Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Exod

Exod 3:8


3:8 M-am pogorât ca să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor, şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile, pe care le locuiesc Canaaniţii, Hetiţii, Amoriţii, Fereziţii, Heviţii şi Iebusiţii.

Să-i scot. Expresia aceasta, ,,să-i aduc sus” este literal corectă, pentru că Palestina este aşezată la un nivel mai înalt decât Egiptul. Scriitorii biblici sunt foarte grijulii în această privinţă şi întotdeauna indică diferenţele de înălţime prin expresii ca ,,s-a suit” sau ,,s-a pogorât (vezi Geneza 12,10; 13,1; 37,25; 39,1; 42,2; 46,3.4; 50,25).

O ţară bună. Ţara în care urmau să fie duşi izraeliţii este numită o ,,ţară bună” din cauza marii ei fertilităţi (vezi Deuteronom 8,7-9) şi ,,întinsă” în contrast cu ţara Goşen. Chiar dacă fertilitatea Palestinei nu o egala pe aceea a Egiptului, totuşi ea era mare. Pământul bogat de la răsărit de Iordan produce enorme recolte de cereale primăvara şi dă păşune tot anul. Regiunea de apus este mai puţin productivă, dar dacă este cultivată cu grijă aduce excelente recolte de măsline, smochine şi orz. Din punct de vedere modern, Canaanul apare ca o ţară mică, nefiind mai întinsă decât statul Vermont din Statele Unite şi ceva mai mare decât Belgia din Europa. Dar pentru izraeliţii de pe vremea lui Moise, ea părea întinsă, fiind considerabil mai mare decât toată regiunea de deltă din Egipt, din care ei ocupaseră doar o mică parte. Ţara făgăduită în legământul făcut de Dumnezeu cu Avraam (Geneza 15,18-21) şi în realitate stăpânită de David şi Solomon (1 Regi 4,21) includea nu numai Palestina ci şi o regiune considerabilă din Siria (vezi harta colorată).

Ţară unde curge lapte şi miere. Folosită aici pentru prima oară, dar obişnuită în cărţile de mai târziu (Numeri 13,27 Deuteronom 26,15; 31,20; Ieremia 11,5; 32,22; Ezechiel 22,6), aceasta a devenit o expresie proverbială pentru o ţară a abundenţei, şi nu trebuie să fie împinsă până la sensul exact literal. S-a vrut a se face prin ea o descriere figurativă a marii fertilităţi şi a frumuseţii naturale a ţării Canaanului. Laptele şi mierea sunt cele mai simple şi mai alese produse ale unei ţări bogate în iarbă şi flori, iar în Palestina ele se aflau în mare abundenţă.

În locurile pe care le locuiesc canaaniţii. Pentru explicarea originii şi istoriei diferitelor naţiuni amintite, vezi comentariul pentru Geneza 10,15-17. Enumerarea naţiunilor din Palestina, făcută aici, este incompletă, fiind amintite în mod expres numai cinci din cele zece al căror ţinut fusese făgăduit lui Avraam (Geneza 15,19-21). Totuşi, mai este adăugat unul, acela al heviţilor. Este posibil că ei succedaseră cheniziţilor sau cadmoniţilor în timpul lui Avraam.