25:1 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
Verset ce nu a fost comentat.
25:2 Vorbeşte copiilor lui Israel: Să-Mi aducă un dar; să-l primiţi pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inimă.
Să-mi aducă un dar. Voinţa divină fusese descoperită lui Israel în Decalog. legile şi ,,poruncile” din ,,Cartea legământului” îi fuseseră date lui Moise, iar legământul dintre Dumnezeu şi poporul Său fusese ratificat. Dar nu fusese încă instituită nici o formă permanentă de închinare. Până aici, fusese prezentat numai un ,,altar” şi date unele directive cu privire la el (cap. 20,24-26), dar nu fusese aranjat nici un sistem complet prin care închinarea faţă de adevăratul Dumnezeu să poată deveni un mijloc eficace pentru a aduce poporul în părtăşie strânsă şi ascultare faţă de El şi pentru a-l ocroti împotriva închinării la numeroşii zei ai păgânilor. Poporul urma să aibă privilegiul de a participa la construirea locului care avea să fie locaşul lui Dumnezeu între ei.
Cu tragere de inimă. Literal, ,,cel pe care-l îndeamnă inima”. Dumnezeu doreşte numai acele daruri care vin din inimă, nu numai din mână sau pungă. El avea să le primească numai pe acelea care erau date ,,cu tragere de inimă” (2 Corinteni 9,6-7). Numai acela care dă din inima lui îşi are numele în scris în inventarul lui Dumnezeu, pentru că numai el dăruieşte în spiritul bisericii din Macedonia (2 Corinteni 8,1-5). Faptul că poporul a răspuns în felul acesta este evident din Exod 35,21-29 şi 36,3-7. Ei au răspuns în aşa măsură, încât au trebuit să fie ,,opriţi să mai aducă”. În felul acesta, cortul a fost rezultatul darurilor de bună voie. Un spirit asemănător s-a dat pe faţă pe vremea lui David, când a fost clădit templul (1 Cronici 29,1-9) şi, de asemenea, când exilaţii reîntorşi din robia babiloniană cu Zorobabel au reclădit templul (Ezra 2,68.69; Hagai 1,12-14).
25:3 Iată ce veţi primi de la ei ca dar: aur, argint şi aramă;
Aur. Trei metale aveau să fie folosite la tabernacol şi la piesele mobilierului lui. ,,Arama” era un aliaj de cupru şi cositor şi, de aceea, mai de grabă bronz decât aramă. Când evreii au plecat din Egipt, ei ,,împrumutaseră” de la egipteni vase scumpe (vezi cap. 3,22; 12,35.36). Poporul a dat lui Dumnezeu ce a avut mai bun. Dumnezeu nu va primi o ,,jertfă” care este ,,oarbă”, ,,şchioapă”, sau ,,bolnavă” (Maleahi 1,8). Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu aşteaptă de la noi să dăm peste puterea noastră, ci mai degrabă în măsura posibilităţii noastre (2 Corinteni 8,12).
,,Paraua” văduvei (Marcu 12,41-44) Îi este tot atât de plăcută ca ,,vasul de alabastru cu mir foarte scump” (Matei 26,6-13), sau ,,preţul” unei proprietăţi depuse la picioarele apostolilor (Fapte 5,1.2). Această dăruire făcută lui Dumnezeu din cele mai bune lucruri ale noastre se aplică nu numai la posesiunile noastre, ci şi la capacităţile, timpul şi puterea noastră. Puterile noastre cele mai bune să fie ale Lui, afecţiunile noastre cele mai fierbinţi, gândurile noastre cele mai adânci, aspiraţiile noastre cele mai înalte. În slujba lui Hristos se cer multe feluri de daruri şi nu există nici unul aşa de sărac sau lipsit de capacitate, încât să nu-şi poată face partea. Nu trebuie să pierdem lecţia învăţată prin greşeala omului cu un singur talant (Matei 25,14.15. 24-30). Izraeliţii depun comorile lor în ceruri, consacrându-le lucrării şi slujirii lui Dumnezeu (Matei 6,19-21). Ei nu erau înşelaţi de ,,motivul profitului” lumii, pentru că nu şi-au pus drept scop s-o ,,câştige” pe aceasta, ,,în schimbul” vieţii viitoare (vezi Matei 16,25.26).
