22:25 Dacă împrumuţi bani vreunuia din poporul Meu, săracului care este cu tine, să nu fii faţă de el ca un cămătar, şi să nu ceri camătă de la el.
Camătă. Cuvântul acesta înseamnă acum, în general, un procent de dobândă. În zilele lui Moise, cuvântul tradus astfel însemna orice fel de dobândă, mare sau mic. Mărimea dobânzii cu care se putea încărca un creditor nu era reglementată atunci prin lege şi, de aceea, era de aşteptat că creditorii fără scrupule aveau să trateze fără milă cu oamenii care se aflau în împrejurări grele. Legea mozaică care interzicea cămătăria se ocupa în mod exclusiv cu ideea de a profita de un frate care era ,,sărăcit”, adică în greutăţi financiare (vezi Levitic 25,25.35.39; PP 533). În astfel de împrejurări, un ,,sărac” putea să dea cu zălog proprietatea sa (Levitic 25,35-38), să-şi asigure un împrumut dacă era posibil (Levitic 25,35-37), sau să se vândă pe creditorului său pentru o perioadă limitată (Levitic 25,39-41). Ba mai mult, dacă putea s-o facă, ,,fratele bărbatului sărac era solicitat să facă împrumutul necesar, şi asta fără interes (Deuteronom 15,7-11). În nici o împrejurare, nu putea să profite de ,,fratele” său sărac, cerându-i vreo dobândă de orice fel. Legea mozaică ocrotea în mod scrupulos drepturile săracilor şi se îngrijea de bunăstarea lor.
Pe vremea lui Moise, tranzacţiile de afaceri nu se făceau ca în ziua de astăzi. În general vorbind, un om conta pe resursele proprii în tranzacţia de afaceri, şi aveau loc prea puţine împrumuturi, aşa cum se cunoaşte astăzi. Pentru scopuri practice, nimeni nu împrumuta bani, cu excepţia unui ,,frate” care ,,sărăcise”. De aceea, s-ar părea că, departe de a condamna obişnuitele tranzacţii de afaceri cuprinzând şi darea şi luarea de împrumut, legile lui Moise nici măcar nu se ocupă de ele. Înţelegem că Domnul Hristos a aprobat principiul beneficiului, inclusiv dobânda asupra împrumutului în tranzacţii de afaceri normale (Matei 25,27; Luca 19,23).
Principiul inerent din legea lui Moise asupra ,,cametei”, de a nu profita de cineva copleşit de împrejurări potrivnice, rămâne valabil în zilele noastre. Un om nu trebuie să pretindă niciodată mai mult de la altul decât este drept, fie că este ,,sărac” sau bogat. Ceea ce este condamnat este spiritul de avariţie, şantajul, procedeele necinstite şi patima de câştig, chiar în dezavantajul altora (vezi PK 648-652). Noi trebuie să ne purtăm cu simpatie faţă de nevoile altora şi să nu ne astupăm niciodată urechea la strigătele lor, sau să profităm de ei când se află în greutăţi.