Printable ModeExod, 22
|
22:1 Dacă un om fură un bou sau o oaie, şi-l taie sau îl vinde, să dea cinci boi pentru boul furat şi patru oi pentru oaia furată. Fură un bou. Versetele 1-5 continuă cu legile în legătură cu drepturile de proprietate. Prima secţiune, versetele 1-5 se ocupă cu furtul. Este stabilit principiul general că furtul trebuie să fie pedepsit printr-o amendă, dacă este posibil. În pustie, principala proprietate a izraeliţilor erau vitele. Deoarece trebuia mai multă îndrăzneală pentru un hoţ să transporte un bou decât o oaie, crima atrăgea o pedeapsă mai grea. Şi-l taie. Acest fapt era considerat mai grav decât furtul obişnuit şi atrăgea pedeapsa unei îndoite restituiri (vezi v.4), pentru că arăta stăruinţa în a face rău. De aceea, delicventul trebuia să plătească mai mult, cum s-a arătat. 22:2 Dacă hoţul este prins spărgând, şi e lovit şi moare, cel ce l-a lovit nu va fi vinovat de omor faţă de el; Spărgând. Adică a intra într-o casă cu forţa. Deoarece calea obişnuită de a ,,sparge” o casă pare să fi fost printr-o spărtură în zid, sensul literal al verbului este ,,săpând în”. Nu va fi vinovat de omor. ,,Vinovăţie de sânge”, în sensul că răzbunătorului sângelui nu-i era îngăduit să-l urmărească pe ucigaş (Numeri 35,27). Principiul acesta, care a avut mai târziu aprobarea lui Solon, dătătorul de legi al atenienilor, legea romană şi legea Angliei se întemeiază pe presupunerea că cineva care intră cu forţa într-o casă în timpul nopţii are o intenţie criminală, sau cel puţin intenţia de a comite crima, dacă s-ar ivi ocazia. 22:3 dar dacă a răsărit soarele, va fi vinovat de omor faţă de el. Hoţul trebuie să dea înapoi ce este dator să dea; dacă n-are nimic, să fie vândut rob, ca despăgubire pentru furtul lui; A răsărit soarele. Dacă această intrare a fost încercată după ivirea zilei, se presupunea, în mod caritabil, că hoţul n-a avut intenţia de a ucide. De aceea, ucigaşul hoţului este considerat vinovat de ,,sânge” şi poate fi ucis de rudenia următoare. Toate cerinţele dreptăţii se considerau a fi satisfăcute de hoţul obligat să dea despăgubire. Sângele nu trebuia să fie vărsat în mod inutil, astfel legea pedepsea furtul, dar proteja viaţa hoţului. Ce este dator să dea. Hoţul care intră într-o casă în timpul zilei trebuie să fie pedepsit ca şi alţi hoţi, fiind obligat să ,,dea înapoi îndoit”. Dacă nu are ,,nimic” sau mai degrabă ,,nu are îndeajuns” spre a înapoia cele cerute, el trebuie să fie ,,vândut” pentru furtul lui, adică să-l plătească prin muncă. Această restituire dublă slujea ca un fel de represalii, pentru că făcea ca hoţul să piardă exact cantitatea pe care se aşteptase s-o câştige. 22:4 dacă ceea ce a furat, fie bou, fie măgar, sau oaie, se găseşte încă viu în mâinile lui, să dea îndoit înapoi. Verset ce nu a fost comentat. 