27:1 Altarul să-l faci din lemn de salcâm; lungimea lui să fie de cinci coţi, şi lăţimea lui de cinci coţi. Altarul să fie în patru colţuri, şi înălţimea lui să fie de cinci coţi.
Altarul. În ebraică ,,altarul”. El era un pătrat cu latura de cca. 2,22 m pe 1,33 m înălţime. Templele antice erau de obicei înconjurate de locuri libere unde se aduceau jertfe şi unde fumul putea să găsească ieşire uşor. Ca în raportul despre cort, mai întâi fost descris mobilierul, tot aşa cum este descris altarul înaintea curţii. Era mai mult o ramă de altar, decât un altar (v.8). Altarele antice erau fie pătrate, ca aici, (în legătură cu cortul, vezi 2 Cronici 4,1) fie rotunde.
Altarul arderilor de tot, cu sângele lui vărsat, reprezintă marele adevăr al Evangheliei despre ispăşirea pentru păcat prin jertfa înlocuitoare a lui Hristos (Isaia 53,4-7.10; Fapte 20,28; Efeseni 1,5-7; Evrei 13,10-12; 1 Petru 1,18.19; Apocalipsa 5,9). Tocmai poziţia acestui altar, aproape de uşa curţii, arată că prima nevoie a păcătosului este să aibă păcatele spălate prin sângele lui Hristos (vezi Evrei 9,13.14; 1 Ioan 1,7; Apocalipsa 7,14) şi că până ce aceasta nu este împlinită, el nu trebuie să îndrăznească a se închina lui Dumnezeu, sau nici măcar să intre în prezenţa Sa (Evrei 9,22). Altarul mărturisea despre vinovăţia omului şi nevoia lui de ispăşire şi împăcare, iar apoi îl asigura că acestea au fost făcute (Ioan 1,29; Romani 5,10; 2 Corinteni 5,18; Coloseni 1,20).
27:2 În cele patru colţuri, să faci nişte coarne care să fie dintr-o bucată cu altarul; şi să-l acoperi cu aramă.
Coarne - ,,coarnele lui”. Acestea ieşeau din cele patru colţuri ale altarului. Cuvintele ,,dintr-o bucată” arată că aceste coarne făceau parte din altar, şi nu erau adăugate la el. Preotul atingea aceste coarne cu degetul muiat în sângele jertfei pentru păcat (Exod 29,12; Levitic 8,15; 9,9; 16,18). Uneori erau legate de ele animalele de jertfă care aşteptau sacrificarea (Psalmi 118,27). Căutând sanctuarul, criminalii se apucau uneori de ele (1 Regi 1,50.51; 2,28). În tabloul descriptiv al celei de a două veniri a Domnului răstignit, profetul Habacuc (cap. 3,4) a văzut cum ,,din mâna Lui pornesc raze” (coarne), ,,acolo”, în urmele cuielor din mâinile lui Hristos, ,,este ascunsă tăria Lui.”
Cuvântul original geren, ,,corn”, descria cornul unui animal (Deuteronom 33,17). Având în vedere că un animal care are coarne le foloseşte de obicei să atace alte animale, coarnele au ajuns să fie simbolul tăriei, sau al puterii (1 Samuel 2,1.10; Psalmi 75,10; 112,9; etc.). În acest sens se referă David la Dumnezeu ca la ,,puterea (cornul, n.trad.) care mă mântuieşte” (2 Samuel 22,3; Psalmi 18,2; Luca 1,69 - în greceşte ,,corn de mântuire). Cuvântul ,,corn” mai este simbolul tăriei şi puterii poporului ales al lui Dumnezeu (Psalmi 148,14; Ezechiel 29,21). În felul acesta, ,,corn” a devenit simbolul puterii naţionale şi în acest sens este folosit de profeţi (Ieremia 48,25; Dan 8,3; 7,11; Apocalipsa 12,3; etc.).
27:3 Să faci pentru altar oale de scos cenuşa, lopeţi, lighene, furculiţe şi tigăi pentru cărbuni; toate uneltele lui să le faci de aramă.
Oale. ,,Lopeţile” erau pentru îndepărtarea cenuşii de pe altar şi punerea ei în ,,vale”. ,,Lighenele” erau vase în care se lua sângele jertfelor şi din care se vărsa pe altar. ,,Furculiţele” erau cu trei coarne (1 Samuel 2,13) folosite la aranjarea pe altar a diferitelor bucăţi în care era tăiată jertfa. ,,Tigăile” erau pentru a căra cărbunii aprinşi de pe altar.
Arama. Adică bronz, un aliaj de cupru şi cositor. Arama făcută din cupru şi zinc era necunoscută.
