21:1 Iată legile, pe care le vei pune înaintea lor.
Legile. Adică poruncile după care trebuia să fie administrată judecata. Cu toate că multe din aceste legi mozaice erau fără îndoială cele vechi, care au fost în vigoare de un timp, acum toate aveau să fie întărite prin aprobarea divină. Unele dispoziţii pot să fi izvorât din deciziile judecătoreşti luate de Moise în pustie (cap. 18,16). Toate aceste legi civile respirau spiritul Legii morale; ele reflectau şi aplicau principiile celor Zece Porunci.
Aceste rânduieli civile se ocupau cu datinile vremii şi se întemeiau pe ele. În unele chestiuni, rânduielile reafirmă în mod simplu practicile legale deja în vigoare. Unele din ele sunt asemănătoare cu legile Codului lui Hammurabi (vezi nota suplimentară de la încheierea capitolului). Se poate să pară că nu se potriveşte cu concepţia noastră despre caracterul lui Dumnezeu ca El să aprobe cel puţin în mod tacit lucruri ca sclavia, concubinajul şi formele de pedepsire în aparenţă aspre. Cu toate acestea, trebuie să fie amintit că scoţând pe poporul evreu afară din Egipt, Dumnezeu i-a luat aşa cum erau, cu scopul ca, treptat, să facă din ei ce dorea El ca să fie – demni reprezentanţi ai Săi.
Deşi naşterea din nou împărtăşeşte unui om noi idealuri şi putere divină din belşug, ea nu aduce o înţelegere pe moment a plinătăţii idealului lui Dumnezeu pentru om. Înţelegerea şi ajungerea acestui ideal constituie lucrarea unei vieţi întregi (vezi Ioan 1,12; Galateni 3,13.14; 2 Petru 3,18). Dumnezeu nu face o minune spre a aduce acest lucru la îndeplinire într-o clipă, mai ales când este vorba de obiceiuri şi practici generale. Dacă El ar proceda astfel, caracterul nu s-ar mai putea dezvolta. Din cauza aceasta, Dumnezeu ia pe oameni aşa cum îi găseşte şi, prin descoperirea în creştere şi tot mai clară a voinţei Lui, îi călăuzeşte mereu înainte spre idealuri mai înalte. Astfel, prin unele legi civile date la Sinai, Dumnezeu a îngăduit pentru o vreme ca anumite obiceiuri să continue, dar a ridicat o stavilă împotriva abuzului lor. Părăsirea finală a obiceiurilor propriu-zise a avut loc mai târziu. Principiul unei creşteri continue şi tot mai clare şi mai bune a descoperirii voinţei lui Dumnezeu a fost enunţat de Hristos (Matei 19,7-9; Ioan 15,22; 16,13; Fapte 17,30; 1 Timotei 1,13).