22:5 Dacă cineva face stricăciune într-un ogor sau într-o vie, şi îşi lasă vita să pască pe ogorul altuia, să dea ca despăgubire cel mai bun rod din ogorul şi via lui. Un ogor semănat. A strica într-un mod lipsit de sens ceva ce aparţine altuia este aproape tot aşa de rău ca furtul. De aceea, dacă un om strica un ogor semănat, sau păştea animalele pe el, trebuia să plătească păgubaşului o cantitate egală din cele mai bune roade ale lui. 22:6 Dacă izbucneşte un foc şi întâlneşte mărăcini în cale, şi arde grâul în snopi sau în picioare, sau câmpul, cel ce a pus foc să fie silit să dea o despăgubire deplină. Dacă izbucneşte un foc. În Orient, ca în altă parte, se obişnuieşte ca iarba sau buruienele să fie arsă într-o anumită vreme a anului. Din nebăgare de seamă, focul se putea răspândi, păgubind sau nimicind recolta vecinului. Desigur că trebuia să se facă o restituire, dar nu îndoită, pentru că paguba nu se datora unui act deliberat, precum acela de a permite ca vitele cuiva să pască în ogorul altui om. 22:7 Dacă un om dă altuia bani sau unelte spre păstrare, şi le fură cineva din casa acestuia din urmă, hoţul trebuie să întoarcă îndoit, dacă va fi găsit. Unelte. Adică ,,bunuri” sau alte articole mobile. Versetele 7-13 redau legea cu privire la depozit. Lăsarea proprietăţii în grija altuia nu era un lucru neobişnuit în vremurile vechi, unde investiţiile erau grele şi bancherii puţini. Cei care făceau aşa erau cei care călătoreau, mai ales negustorii. Aceasta pretindea păstrarea bunurilor în timpul perioadei de absenţă. 22:8 Dacă hoţul nu se găseşte, stăpânul casei să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu, ca să spună că n-a pus mâna pe avutul aproapelui său. Înaintea lui Dumnezeu. Redarea LXX-ei clarifică astfel sensul: ,,Dar dacă hoţul nu se găseşte, stăpânul casei să vină înaintea lui Dumnezeu şi să jure că n-a lucrat cu răutate cu privire la nici o parte a depozitului vecinului său”. 22:9 În orice pricină de înşelăciune cu privire la un bou, un măgar, o oaie, o haină, sau un lucru pierdut, despre care se va zice: Uite-l! pricina amândoror părţilor să meargă până la Dumnezeu; acela, pe care-l va osândi Dumnezeu, trebuie să întoarcă îndoit aproapelui său. Orice pricină de înşelăciune. Mai precis, ,,pentru orice încălcare a încrederii” (RSV). Pentru orice obiect de care păstrătorul nu putea da socoteală, trebuia să apară, literalmente, ,,înaintea lui Dumnezeu” (vezi comentariul pentru cap. 21,6), împreună cu pârâşul lui şi să se dezvinovăţească dacă putea (vezi cap.18,21-22). Despre care se zice: ,,Uite-l!” În sensul ,,despre care depunătorul susţine că este al lui”. 22:10 Dacă un om dă altuia un măgar, un bou, o oaie, sau un dobitoc, oarecare să i-l păstreze, şi dobitocul moare, îşi strică un mădular, sau e luat cu sila de la el, fără să fi văzut cineva, Fără să fi văzut cineva. Animalul dat în păstrare putea să ,,moară” în mod firesc, să fie rănit de o fiară sălbatică, sau prin cădere, sau ,,luat cu sila” de hoţi, fără ca cineva să ştie. Dacă păstrătorul declara sub jurământ că nu cunoaşte pierderea, nici o compensaţie nu-i era îngăduită proprietarului. 22:11 să se facă un jurământ în Numele Domnului între cele două părţi; şi cel ce a păstrat dobitocul, va mărturisi că n-a pus mâna pe avutul aproapelui său; stăpânul dobitocului va primi jurământul acesta, şi celălalt nu va fi dator să i-l înlocuiască. Verset ce nu a fost comentat. 22:12 Dar dacă dobitocul a fost furat de la el, va fi dator faţă de stăpânul lui să i-l înlocuiască. Dacă... a fost furat. În acest caz, trebuia să se plătească despăgubire, presupunându-se că dacă era bine păzit, furtul putea fi evitat. 