32:20 A luat viţelul, pe care-l făcuseră ei, şi l-a ars în foc; l-a prefăcut în cenuşă, a presărat cenuşa pe faţa apei, şi a dat-o copiilor lui Israel s-o bea.
A luat viţelul. Compară acest fapt cu acţiunea similară a lui Iosia (2 Regi 23,1-27).
A presărat cenuşa. Adică, ,,a împrăştiat-o”. Având în vedere că ,,apa” era ,,pârâul” care cobora de pe munte (Deuteronom 9,21) şi era singura apă existentă, când au beau din ea, izraeliţii riscau să înghită particule de aur. În felul acesta, obiectul păcatului lor a devenit şi obiectul pedepsei lor. Păcatul răsplăteşte în monedă proprie (Psalmi 7,15.16; 9,15; Proverbe 1,31.32; 5,22). Prin nimicirea completă a viţelului de aur, Moise i-a arătat poporului inutilitatea şi nimicnicia unui idol (1 Corinteni 8,4). Dacă viţelul nu se putea salva singur, cu siguranţă că nu-i putea salva nici pe închinătorii lui (Psalmi 115,3-9; Isaia 46,5-7).