27:4 Să faci altarului un grătar de aramă, în chip de reţea, şi să pui patru verigi de aramă la cele patru colţuri ale reţelei.
Grătar. Un grătar greu de bronz aşezat în interiorul altarului la jumătatea distanţei dintre bază şi partea superioară (v.5). La cele patru colţuri ale grătarului de bronz erau fixate verigi, prin care se introduceau drugi poleiţi cu aramă pentru purtarea altarului (v.6,7).
27:5 Grătarul să-l pui sub streaşina altarului, începând de jos, aşa că grătarul să vină până la jumătatea altarului.
Straşina. Probabil, o margine mai la partea de sus a altarului pentru a ajuta pe preoţi în aranjarea jertfelor pe el.
27:6 Să faci apoi nişte drugi pentru altar, drugi de lemn de salcâm, şi să-i acoperi cu aramă.
Verset ce nu a fost comentat.
27:7 Să vâri drugii în verigi; şi drugii să fie de amândouă părţile altarului, când îl vor purta.
Verset ce nu a fost comentat.
27:8 Să-l faci din scânduri şi gol pe dinăuntru. Să fie făcut aşa cum ţi s-a arătat pe munte.
Verset ce nu a fost comentat.
27:9 Curtea cortului s-o faci astfel. Înspre partea de miazăzi, pentru alcătuirea curţii, să fie nişte pânze de in subţire răsucit, pe o lungime de o sută de coţi pentru această întâie latură,
Curtea. Curtea trebuia să fie închisă în partea de sud şi de nord cu ,,pânze”, sau covoare de in. Curtea avea o lungime de cca. 44,45 m.
27:10 cu douăzeci de stâlpi, care să stea pe douăzeci de picioare de aramă; cârligele stâlpilor şi beţele lor de legătură, să fie de argint.
Verset ce nu a fost comentat.
27:11 Înspre partea de miază noapte să fie de asemenea nişte pânze, pe o lungime de o sută de coţi, cu douăzeci de stâlpi şi cu cele douăzeci de picioare ale lor de aramă; cârligele stâlpilor şi beţele lor de legătură, să fie de argint.
Verset ce nu a fost comentat.
27:12 Înspre partea de apus, să fie pentru lăţimea curţii nişte pânze de cincizeci de coţi, cu zece stâlpi şi cele zece picioare ale lor.
Partea de apus. Pânza de pe această latură a curţii era pe jumătate de lungă, sau aproximativ de 26,2 m. Curtea era deci de formă dreptunghiulară.
27:13 Înspre partea de răsărit, pe lângă cei cincizeci de coţi pentru lăţimea curţii,
Verset ce nu a fost comentat.
27:14 să mai fie cincisprezece coţi de pânză pentru o aripă, cu trei stâlpi şi cele trei picioare ale lor,
Verset ce nu a fost comentat.
27:15 şi cincisprezece coţi de pânză pentru a doua aripă, cu trei stâlpi şi cele trei picioare ale lor.
Verset ce nu a fost comentat.
27:16 Pentru poarta curţii cortului, să fie o perdea lată de douăzeci de coţi, albastră, purpurie şi cărămizie, şi de in subţire răsucit, lucrată la gherghef, cu patru stâlpi şi cele patru picioare ale lor.
Poarta curţii. Pe partea de răsărit, la mijloc, era un ,,covor” sau perdea lată de cca. 10,5 m. De fiecare parte a acestei ,,porţi” era o ,,perdea”, în lungime de cca. 7,80 m, şi din acelaşi material ca ,,perdeaua” şi ,,covorul pentru uşa cortului” (cap. 26,33.36).
27:17 Toţi stâlpii curţii de jur împrejur să aibă beţe de legătură de argint, cârlige de argint, şi picioare de aramă.
Toţi stâlpii. În total au fost folosiţi 60 de ,,stâlpi” spre a sprijini ,,covoarele” care împrejmuiau curtea, sau unul la fiecare 2,61 m. Probabil că stâlpii erau din lemn de salcâm acoperiţi cu aramă, şi erau aşezaţi în ,,picioare” sau temelii de aramă (v.10). Greutatea acestor ,,temelii” nu este dată, dar fiecare trebuie să fi avut ceva mai puţin decât un talant (vezi cap. 38,29-31).
27:18 Lungimea curţii să fie de o sută de coţi, lăţimea de cincizeci de coţi de fiecare parte, şi înălţimea de cinci coţi; pânzele să fie de in subţire răsucit, iar picioarele să fie de aramă.