22:13 Dacă dobitocul a fost sfâşiat de fiare sălbatice, îl va aduce ca dovadă, şi nu va fi dator să-i înlocuiască dobitocul sfâşiat. A fost sfâşiat. Curatorul era obligat să facă dovada că a fost într-adevăr aşa, dacă dorea să fie descărcat de vină. 22:14 Dacă un om împrumută altuia o vită, şi vita îşi strică un mădular sau moare în lipsa stăpânului ei, va trebui s-o plătească. Dacă un om împrumută. Împrumutul este clasificat în mod potrivit cu depozitul, pentru că în ambele cazuri proprietatea unui om este depusă în mâinile altuia. Dar, pentru că în primul caz cel care ia cu împrumut este beneficiar, iar în ultimul caz depunătorul primeşte beneficiul, obligaţia era diferită. Cel care ia cu împrumut trebuie să-şi asume toate riscurile afară de cazul că stăpânul proprietăţii împrumutate este în prezenţa obiectului împrumutat. 22:15 Dacă stăpânul e de faţă, nu i-o va plăti. Dacă vita a fost dată cu chirie, preţul chiriei va fi de ajuns. Dacă stăpânul e de faţă. Aceasta înseamnă nu numai că stăpânul era prezent, ci răspundea de el, sau era aşa de aproape, încât ar fi putut preveni paguba. Cei care iau cu împrumut trebuie să-şi aducă aminte că, dacă nu restituie ce au împrumutat, (1) Îşi fac rău lor înşişi, pentru că va suferi reputaţia, cât şi respectul de sine. (2) Lasă de dorit în ce priveşte datoria faţă de cel care i-a împrumutat, pentru că sunt obligaţi în mod special faţă de el. (3) Fac rău omenirii în general, pentru că nepăsarea lor îi reţine pe oameni de a-i mai împrumuta pe alţii, care pot fi în nevoie mare. (4) Lasă de dorit cu privire la datoria lor faţă de Dumnezeu, care consideră ca ,,răi” pe aceia care iau cu împrumut, dar nu mai dau înapoi. (Psalmi 37,21). Dată cu chirie. Când se plătea o sumă pentru favoarea de a folosi un animal, sau un obiect, acesta era mai degrabă închiriat decât împrumutat. În acest caz, stăpânul era considerat că a ţinut seamă de riscul pierderii sau pagubei la fixarea sumei cu chirie, astfel că nu mai era îndreptăţit la nici o compensaţie. 22:16 Dacă un om înşeală pe o fată nelogodită, şi se culcă cu ea, îi va plăti zestrea şi o va lua de nevastă. Dacă un om înşală. Partea care a rămas din ,,cartea legământului” este alcătuită din legi diferite. Se va observa că unele sunt severe şi altele blânde, ilustrând din nou dreptatea şi îndurarea lui Dumnezeu (vezi Psalmi 85,10; 89,14). Dumnezeu este tot atât de îndurător faţă de credinciosul slab şi neajutorat, precum este de sever faţă de păcătosul îndrăzneţ şi încăpăţânat. Versetele 16 şi 17 se referă la seducere. În Orient, de obicei un om plăteşte bani, zestre, părinţilor fetei cu care are de gând să se căsătorească. Unui seducător i se cerea să se supune acestui obicei. Preţul de zestre era de 50 de sicli de argint (Deuteronom 22,29), sau aproximativ 14,57 dolari. 22:17 Dacă tatăl nu vrea să i-o dea, el va plăti în argint preţul zestrei cuvenite fetelor. Verset ce nu a fost comentat. 22:18 Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască. Vrăjitoare. Un vrăjitor era unul care pretindea că are cunoştinţă sau putere supranaturală, pe care o folosea fie spre a-i influenţa pe zei, fie pentru a alunga farmecele magice. Faptul că sunt arătate mai mult femei decât bărbaţi, sugerează că sexul feminin era înclinat mai mult spre această fărădelege. 22:19 Oricine se culcă cu un dobitoc, să fie pedepsit cu moartea. Verset ce nu a fost comentat. 