25:4 materii vopsite în albastru, purpuriu, cărămiziu, pânză de in subţire şi păr de capră;
Verset ce nu a fost comentat.
25:5 piei de berbeci vopsite în roşu şi piei de viţel de mare; lemn de salcâm;
Piei de viţel de mare. Cuvântul redat aici ,,viţel de mare” pare a fi împrumutat din limba egipteană, termen înrudit cu un fel de piele de animale nespecificate. De asemenea, se susţine că este înrudit cu un cuvânt arab folosit pentru ,,focă” sau viţel de mare (vezi PP 347). Acest animal erbivor acvatic, care are o lungime de 3-4 metri, are un cap rotund, mamele pentru alăptarea puilor şi o coadă bifurcată. Se afla adesea printre stâncile de corali ale Mării Roşii. Se presupune că foca a dat naştere la sirena din legendă. Pieile de ,,viţel de mare” formau acoperişul exterior al tabernacolului (PP 347). Fiind de la animale marine, ele aveau să fie mai rezistente decât pieile de animale terestre, când erau supuse la atmosfera pustiului.
Lemn de salcâm. Adică, lemn de salcâm. Acesta este tare, durabil şi foarte fibros, şi deci cel mai potrivit pentru lucrări de tâmplărie.
25:6 untdelemn pentru sfeşnic, mirodenii pentru untdelemnul ungerii şi pentru tămâia mirositoare;
Verset ce nu a fost comentat.
25:7 pietre de onix şi alte pietre pentru efod (umărar) şi pieptar.
Verset ce nu a fost comentat.
25:8 Să-Mi facă un locaş sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor.
Să-Mi facă un locaş sfânt. Deşi iudeii ştiau, după cât cunoaştem, că Dumnezeul cel mare nu putea ,,să locuiască” în nici o clădire făcută de om (1 Regi 8,27; 2 Cronici 2,6; Ieremia 23,23.24), nu se părea potrivită o închinare fără un templu. Ba mai mult, sanctuarul prezenta un centru vizibil pentru închinarea la singurul Dumnezeu adevărat, şi era, în felul acesta, o apărare împotriva închinării la mulţimea de zei păgâni. El Îl aducea pe Dumnezeu aproape de poporul Său şi făcea reală prezenţa Sa în mijlocul lor. Aceasta mai era şi o ocrotire împotriva idolatriei (Exod 29,43.45; Numeri 35-34).
Având în vedere că pe acea vreme izraeliţii erau un popor nomad şi peregrin, sanctuarul trebuia să fie un cort care putea să fie demontat cu uşurinţă şi mutat din loc în loc. Este semnificativ că termenul ebraic pentru ,,sanctuar”, nu este niciodată aplicat la un templu păgân.
Şi Eu voi locui. Într-un sens spiritual, Dumnezeu a căutat întotdeauna să locuiască cu oamenii şi nu poate găsi ,,odihnă” până ce nu I s-a dat o locuinţă (Psalmi 132,13-16), mai întâi în inima poporului Său în mod individual (1 Corinteni 3,16.17; 6,19), şi apoi în mijlocul grupării care se adună să I se închine (Matei 18,20). Sistemul care se concentra în tabernacolul pământesc arăta înainte spre Hristos, care mai târziu ,,a locuit”, literal, printre oameni, fiind ,,făcut trup” (Ioan 1,14).
Cuvântul ebraic sakan, ,,locaş”, înseamnă a fi o reşedinţă permanentă într-o comunitate. El este înrudit îndeaproape cu cuvântul şekina folosit pentru manifestarea gloriei divine care îşi avea locul ei deasupra capacului milei (PP 349). Şekina era simbolul prezenţei divine în care Dumnezeu făgăduise să locuiască ,,în mijlocul lor” (Exod 25,22).
