22:21 Să nu chinuieşti pe străin, şi să nu-l asupreşti, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului.
Să nu chinuieşti pe străin. Preceptul acesta împotriva oprimării străinilor este cel mai însemnat, deoarece este improbabil ca o astfel de prevedere să fi fost făcută vreodată în legile altor ţări din vechime. În timp ce în altă parte străinii puteau fi hărţuiţi, legea mozaică le interzicea evreilor să-i trateze astfel pe străini (Exod 23,9, Levitic 19,33). În schimb, ei trebuiau ,,să iubească” pe străini (Levitic 19,34). Propria experienţă ,,ca străini în ţara Egiptului” trebuia să fie o continuă aducere a minte a faptului că ei trebuiau să se poarte amabil cu străinii (Deuteronom 10,19). Această amabilitate faţă de străini mai trebuia să se dea pe faţă şi în speranţa că ei puteau fi făcuţi adepţi (vezi Fapte 13,43). Deşi evreii trebuiau să rămână deosebiţi de celelalte naţiuni în ce priveşte religia, ei nu trebuiau să se izoleze în aşa măsură încât să facă greşeala de a nu dovedi amabilitate faţă de un străin.