”.
33:16 Cum se va şti că am căpătat trecere înaintea Ta, eu şi poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi, şi când prin aceasta vom fi deosebiţi, eu şi poporul Tău, de toate popoarele de pe faţa pământului?
Vom fi deosebiţi. Adică, deosebiţi de alte popoare. Prezenţa lui Dumnezeu era cu ei, iar ei erau poporul Său (cap. 19,5.6).
33:17 Domnul a zis lui Moise: Voi face şi ceea ce-mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea, şi te cunosc pe nume!
Voi face şi ceea ce-mi ceri. Dumnezeu a fost de acord cu cererea lui Moise. ,,Rugăciunea eficientă şi fierbinte a lui Moise” a contat ,,mult” (Iacov 5,16). El nu a cedat, iar cererea lui a fost ascultată (Luca 18,1). Rugăciunile stăruitoare, îndeosebi cele făcute pentru alţii, sunt o demonstrare a credinţei. Aşa au fost rugăciunile lui Avraam pentru Sodoma (gen 18,23-33), ale lui David pentru poporul său (Daniel 9,4-19) şi ale lui Hristos pentru ucenicii Săi (Ioan 17).
Te cunosc pe nume. Moise era un prieten personal al lui Dumnezeu. În ţările orientale, chiar mai mult decât în Occident, cunoaşterea personală este folositoare pentru a deschide uşi care, altfel, ar rămâne închisă.
33:18 Moise a zis: Arată-mi slava Ta!
Arată-mi slava Ta. Deşi Dumnezeu răspunsese cu bunătate la rugăciunile lui Moise în favoarea lui Israel. El dorea o dovadă în plus a favorii divine. Moise fusese deja în prezenţa nemijlocită a lui Dumnezeu de repetate ori, dar o înţelegere solemnă a sarcinii lui îl făcuse să simtă nevoia unei părtăşii mai apropiate cu Dumnezeu. Acest fapt a condus la o cerere pe care nici un om nu o mai făcuse până atunci, ceva ce Moise simţea că l-ar întări în misiunea încredinţată. El ceruse mult pentru poporul său, aşa că nu era ceva nepotrivit să ceară acum pentru sine asigurarea că munca lui va fi încununată cu succes. Moise ştia bine că nici o putere pământească nu putea să ia locul prezenţei lui Dumnezeu şi a cunoaşterii care vine dintr-o părtăşie personală cu El (Ieremia 9,23.24).
Prea adesea, ceea ce ne face să ne retragem din prezenţa Domnului vieţii este tocmai o conştiinţă vinovată. Aşa s-a întâmplat cu primii noştri părinţi, când s-au ascuns (Geneza 3,8). Moise a stat în prezenţa Domnului şi nu i-a fost teamă, datorită faptului că viaţa lui era în armonie cu voinţa Creatorului. Cu cât un om Îl cunoaşte pe Dumnezeu mai bine, cu atât doreşte mai mult să Îl cunoască. În prezenţa divină se află ,,plinătatea bucuriei”, iar la ,,dreapta” Sa sunt ,,desfătări veşnice” (Psalmi 16,11).
33:19 Domnul a răspuns: Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea, şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur, şi am milă de cine vreau să am milă!
Voi face. Ceea ce ar fi putut să pară o încumetare nu a fost aşa în cazul lui Moise. Iubirea şi respectul reciproc i-au adus aproape pe Creator şi făptura creată.
Frumuseţea Mea. LXX traduce ,,slava Mea”.
33:20 Domnul a zis: Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!
Nu vei putea să o vezi. Dacă la arătarea unui singur înger, soldaţii romani de la mormântul lui Hristos cel înviat ,,au căzut ca morţi” (Matei 28,4), ce s-ar putea aştepta când omului păcătos i se îngăduie să intre în prezenţa nemijlocită a lui Dumnezeu? Iacov s-a minunat că L-a văzut pe Dumnezeu ,,faţă către faţă” şi totuşi a trăit (Geneza 32,30).
33:21 Domnul a zis: Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă.
Iată un loc. Tradiţiile cu privire la poziţia exactă a acestui loc sunt lipsite de valoare. Evenimentul trebuie să fi avut loc undeva în partea superioară a muntelui.
33:22 Şi când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii, şi te voi acoperi cu mâna Mea, până voi trece.
Te voi acoperi. Diferitele precauţii menţionate aici au avut scopul de a-l proteja pe Moise. Nici un om nu văzuse faţa Domnului (Ioan 1,18; 6,46; 1 Timotei 1,17; 1 Ioan 4,12). Între aceste texte nu este o lipsă de armonie, deşi unele spun că nimeni nu a văzut faţa lui Dumnezeu, iar multe alte texte ne spun că Dumnezeu a umblat printre oameni în persoana lui Isus Hristos şi a fost văzut de mulţimi (vezi 1 Ioan 1,1-3; 1 Timotei 3,16; etc.). În prima grupă de texte, scriitorii Bibliei vorbesc despre Dumnezeu în slava Sa deplină, în cea de a doua, despre Dumnezeu ,,manifestat în trup”, având slava ascunsă. Capitolul 33 începe cu omul descurajat şi deprimat din cauză că se simţea îndepărtat de Dumnezeu şi se încheie cu omul asigurat şi întărit de faptul că a fost apropiat de prezenţa divină. Comentariile lui Ellen G. White
1-23 PP 327-328
3-10 PP 327
11 CT 408; EW 162; FE 343; SR 167,174,206, TM 405
11,12 PP 327
13 DA 331, 4T 532
14 DA 331, 641; GW 417; ML 288; PK 212; PP 328; 4T 532; 7T 221
15 TM 499
15,16 PP 328; 4T 532
16 1T 283
17 PP 328; 4T 532
18 GW 417; MH 464,508; PP 328; TM 499; 4T 532; 5T 652; 8T 321
18,19 COL 285; SC 10; 6T 221
19 CT 30; FE 178; MH 464,508; PP 328; 4T 533; 5T 652; 8T 322,335
20 PP 328
21,22 4T 533
22 AA 363; MB 44; MH 508; 6T 47; 7T 154
22,23 EW 162
33:23 Iar când Îmi voi trage mâna la o parte de la tine, Mă vei vedea pe dinapoi; dar Faţa Mea nu se poate vedea.
Verset ce nu a fost comentat.