25:9 Să faceţi cortul şi toate vasele lui după chipul pe care ţi-l voi arăta.
După chipul. Aceasta arată că, deşi lucrarea era a omului, planul era al lui Dumnezeu. Întotdeauna, Dumnezeu a ţinut seamă de uneltele omeneşti spre a conlucra la clădirea casei Sale. În această lucrare fiecare individ poate să aibă satisfacţia de a lua parte.
Pe munte, Moise a văzut o ,,reprezentare în miniatură” a sanctuarului ceresc (PP 343; Fapte 2,44; Evrei 8,5), ,,adevăratul cort” (Evrei 8,2). Cel de pe pământ se spune că este ,,chipul lucrurilor cereşti” (Evrei 9,2.,24), pentru că a fost făcut ,,după chipul” arătat lui Moise (Evrei 8,5). El era o ,,copie” a ,,marelui original” din cer (GC 414). În viziune, Ioan a fost dus în sanctuarul ceresc (Apocalipsa 15,5), unde a văzut chivotul (Apocalipsa 11,19), altarul tămâierii (Apocalipsa 8,3-5) şi probabil sfeşnicul (Apocalipsa 1,12.11.4). În felul acesta, există ,,dovada indiscutabilă a existenţei unui sanctuar în ceruri”, unde tronează Stăpânul universului (GC 415) şi unde Hristos slujeşte ca Marele nostru Preot (Evrei 8,1,2).
Totuşi, este zadarnic a se face speculaţii cu privire la dimensiunile, înfăţişarea exactă sau aşezarea sanctuarului ceresc, pentru că nici o construcţie pământească n-ar putea reprezenta vastitatea şi slava lui (PP 357). Omul este ,,după chipul lui Dumnezeu” (Geneza 1,27), totuşi numai Hristos este ,,întipărirea Fiinţei Lui” (Evrei 1,3).
Tot ce este mărginit poate, în cel mai bun caz, să fie asemenea cu ce este nemărginit, numai în mod întunecos. Lui Moise nu i s-a arătat sanctuarul ceresc însuşi, ci numai o imagine a lui. Sanctuarul pământesc a fost făcut după chipul celui ceresc, până la măsura în care acesta a fost o vie reprezentare a diferitelor aspecte ale slujbei lui Hristos în folosul omului căzut (PP 357). Noi trebuie să ne îndreptăm atenţia noastră asupra lucrării pe care o face pentru noi, aşa cum face şi Pavel în Evrei (Evrei 3,1; 10,12.19-22).
Sanctuarul din cer, ca şi cel de pe pământ, a fost ridicat pentru a se ocupa cu păcatul. Domnul Hristos ,,a împlinit lucrarea Sa de mijlocire” după învierea Sa şi înainte de înălţarea Sa, 40 de zile mai târziu (DA 819). El a fost pregătit să ia asupră-Şi slujba preoţească în virtutea faptului că a obţinut răscumpărarea pentru noi prin sângele Său (Evrei 9,12).
Solomon ştia că până şi Templul lui, care întrecea în mărime şi frumuseţe tabernacolul din pustie, nu putea să-L cuprindă pe Dumnezeu (1 Regi 8,27). Cu toate acestea, Dumnezeu l-a considerat drept de casă a Sa (Isaia 56,7), după cum mai târziu a considerat a fi şi Templul lui Irod (Matei 21,13). Şi Acela care locuieşte ,,în locuri înalte şi în sfinţenie” va locui şi ,,cu omul zdrobit şi smerit” (Isaia 57,15).
25:10 Să facă un chivot de lemn de salcâm; lungimea lui să fie de două coturi şi jumătate, lăţimea de un cot şi jumătate, şi înălţimea de un cot şi jumătate.
