Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Exod

Exod 31:6


31:6 Şi iată că i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan. Am dat pricepere în mintea tuturor celor ce sunt iscusiţi, ca să facă tot ce ţi-am poruncit:

Oholiab. Din cap. 38,23 se pare că Oholiab urma să supravegheze proiectul pentru producţia ţesăturilor textile, cuprinzând atât ţesutul, cât şi broderia. Este interesant a se vedea că Hiram, artistul principal folosit de Solomon să facă lucrarea de ornamentare a Templului, a fost urmaş al lui Dan (2 Cronici 2,13.14).

În mintea. Orice artist, fie că este poet, pictor, sculptor, muzicant, sau desenator trebuie să aibă în el un talent natural, fără de care el nu va atinge niciodată desăvârşirea. Astfel de daruri trebuie să fie considerate ca o încredinţare sfântă de la Dumnezeu spre a fi folosită spre slava Lui şi spre binele omenirii, nu pentru progresul individual. Greşind în privinţa aceasta, abilitatea cea mare a cuiva poate contribui numai la decădere morală. Lucrarea manuală pentru construirea Cortului Întâlnirii a fost sfinţită de Dumnezeu. Domnul Isus a cinstit munca fizică, dedicându-Şi cei mai mulţi ani de pe pământ atelierului de dulgherie din Nazaret (vezi Marcu 6,3). Pavel s-a întreţinut lucrând ca făcător de corturi (Fapte 18,1-3).