22:20 Cine aduce jertfe altor dumnezei decât Domnului singur, să fie nimicit cu desăvârşire. Cine aduce jertfe. Deoarece, pe atunci aducerea de jertfe constituia actul principal de închinare, a face astfel faţă de un zeu fals însemna a renunţa la Domnul. Faţă de o stăpânire civilă, fapta aceasta nu avea să fie un delict, ci unul lăsat, în schimb, pentru judecata din urmă a lui Dumnezeu. Sub teocraţia lui Israel aceasta era trădare şi era pasibilă de pedeapsa cu moartea. 22:21 Să nu chinuieşti pe străin, şi să nu-l asupreşti, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. Să nu chinuieşti pe străin. Preceptul acesta împotriva oprimării străinilor este cel mai însemnat, deoarece este improbabil ca o astfel de prevedere să fi fost făcută vreodată în legile altor ţări din vechime. În timp ce în altă parte străinii puteau fi hărţuiţi, legea mozaică le interzicea evreilor să-i trateze astfel pe străini (Exod 23,9, Levitic 19,33). În schimb, ei trebuiau ,,să iubească” pe străini (Levitic 19,34). Propria experienţă ,,ca străini în ţara Egiptului” trebuia să fie o continuă aducere a minte a faptului că ei trebuiau să se poarte amabil cu străinii (Deuteronom 10,19). Această amabilitate faţă de străini mai trebuia să se dea pe faţă şi în speranţa că ei puteau fi făcuţi adepţi (vezi Fapte 13,43). Deşi evreii trebuiau să rămână deosebiţi de celelalte naţiuni în ce priveşte religia, ei nu trebuiau să se izoleze în aşa măsură încât să facă greşeala de a nu dovedi amabilitate faţă de un străin. 22:22 Să nu asupreşti pe văduvă, nici pe orfan. Să nu asupreşti pe văduvă. Întocmai ca şi pe străin este firesc a-i proteja pe văduvă şi orfan. Ca şi el, ei sunt slabi şi fără apărare şi astfel obiectul unei speciale purtări de grijă divină. Cuvântul ,,întrista” cuprinde tot felul de tratamente rele. Unele legi de mai târziu au contribuit mult la ameliorarea situaţiei multor văduve amărâte (Exod 23,11; Levitic 19,9.10; Deuteronom 14,29; 16,11.14; 24,19-24; 26,12-13). Cu toate că, în general, izraeliţii au ascultat de aceste porunci, au fost vremuri când văduvele şi orfanii au suferit o asuprire grea (Psalmi 94,6; Isaia 1,23; 10,2; Ieremia 7,5-7; 22,3; Zaharia 7,10; Maleahi 3,5; Matei 23-14). Ni se aduce aminte de purtarea de grijă a lui Isus faţă de mama Sa văduvă (Ioan 19,26.27), de îngrijirea dată văduvelor în biserica primară (Fapte 6,1; 1 Timotei 5,3-9.16), şi de faptul că Iacov a cuprins interesul şi purtarea de grijă faţă de orfani şi văduve în ,,religia curată” (Iacov 1,27). Primul principiu al eticii creştine este că atunci când se neglijează a face bine înseamnă a face rău. 22:23 Dacă-i asupreşti, şi ei strigă la Mine după ajutor, Eu le voi auzi strigătele; Verset ce nu a fost comentat. 22:24 mânia Mea se va aprinde, şi vă voi nimici cu sabia; nevestele voastre vor rămâne văduve, şi copiii voştri vor rămâne orfani. Vă voi nimici. Lipsa de consideraţie faţă de sărac şi văduve a contribuit la luarea Ierusalimului de către Nebucadneţar şi la nimicirea locuitorilor lui (Ieremia 22,3-5). 