Un chivot. Cuvântul ebraic tradus astfel poate fi de la o rădăcină care înseamnă ,,a colecta”, ,,a aduna”. Dacă este aşa, un ,,chivot” era o ladă în care puteau fi adunate lucruri pentru o păstrare sigură. Un cuvânt asirian înrudit arânu ,,cutie”, derivă din rădăcina aramu ,,a acoperi”.
Un cot. Evreii, ca şi egiptenii, foloseau două feluri de coţi: unul lung şi unul scurt. Deşi lungimea cotului ebraic este o chestiune ipotetică, cotul egiptean obişnuit avea lungimea de cca. 45 cm., iar cotul regal de cca. 52,3 cm. Având în vedere că Moise a fost crescut la curte, şi robii evrei erau folosiţi la construirea diferitelor proiecte regale, se poate presupune în mod rezonabil că unul din coţii folosiţi de Moise la construirea tabernacolului a fost cotul egiptean regal. În conformitate cu aceasta, chivotul ar fi fost lung de cca. 131 cm şi lat şi înalt de 78,4 cm.
25:11 Să-l poleieşti cu aur curat, să-l poleieşti pe dinăuntru şi pe din afară, şi să-i faci un chenar de aur de jur împrejur.
Verset ce nu a fost comentat.
25:12 Să torni pentru el patru verigi de aur, şi să le pui la cele patru colţuri ale lui: două verigi deoparte şi două verigi de cealaltă parte.
Patru colţuri. Literal, ,,cele patru picioare ale lui”. Verigile nu erau ataşate la ,,colţurile” de sus, ci la cele patru ,,picioare” sau ,,temelii” (compară cu v.22).
,,Drugii” introduşi prin verigile acestea (v.13) urmau să se aşeze pe umerii bărbaţilor care purtau chivotul în timpul pelerinajelor lui Israel. Aceşti ,,drugi” trebuiau să rămână pe loc (v.15) spre a evita necesitatea de a atinge vreo parte a chivotului când era pus jos, sau când era ridicat. Deoarece aceşti drugi nu făceau parte din chivotul însuşi, nu se comitea nici un sacrilegiu atingându-i, sau umblând cu ei (vezi 2 Samuel 6,6,7).
25:13 Să faci nişte drugi de lemn de salcâm, şi să-i poleieşti cu aur.
Verset ce nu a fost comentat.
25:14 Să vâri drugii în verigile de pe laturile chivotului, ca să slujească la ducerea chivotului;
Verset ce nu a fost comentat.
25:15 drugii vor rămâne în verigile chivotului, şi nu vor fi scoşi din ele.
Verset ce nu a fost comentat.
25:16 Să pui în chivot mărturia, pe care ţi-o voi da.
Mărturia. Adică, cele două table de piatră care conţineau cele Zece Porunci (cap. 30,6; 31,18; 32,15.16). Scopul principal al chivotului era să slujească drept depozit pentru sfânta Lege a lui Dumnezeu. Pentru că tablele de piatră conţineau o transcriere a caracterului şi voinţei lui Dumnezeu, şi, mai departe, mai erau scrise şi cu propria mână a lui Dumnezeu, ele erau cinstite ca fiind cele mai sfinte obiecte din sanctuar. Acesta din urmă a fost numit ,,cortul mărturiei” (Exod 38,21; Numeri 9,15, etc.). Legea, de asemenea, a fost cunoscută ca ,,legământul” (Deuteronom 4,12.13; 9, 9-15) şi, de aceea, chivotul a fost de obicei numit ,,chivotul legământului” (Deuteronom 31,26; Evrei 9,4, etc.).
25:17 Să faci un capac al ispăşirii de aur curat; lungimea lui să fie de doi coţi şi jumătate, şi lăţimea lui de un cot şi jumătate.
