28:34 un clopoţel de aur şi o rodie, un clopoţel de aur şi o rodie, pe toată marginea mantiei de jur împrejur.
Un clopoţel de aur. ,,Clopoţeii” erau din aur curat (cap. 39,25) şi, alternând cu ,,rodiile”, puteau fi auziţi de popor când marele preot slujea în sanctuar (cap. 28,35). Clopoţeii care sunau făceau ca închinătorii să-şi dea seama că el slujea pentru ei în prezenţa lui Dumnezeu şi-i îndemna să-l urmeze în gândurile şi rugăciunile lor, când umbla să îndeplinească diferitele părţi ale ritualului preoţesc. Sunetul clopoţeilor îi unea pe preot şi popor în închinare. Faptul ca marele preot să încerce să conducă serviciul în sanctuar fără haină şi clopoţeii ei ar fi rupt această legătură de părtăşie şi ar fi despărţit poporul de mijlocitorul lui. Slujirea sa ar fi devenit o procedură zadarnică, pentru care nu exista nici o scuză. Pentru a inspira importanţa acestei legături dintre popor şi reprezentantul lor, pedeapsa pentru neglijenţă era moartea (v.35). Clopoţeii şi rodiile ne aduc aminte că acum putem intra prin credinţă ,,prin sângele lui Isus… în Locul Prea Sfânt” (Evrei 4,16; 10,19). Prin credinţă şi noi putem auzi sunetul din sanctuar, care îndreaptă inimile şi mintea noastră în sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu, ca să mijlocească pentru noi. (Romani 8,34; Coloseni 3,1-3; Evrei 8,1.2; GC 427).