Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Exod

Exod 3:11


3:11 Moise a zis lui Dumnezeu: Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon, şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel?

Cine sunt eu? Cu Moise se petrecuse o mare schimbare. Înainte cu patruzeci de ani el se prezentase ca un eliberator voluntar. Mersese la fraţii lui şi omorâse pe unul din asupritorii lor, socotind că ei vor pricepe că ,,Dumnezeu, prin mâna lui le va da izbăvirea” (Fapte 7,25). Totuşi, pe vremea aceea, el nu era calificat pentru poziţia de conducere la care aspira, şi nici copiii lui Israel nu erau gata pentru eliberare. Cei 40 de ani din Madian l-au învăţat umilinţa şi l-au umplut cu o totală neîncredere în sine însuşi. Prinţul adoptiv al casei regale a Egiptului a devenit un păstor, având o ocupaţie dispreţuită de egipteni (Geneza 46,34), şi se simţea atât de nesigur de sine însuşi, încât să se teamă de Faraon. Ce influenţă se putea aştepta el să aibă, un păstor dispreţuit din partea estică a pustiului, în faţa puternicului rege al celei mai tari naţiuni de pe pământ? Ba mai mult, ce influenţă avea să aibă el asupra propriului său popor? Când a fost un bărbat puternic, ei îl respinseseră; vor accepta ei conducerea lui ca un fugar reîntors? Astfel de gânduri puteau să treacă prin mintea lui Moise când i s-a făcut chemarea să se întoarcă în Egipt să elibereze pe poporul lui. Împotrivirea lui de a accepta chemarea, neîncrederea în sine şi în poporul lui pot fi uşor înţelese.