Capac al ispăşirii. Cuvântul tradus astfel derivă dintr-o rădăcină care înseamnă ,,a acoperi”, adică ,,a ierta” păcatul. El reprezenta îndurarea divină. În mod semnificativ, el era din ,,aur curat”, ceea ce înseamnă că îndurarea este cel mai preţios dintre atributele lui Dumnezeu. Era aşezat deasupra legii, având în vedere că îndurarea este mai presus de dreptate (Psalmi 85,10; 89,14). Atât chivotul cu dreptatea lui, cât şi capacul ispăşirii cu îndurarea lui erau necesare spre a descoperi întregul caracter al legăturilor lui Dumnezeu cu oamenii. Îndurarea fără dreptate este un sentimentalism slab, care nimiceşte orice ordine morală. Pe de altă parte, dreptate fără îndurare este severitate morală, teoretic fără cusur, dar care revoltă şi pe Dumnezeu şi pe om.
Chivotul şi capacul ispăşirii constituiau însăşi inima sanctuarului. Deasupra capacului ispăşirii era Şechina, simbolul prezenţei divine. Tablele Legii dinăuntrul chivotului mărturiseau despre faptul că Împărăţia lui Dumnezeu este întemeiată pe un standard imutabil de dreptate (Psalmi 97,2), pe care trebuie să-l respecte chiar şi harul divin. Harul nu poate fi împărţit în condiţii care să ,,desfiinţeze Legea” (Romani 3,31). Când este iertat păcatul şi cerinţa legii faţă de păcătos este satisfăcută. Scopul Evangheliei este să asigure pentru păcătos iertarea păcatelor lui prin credinţă, în aşa fel încât să nu ,,desfiinţăm Legea”, ci s-o ,,întărim”. În timp ce tablele dinăuntrul chivotului mărturiseau împotriva poporului, capacul îndurării arăta spre calea pe care puteau fi întâmpinate pretenţiile Legii, şi păcătosul putea fi salvat de la moarte, pedeapsa Legii. Numai pe temeiul Legii nu puteau avea loc nici o reunire între Dumnezeu şi om, deoarece păcatul ne desparte de El (Isaia 59,1.2). Trebuia să intervină capacul ispăşirii stropit cu sânge, pentru că numai pe temeiul mijlocirii lui Hristos în favoarea noastră ne putem apropia de Dumnezeu (Evrei 7,25).
25:18 Să faci doi heruvimi de aur, să-i faci de aur bătut, la cele două capete ale capacului ispăşirii;
Heruvimi. Mai clar ,,heruvim”, pluralul ebraic pentru ,,heruv”. Originea cuvântului este nesigură. Heruvimii erau ataşaţi la capacul ispăşirii, câte unul la fiecare capăt (vezi Geneza 3,24). Una din aripile fiecărui înger era întinsă în sus, iar cealaltă îi înfăşura corpul (Ezechiel 1,11) în semn de respect şi umilinţă. Poziţia heruvimilor cu feţele lor întoarse una către alta şi îndreptate în jos spre chivot, reprezintă respectul cu care oştile cereşti privesc Legea lui Dumnezeu şi interesul lor faţă de Planul Mântuirii.
25:19 să faci un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt; să faceţi heruvimii aceştia ieşind din capacul ispăşirii la cele două capete ale lui.
Verset ce nu a fost comentat.
25:20 Heruvimii să fie cu aripile întinse pe deasupra, acoperind cu aripile lor capacul ispăşirii, şi cu feţele întoarse una spre alta; heruvimii să aibă faţa întoarsă spre capacul ispăşirii.
Verset ce nu a fost comentat.
25:21 Să pui capacul ispăşirii pe chivot, şi în chivot să pui mărturia, pe care ţi-o voi da.
Verset ce nu a fost comentat.
25:22 Acolo Mă voi întâlni cu tine; şi de la înălţimea capacului ispăşirii, dintre cei doi heruvimi aşezaţi pe chivotul mărturiei, îţi voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel.
Verset ce nu a fost comentat.
25:23 Să faci o masă de lemn de salcâm; lungimea ei să fie de doi coţi, lăţimea de un cot, şi înălţimea de un cot şi jumătate.