22:25 Dacă împrumuţi bani vreunuia din poporul Meu, săracului care este cu tine, să nu fii faţă de el ca un cămătar, şi să nu ceri camătă de la el. Camătă. Cuvântul acesta înseamnă acum, în general, un procent de dobândă. În zilele lui Moise, cuvântul tradus astfel însemna orice fel de dobândă, mare sau mic. Mărimea dobânzii cu care se putea încărca un creditor nu era reglementată atunci prin lege şi, de aceea, era de aşteptat că creditorii fără scrupule aveau să trateze fără milă cu oamenii care se aflau în împrejurări grele. Legea mozaică care interzicea cămătăria se ocupa în mod exclusiv cu ideea de a profita de un frate care era ,,sărăcit”, adică în greutăţi financiare (vezi Levitic 25,25.35.39; PP 533). În astfel de împrejurări, un ,,sărac” putea să dea cu zălog proprietatea sa (Levitic 25,35-38), să-şi asigure un împrumut dacă era posibil (Levitic 25,35-37), sau să se vândă pe creditorului său pentru o perioadă limitată (Levitic 25,39-41). Ba mai mult, dacă putea s-o facă, ,,fratele bărbatului sărac era solicitat să facă împrumutul necesar, şi asta fără interes (Deuteronom 15,7-11). În nici o împrejurare, nu putea să profite de ,,fratele” său sărac, cerându-i vreo dobândă de orice fel. Legea mozaică ocrotea în mod scrupulos drepturile săracilor şi se îngrijea de bunăstarea lor. Pe vremea lui Moise, tranzacţiile de afaceri nu se făceau ca în ziua de astăzi. În general vorbind, un om conta pe resursele proprii în tranzacţia de afaceri, şi aveau loc prea puţine împrumuturi, aşa cum se cunoaşte astăzi. Pentru scopuri practice, nimeni nu împrumuta bani, cu excepţia unui ,,frate” care ,,sărăcise”. De aceea, s-ar părea că, departe de a condamna obişnuitele tranzacţii de afaceri cuprinzând şi darea şi luarea de împrumut, legile lui Moise nici măcar nu se ocupă de ele. Înţelegem că Domnul Hristos a aprobat principiul beneficiului, inclusiv dobânda asupra împrumutului în tranzacţii de afaceri normale (Matei 25,27; Luca 19,23). Principiul inerent din legea lui Moise asupra ,,cametei”, de a nu profita de cineva copleşit de împrejurări potrivnice, rămâne valabil în zilele noastre. Un om nu trebuie să pretindă niciodată mai mult de la altul decât este drept, fie că este ,,sărac” sau bogat. Ceea ce este condamnat este spiritul de avariţie, şantajul, procedeele necinstite şi patima de câştig, chiar în dezavantajul altora (vezi PK 648-652). Noi trebuie să ne purtăm cu simpatie faţă de nevoile altora şi să nu ne astupăm niciodată urechea la strigătele lor, sau să profităm de ei când se află în greutăţi. 22:26 Dacă iei zălog haina aproapelui tău, să i-o dai înapoi înainte de apusul soarelui; Iei zălog haina aproapelui tău. A lua cu zălog, aşa cum fac creditorii de zălog moderni, nu era ceva oprit de legea ebraică. Existau totuşi anumite articole de primă importanţă, care nu puteau fi luate ca zălog, precum râşniţa pentru măcinat făină, sau una din pietrele ei (Deuteronom 24,6). Pe vremea lui Neemia, citim despre luarea cu împrumut cu zălog ca fiind practicată cu rezultate rele (vezi Neemia 5). Înainte de apusul soarelui. Adică, ,,înainte de apusul soarelui” (RSV). Motivul este arătat în versetul următor. Dacă haina trebuia să fie dată înapoi imediat şi pentru totdeauna, nu era de dorit să mai fie luată ca zălog niciodată. Poate că haina era depozitată pe timpul zilei şi seara restituită proprietarului. 22:27 căci este singura lui învelitoare, este haina cu care îşi înveleşte trupul: cu ce are să se culce? Dacă strigă spre Mine după ajutor, Eu îl voi auzi, căci Eu sunt milostiv. Verset ce nu a fost comentat. 