30:6 Să aşezi altarul în faţa perdelei dinăuntru, care este înaintea chivotului mărturiei, în faţa capacului ispăşirii, care este deasupra mărturiei, şi unde Mă voi întâlni cu tine.
În faţa perdelei. Altarul tămâierii a fost aşezat în locul sfânt, lângă ”perdea”, sau cortina care îl despărţea de Sfânta Sfintelor (cap. 40,21-27). Deşi era în Sfânta, altarul tămâierii era considerat ca aparţinând Sfintei Sfintelor (Evrei 9,3.4). Această concepţie a rezultat din faptul că, în timp ce preoţii se apropiau în slujirea lor de prezenţa divină de deasupra scaunului îndurării, locul unde veneau ei era altarul tămâierii (PP 353). Cu excepţia zilei de ispăşire, ei nu se puteau apropia mai mult. Acesta era locul unde veneau să se întâlnească cu Dumnezeu, a cărui locuinţă era în Sfânta Sfintelor. Tămâia jertfită aici umplea nu numai sfânta, ci se ridica şi trecea peste ,,perdea” în Sfânta Sfintelor (vezi comentariul pentru cap. 26,32). Faptul că altarul era ,,înaintea scaunului îndurării” ne învaţă că rugăciunea ne aduce în prezenţa lui Dumnezeu. Cu toate că ,,perdeaua” omenescului (vezi 1 Corinteni 13,12) împiedică ochii noştri fizici să-L vadă pe Dumnezeu, credinţa şi rugăciunea pot merge acolo unde corpul nu poate merge.