O masă din lemn de salcâm. Părăsind Sfânta Sfintelor, Moise descrie acum mobilierul Locului Sfânt. Primul obiect amintit este masa cu ,,pâinea punerii înainte”, sau ,,pâinea prezenţei” (RSV). Marcu o numeşte ,,pâinea punerii înainte” (Marcu 2,26), literal ,,pâinea prezentării”, adică pâinea prezentată lui Dumnezeu. Pavel foloseşte în Evrei 9,2 acelaşi cuvânt grecesc. Masa aceasta era lungă de cca. 105 cm., lată de cca. 52 cm şi înaltă de cca. 78 cm (Exod 25,10). Faţă de intrarea în tabernacol, aceasta avea să se afle în partea dreaptă, sau în partea de nord a Locului Sfânt (cap. 40,22).
25:24 S-o poleieşti cu aur curat, şi să-i faci un chenar de aur de jur împrejur.
Un chenar de aur de jur împrejur. Acesta era o ramă, sau pervaz, de jur împrejurul părţii de sus spre a împiedica căderea lucrurilor. Josef Flavius aminteşte că cele ,,patru verigi” (v.26) erau fixate în picioarele mesei şi prin ele se introduceau drugii pentru a fi purtată (Antiquities iii 6.6).
25:25 Să-i faci împrejur un pervaz de un lat de mână; peste el să pui un chenar de aur de jur împrejur.
Verset ce nu a fost comentat.
25:26 Să faci pentru masă patru verigi de aur, şi să pui verigile în cele patru colţuri, care vor fi la cele patru picioare ale ei.
Verset ce nu a fost comentat.
25:27 Verigile să fie lângă pervaz, şi în ele se vor vârî drugii ca să ducă masa.
Verset ce nu a fost comentat.
25:28 Drugii să-i faci din lemn de salcâm, şi să-i acoperi cu aur; şi ei vor sluji la ducerea mesei.
Verset ce nu a fost comentat.
25:29 Să-i faci farfurii, căţui, potire şi ceşti, ca să slujească la jertfele de băutură: să le faci de aur curat.
Farfurii. Probabil farfuriile pe care erau aşezate pâinile. ,,Căţuile” erau ceştile sau vasele în care era arsă tămâia, aşa cum se poate vedea în basorelieful mesei de pe Arcul lui Titus, ridicat în Roma spre a comemora lucrarea Ierusalimului în anul 70 d.Hr. ,,Potirele”, literal ,,flacoanele”, sau ,,urcioare” şi ,,ceştile” erau folosite pentru jertfele de băutură, care însoţeau jertfele de mâncare (Levitic 23,13.18.37 etc.).
25:30 Să pui pe masă pâinile pentru punerea înainte, ca să fie necurmat înaintea Mea.
Să pui pe masă. ,,Pâinea punerii înainte” sau ,,pâinea prezenţei”, care consta din 12 pâini sau turte care erau schimbate în fiecare Sabat. Pâinile care erau îndepărtate, fiind considerate sfinte, erau mâncate de preoţi în ,,locul sfânt” (Levitic 24,5-9). Aceste 12 pâini constituiau o jertfă de mulţumire veşnică pentru Dumnezeu din partea celor 12 seminţii, pentru binecuvântările vieţii, pe care le-au primit zilnic de la El. Într-un sens mai înalt, pâinea aceasta arăta spre Isus Hristos, Pâinea spirituală.
25:31 Să faci un sfeşnic de aur curat: sfeşnicul acesta să fie făcut din aur bătut: piciorul, fusul, potiraşele, gămălioarele şi florile lui să fie dintr-o bucată.
Un sfeşnic. Preferabil, un ,,felinar”. Aşa cum se arată pe Arcul lui Titus şi confirmat de Josef Flavius (Antiquities iii 6.7), ,,sfeşnicul” consta dintr-un ax vertical din care se înălţau trei perechi de braţe (v.35), până la aceeaşi înălţime. Dimensiunile lui nu sunt date, dar era făcut din aur masiv. Braţele lui erau decorate cu ,,potiraşe” sau ceşti în chip de floare de migdal (v.33), cu gămălioare sau capiteluri asemenea rodiilor şi ,,florilor”, după unii comentatori ai Bibliei. Candelele ,,sfeşnicului” erau, una câte una, pregătite în fiecare seară la apusul soarelui şi din nou dimineaţa (Exod 27,20.21; 30,7.8; Levitic 24,3.4). Ele nu erau stinse niciodată toate deodată (PP 348). Când preotul intra în prima despărţitură a tabernacolului, sfeşnicul avea să fie la stânga lui, spre sud (Exod 40,24).
25:32 Din laturile lui să iasă şase braţe; trei braţe ale sfeşnicului dintr-o parte, şi trei braţe ale sfeşnicului din cealaltă parte.
Verset ce nu a fost comentat.
25:33 Pe un braţ să fie trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor, şi pe celălalt braţ trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor; tot aşa să fie şi cele şase braţe care ies din sfeşnic.
Verset ce nu a fost comentat.
25:34 Pe fusul sfeşnicului, să fie patru potiraşe în chip de floare cu migdal, cu gămălioarele şi florile lor.
Verset ce nu a fost comentat.
25:35 Să fie o gămălioară sub cele două braţe care ies din fusul sfeşnicului, o gămălioară sub alte două braţe, şi o gămălioară sub alte două braţe; tot aşa să fie şi sub cele şase braţe, care ies din sfeşnic.
Verset ce nu a fost comentat.
25:36 Gămălioarele şi braţele sfeşnicului să fie dintr-o singură bucată; totul să fie de aur bătut, de aur curat.
Verset ce nu a fost comentat.
25:37 Să faci cele şapte candele, care vor fi puse deasupra, aşa ca să lumineze în faţă.
Verset ce nu a fost comentat.
25:38 Mucările şi cenuşarele lui să fie de aur curat.
Mucările. Acestea erau fie cleşte, fie mucări folosite pentru a pregăti fitilurile lămpilor. ,,Cenuşarele” erau receptoare pentru primirea părţilor de fitiluri îndepărtate cu cleştele.
25:39 Se va întrebuinţa un talant de aur curat pentru facerea sfeşnicului cu toate uneltele lui.
Un talant de aur curat. Echivalent cu aproximativ 34 kg. Acesta ar fi 1772,4 cm3. Într-un sens ,,sfeşnicul” îi reprezenta pe cei din poporul lui Dumnezeu ca lumină morală şi spirituală a lumii ca indivizi (Matei 5,14-16; Filipeni 2,15) şi ca biserică (Apocalipsa 1,12.20). El mai reprezintă puterea Duhului Sfânt spre a lumina biserica (Zaharia 4,2-6; Apocalipsa 4,5). În cel mai înalt sens, el arată spre Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos (Ioan 9,5), care este Lumina Lumii (Ioan 1,4; 8,12; 12,46), şi care dă sufletului orice ,,bun şi orice dar desăvârşit, pogorându-se de la Tatăl luminilor” (Iacov 1,17).Comentariile lui Ellen G. White
2 CS 203; PK 61; PP 343; 4T 78
8 DA 23; Ed 35; GC 411, 413, 417; PK 61; PP 313, 343; 4T 78
9 GC 413; SR 153
10,11 GC 412; SR 153, 183
10-15 PP 348
16 PP 349; SR 153, 183
16-21 PP 348
17,18,20 SR 15
21 GC 412
22 FE 252; PP 349
23-25 PP 348
25 SP 153
30 GC 412; PP 354
31 GC 412
31-37 PP 348
37 GC 412
40 AA 564; CT 60; Ed 35, 258; GC 413; PP 343, 356; SR 153; 5T 549
25:40 Vezi să faci după chipul, care ţi s-a arătat pe munte.
Verset ce nu a fost comentat.