32:1 Poporul, văzând că Moise zăboveşte să se pogoare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron, şi i-a zis: Haide! fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut.
Moise zăboveşte. În timp ce Moise a întârziat mai multe săptămâni pe munte, poporul i-a cerut lui Aaron să le facă ,,dumnezei” (Deuteronom 9,9-12). Absenţa prelungită a lui Moise i-a tulburat pe izraeliţi şi i-a făcut să fie neliniştiţi şi nerăbdători. Lor le lipsea credinţa lui Moise şi a părinţilor lor, care ,,au rămas neclintiţi, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut” (Evrei 11,27).
Este demn de observat faptul că aparenta întârziere a lui Moise a devenit o ocazie de alunecare a unora din poporul lui Dumnezeu (vezi Ezechiel 12,21-28; Habacuc 2,2-4; Matei 25,1-13). În mod asemănător, unii vor da greş în a fi gata pentru venirea Domnului, când El se va arăta ,,a doua oară” (vezi Evrei 9,28). Mulţi vor zice în ziua aceea: ,,Stăpânul meu întârzie să vină” şi se vor deda la nelegiuire (Matei 24,45-51; Luca 12,37-48; 2 Petru 3,3-18).
Izraeliţii s-au temut că acel conducător de care ajunseseră să depindă îi părăsise. Atâta vreme cât îl aveau pe Moise cu ei, ca să-i încurajeze prin îndemnurile lui şi să-i susţină prin exemplul lui, izraeliţii reuşeau să păstreze o viaţă spirituală înaltă, să ,,umble prin credinţă, nu prin vedere” (2 Corinteni 5,7). Când el nu a mai fost prezent, s-a stârnit o reacţie, iar ,,firea” a triumfat asupra ,,duhului”. Deşi din vale putea fi văzut norul întunecos în care intrase Moise când se urcase împreună cu Iosua şi care stătea pe vârful muntelui, iluminat din când în când de fulgerele prezenţei divine, totuşi multora din tabără li s-a părut că Moise îi părăsise, ori fusese nimicit de focul distrugător. Era pregătită calea pentru o manifestare dureroasă a idolatriei.
Această experienţă prezintă unul dintre acele contraste izbitoare aşa de caracteristice în Biblie, asemenea celui în care, de exemplu, Domnul Hristos era proslăvit pe muntele schimbării la faţă, în timp ce ucenicii din vale erau supăraţi şi înfrânţi (Matei 17,1-19). Aici, în timp ce Moise era pe munte, primind tablele Legii şi îndrumările cu privire la adevărata închinare şi la slujba înaltă şi sfântă a marelui preot, poporul de jos săvârşea un act de neascultare flagrantă a Domnului. Paradoxal, poporul era condus în idolatrie chiar de omul chemat să-I slujească Domnului.
Lui Aaron. Dacă fratele lui Moise ar fi avut o credinţă şi un caracter puternic, acest incident nefericit din istoria lui Israel ar fi putut fi evitat. Slăbiciunea de caracter şi spiritul de caracter al lui Aaron nu numai că au făcut conducerea lui spirituală să fie ineficientă, ci l-au şi aşezat în poziţia de conducător al răzvrătirii.
Fă-ne un Dumnezeu (dumnezei – în engleză, n.trad.). Deoarece şederea în Egipt îi obişnuise cu formele materiale ale zeităţilor, evreilor le era dificil să se încreadă într-un Dumnezeu invizibil. Deşi termenul pentru ,,dumnezei” în limba ebraică este ’Elohim, adică forma la plural, unii cercetători ai Bibliei afirmă că aici şi în v.4, 8 şi 31 cuvântul ,,dumnezei” trebuie să fie tradus prin ,,un Dumnezeu”, considerând că forma la plural este folosită intenţionat spre a accentua faptul că viţelul de aur era un dumnezeu fals, în contrast cu Domnul, adevăratul Dumnezeu.
Să meargă înaintea noastră. Obosit de atâta aşteptare la Sinai şi dornic de a-şi continua călătoria spre Ţara Făgăduită, poporul a cerut un dumnezeu vizibil, care să le inspire încredere şi curaj (vezi 1 Samuel 3,3-8). Cât de bine ar fi fost dacă ei ar fi folosit acest timp de aşteptare pentru a medita la Legea lui Dumnezeu, pregătindu-şi în felul acesta inima spre a primi şi alte descoperiri de la El. Dacă ar fi procedat aşa, ei ar fi fost în stare să se opună acestei ispite. Spiritul de apostazie a fost generat în cea mai mare măsură de ,,mulţimea de amestecătură”, care se asociase izraeliţilor pentru a scăpa de plăgile Egiptului. Aceşti oameni trebuie să fie comparaţi cu ,,oamenii fără căpătâi” din Fapte 17,5.