21:13 Dacă nu i-a întins laţuri, şi dacă Dumnezeu l-a făcut să-i cadă în mână, îţi voi hotărî un loc unde va putea să fugă.
Să-i cadă în mână. Literal, ,,dacă Dumnezeu îl lasă să cadă”. Aceasta arată numai că Dumnezeu îngăduise ca decedatul să cadă pe neaşteptate în mâinile celui care îl omorâse, fără ca ucigaşul ,,să aştepte” în mod deliberat să facă acest lucru.
Îţi voi hotărî un loc. Un om care omora un vrăjmaş care l-a atacat pe neaşteptate nu era considerat criminal, ci ucigaş fără premeditare sau omucidere îndreptăţită. Pentru aceasta nu exista nici o pedeapsă legală specifică. El era lăsat pur şi simplu la dreptatea bruscă a obiceiului statornicit, la pedeapsa ,,răzbunătorului sângelui” (Numeri 35,12; Deuteronom 19,6.12). Legea aceasta n-a schimbat practica generală orientală, fie de a lua viaţă pentru viaţă, fie de a da o compensaţie financiară. Legea lui Moise a pus între ,,răzbunătorul sângelui” sau rudenia care urma şi victima sa, ocazia pentru cel din urmă să ajungă la un loc de azil. Acesta trebuia să fie în una dintre cele şase ,,cetăţi de scăpare”, unde putea fi în siguranţă, până când cazul lui putea fi ascultat de bărbaţii din propria cetate (Numeri 35,9-28; Deuteronom 19,1-13; Iosua 20).
Legile ar trebui să se combine întotdeauna cu îndurarea. Dacă sunt prea aspre, legile zădărnicesc propriile scopuri, deoarece prea marea lor severitate va face improbabilă aducerea la îndeplinire. Conştiinţa morală a poporului se revoltă contra lor. Când, de exemplu, contrafacerea era în Anglia o crimă care merita moartea, curţile cu juri n-au putut fi câştigate să-i convingă pe oameni de această crimă. Decretele legale trebuie să fie în acord cu conştiinţa colectivităţii, sau vor înceta să mai dispună de respect. Oamenii buni le vor călca, curţile de judecată vor ezita să fie ascultate prin constrângere şi legiuitorii înţelepţi vor căuta să le schimbe mereu spre a le armoniza cu simţul moral cel mai bun al colectivităţii.