28:6 Efodul să-l facă de aur, de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu, şi de in subţire răsucit; să fie lucrat cu măiestrie.
Efodul din aur. Efodul era considerat partea cea mai sfântă a veşmintelor preoţeşti, şi a devenit emblema slujbei preoţeşti (1 Samuel 2,18.28; 14,3; 22,18). Acesta avea să susţină ,,pieptarul”, cele două pietre de onix, şi Urim şi Tumim (Exod 28,9.30). El era o vestă sau jiletcă, din două părţi, una spre a acoperi pieptul şi cealaltă spatele, unite prin doi ,,umerari”, (v.7) şi de mijloc printr-o banderolă numită ,,brâu” (v.8) care era de aceeaşi lucrătură ca efodul. Acesta era de jur împrejurul corpului, ţinând cele două părţi ale efodului. ,,Aurul” era un fir foarte fin ţesut în stofă, după ce aceasta fusese făcută, după cum se obişnuia în Egipt (vezi cap. 39,3). ,,Lucrat cu măiestrie” se referă la lucrarea ingenioasă şi artistică a meşterilor. Izraeliţii au putut să ducă cu ei din Egipt mici războaie de ţesut cu mâna. Culorile albastru, purpuriu şi cărămiziu, pânza cea fină de in, aurul şi pietrele preţioase ale efodului i-au dat acestuia o diversitate şi frumuseţe, care au făcut din el partea cea mai strălucită din toate hainele preoţeşti. Diversitatea are farmecul ei şi este o caracteristică a bisericii în care sunt ,,felurite daruri, dar acelaşi Duh” (1 Corinteni 12,4).