20:3 Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
Să nu. Deşi legământul a fost făcut cu întregul Israel (cap. 19,5), folosirea verbului la singular arată că Dumnezeu S-a adresat fiecărui ins al naţiunii şi a cerut de la el ascultare de Lege. Ascultarea colectivă nu era de ajuns. În toată vremea, cele Zece Porunci îşi îndreaptă chemarea spre individ şi apasă asupra conştiinţei fiecărui om (vezi Ezechiel 18,19.20).
Afară de mine. Literal, ,,în faţa Mea”. Această expresie idiomatică ebraică înseamnă adesea ,,afară de Mine”, ,,alături de Mine” sau ,,în opoziţie cu Mine”. Fiind singurul Dumnezeu adevărat, Domnul cere să fie singurul căruia să I se aducă închinare. Concepţia aceasta a unui singur Dumnezeu era străină credinţei şi practicii politeiste ale altor naţiuni. Dumnezeu ne cheamă să-L punem înainte de orice altceva, să-L punem pe El în afecţiunea şi viaţa noastră, în armonie cu porunca Domnului din Predica de pe Munte (Matei 6,33). Numai simpla credinţă nu este de ajuns, nici chiar recunoaşterea că El este singurul Dumnezeu. Noi datorăm supunere şi consacrare din toată inima faţă de El ca Persoană, pe care avem privilegiul să o cunoaştem, să o iubim, să ne încredem în El, şi cu care putem avea părtăşie binecuvântată. Dependenţa faţă de orice altceva, decât faţă de Dumnezeu, fie că este bogăţie, cunoştinţă, poziţie sau prieteni, ne pune în pericol. Este greu a lupta contra atracţiilor lumii şi atât de uşor să te încrezi în ce este vizibil şi vremelnic (vezi Matei 6,19-34; 1 Ioan 2,15-17). În epoca noastră materialistă, nu este greu să se calce spiritul acestei prime porunci, punându-ne încrederea în avantaj, sau ajutor pământesc, şi făcând aşa Îl uităm pe Acela care a creat lucrurile de care ne bucurăm (vezi 2 Corinteni 4,18).