3:2 Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc.
Îngerul Domnului. Contextul (v.4-6, 14) arată clar că acest ,,înger al Domnului” era Însuşi Domnul, a doua Persoană a Dumnezeirii (vezi PP 252, 311, 366). Deja pe vremea lui Avraam, Domnul se descoperise în acest fel şi cu acest nume (vezi Geneza 22,11).
Flacără de foc. Textul ebraic se citeşte literal ,,din mijlocul rugului”, nu în sensul că nu există decât un singur rug lângă Muntele Horeb, ci mai degrabă că acesta era singurul rug care avea o însemnătate deosebită. Rugul aprins era o reprezentare vizibilă potrivită a soliei pe care Dumnezeu a făcut-o cunoscută lui Moise. În contrast cu copacii mai semeţi şi mobili (Judecători 9,15), rugul aprins poate fi comparat cu poporul lui Israel în smerenia lui, dispreţuit de lume. Focul, arzând, dar neconsumând rugul, poate fi considerat ca reprezentând durerea curăţitoare a robiei. Dar rugul n-a fost consumat şi în flacăra curăţitore Domnul nu lasă pe poporul Său pradă morţii (Psalmi 118,18).