Înălţimea. Înălţimea ,,pânzelor” din jurul curţii era de 5 coţi sau de cca. 2,61 m. Aceasta era jumătate din înălţimea cortului însuşi, care în felul acesta era pe deplin vizibil din afara curţii (PP 347). În curte se puteau mişca liberi numai preoţii şi leviţii, ceea ce reprezenta prima etapă în progresarea omului din lume spre Dumnezeu. Jertfa de ispăşire de pe altarul arderilor de tot şi curăţirea ligheanului (cap. 30,8) precede legătura spirituală şi strânsa conlucrare cu Dumnezeu.
27:19 Toate uneltele rânduite pentru slujba cortului, toţi ţăruşii lui, şi toţi ţăruşii curţii, să fie de aramă.
Uneltele. Trebuie să fi fost multe unelte folosite în legătură cu serviciul sanctuarului, printre ele fiind şi ligheanul (cap. 30,18). ,,Ţăruşii” sau ,,ţăruşii curţii” erau cei care ţineau întins covoarele cortului şi ,,stâlpii” drept în sus. Aceste accesorii neînsemnate îşi îndeplineau partea lor importantă în ridicarea cortului. Probabil că ele nu se socoteau printre mobilierul din cele două încăperi şi altarul arderilor de tot; cu toate acestea fără ele lucrarea preoţilor ar fi dat greş. Ele erau ca şi ,,ajutoarele” indispensabile pe care Dumnezeu le-a rânduit ,,în biserică” (1 Corinteni 12,28).
27:20 Să porunceşti copiilor lui Israel să-ţi aducă pentru sfeşnic untdelemn curat de măsline fără drojdii, ca să ardă în candele necurmat.
Untdelemn curat de măsline. Acesta era preparat din fructe necoapte, ,,bătute” sau pisate într-un mojar, mai de grabă decât zdrobite la moară. Drept rezultat, el era curat şi necolorat, şi ardea strălucitor făcând doar puţin fum.
Să ardă necurmat. Cele şapte lămpi nu erau niciodată stinse toate o dată în acelaşi timp, ci ardea continuu zi şi noapte (PP 348) cu excepţia când cortul se muta dintr-un loc în altul. Candelele erau pregătite dimineaţa şi seara (cap. 30,7,8).
27:21 Aaron şi fiii săi să-l pregătească în cortul întâlnirii, dincoace de perdeaua care este înaintea chivotului mărturiei, pentru ca să ardă de seara până dimineaţa înaintea Domnului. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii lor, şi pe care copiii lui Israel vor trebui s-o ţină.
Cortul întâlnirii. Aici se întâlnea Dumnezeu cu Moise (cap. 25,22), iar poporul se aduna să se întâlnească cu Dumnezeu (Exod 29,42.43; Numeri 10,3).
Înaintea mărturiei. Adică înaintea chivotului care conţinea ,,mărturia”, sau tablele de piatră care cuprindeau cele Zece Porunci scrise cu degetul lui Dumnezeu (Exod 31,18; 32,15.16).
De seara până dimineaţa. Se cerea o deosebită grijă ca lămpile să nu stingă noapte. Având în vedere că declaraţia ,,Aceasta este o lege veşnică” nu se întâlneşte des în Exod, folosirea ei trebuie să indice un obiect de importanţă specială. ,,Lumina perpetuă” (vezi Levitic 24,2) era o veşnică aducere aminte a Lui în care ,,nu trebuie să fie întuneric” (1 Ioan 1,5). Tot aşa trebuie să fie şi biserica, care întotdeauna trebuie să fie ”lumina lumii” (Matei 5,14). Lumina ei nu trebuie să se stingă niciodată (vezi Ioan 3,19-21). ,,Lumina perpetuă” din sanctuar a reprezentat ,,adevărata lumină”, ,,lumina oamenilor” (Ioan 1,4-9; DA 464). Ea mai arată şi spre Sfintele Scripturi, care sunt
o candelă pentru picioarele noastre (Psalmi 119,105; Isaia 40,8). Untdelemnul de măsline este un simbol al Duhului Sfânt, izvorul şi mijloacele iluminării spirituale (Zaharia 4,2-6; Fapte 2,1-4).
Acesta a fost scopul lui Dumnezeu ca Israel să fie lumină pentru neamurile din jurul lor (COL 286). ,,Avantajul” iudeilor a fost ,,mai ales” că ,,lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu” (Romani 3,1.2) – cuvântul profetic care a prezis venirea Cuvântului viu, ,,adevărata lumină”, ,,care luminează pe orice om, venind în lume” (Zaharia 4,1-4; Ioan 1,9; DA 463).
Comentariile lui Ellen G. White
1-19 PP 347
20 9T 248