22:28 Să nu huleşti pe Dumnezeu, şi să nu blestemi pe mai marele poporului tău. Pe Dumnezeu. Cuvântul élohim, este tradus uneori ,,judecători” (cap. 21,6; 22,8-9), adesea cu dumnezei (cap.20,3,23 etc.), dar cel mai obişnuit cu ,,Dumnezeu” (cap. 20,1.2.5.7 etc.) Deoarece cuvântul tradus ,,zeu”, élohim, are întotdeauna articol când înseamnă ,,judecători”, nu poate fi tradus aici ca ,,judecători”, cum sugerează nota din KJV. Faptul că iudeii dispreţuiau îi pe zeii păgâni élohim, ar părea că exclude posibilitatea că aici este vorba de ,,zei”. Din cauza aceasta, traducerea ,,Să nu huleşti pe Dumnezeu” (RSV) este de preferat (vezi Levitic 24,15.16). Să nu blestemi pe mai marele poporului. Mai exact, ,,nici să nu blestemi pe mai marele poporului tău.” ,,Mai marii” erau în general capii de familii (Numeri 3,24.30.35) şi de seminţii (Numeri 7,8.18.24). Mai târziu, cuvântul a fost folosit pentru regi (1 Regi 11,34; Ezechiel 12,10.45.7). În ordinea divină este prevăzut să respectăm autoritatea acelora care sunt puşi peste noi atât în biserică, cât şi în stat (Romani 13,1-7; Evrei 13,17; 1 Petru 2,13-18). 22:29 Să nu pregeţi să-Mi aduci pârga secerişului tău şi a culesului viei tale. Să-Mi dai pe întâiul născut din fiii tăi. Pârga. Literal, ,,plinătatea”. Întâiul născut din oameni sau animale şi pârga din orice produs al câmpului, fie viţă, ulei, cereale sau fructe, erau cerute de la popor. Fiul întâi născut trebuia să fie răscumpărat prin plata cu bani (Exod 13,13; Numeri 3,46-48), dar celelalte trebuiau să fie aduse ca jertfă. Faptul că amânarea aducerii ca jertfă ar fi o ascultare cu inima îndoită de această lege este indicat în îndemnul ,,să nu pregeţi”. 22:30 Să-Mi dai şi întâiul născut al vacii tale şi al oii tale; să rămână şapte zile cu mama sa, iar în ziua a opta să Mi-l aduci. Şapte zile. Această perioadă ar da răgaz uşurării naturale care ar urma din alăptarea fătului ei. Există o oarecare analogie între această prevedere şi legea circumciziunii (Geneza 17,9-12). Naşterea era privită ca aducând necurăţie ceremonială şi, de aceea, numai după zilele specificate avea să fie primită jertfa de către Dumnezeu. 22:31 Să-Mi fiţi nişte oameni sfinţi. Să nu mâncaţi carne sfâşiată de fiare pe câmp, ci s-o aruncaţi la câini. Oameni sfinţi. Pentru a asigura această consacrare (Exod 19,6; Levitic 11,44.45) existau diferite legi destinate să-i păstreze pe izraeliţi ca popor spiritual. Ei nu trebuiau să mănânce carnea unui animal sfâşiat, pentru că sângele, care este ,,viaţă” (Levitic 17,14), nu se poate scurge din animal cum trebuie, şi din cauza aceasta era necurat. Ba mai mult, şi fiara carnivoră care a sfâşiat era necurată şi prin contact avea să treacă necurăţia ei şi celeilalte. La câini. Este probabil că prevederea aceasta nu excludea vânzarea sau darea animalului aruncat unui străin (Deuteronom 14,21), dar erau indicate alte mijloace prin care se putea dispune de carne. Câinii erau animale necurate şi de aceea se puteau hrăni cu orice. De fapt, ei erau curăţători de gunoaie (2 Regi 9,35.36). Comentariile lui Ellen G. White 4 PP 311 10,11 1T 203 12 3T 549 21-24WM 217 22 PP 310 22-24 Te 31, 33, 41, 53 23,24 PP 310 25 PK 647 25-28 PP 311 26, 27 MH 188 29 CS 72; PP 526 31 DA 283; MB 75; PP 311 |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version: