20:24 Să-Mi ridici un altar de pământ, pe care să-ţi aduci arderile-de-tot şi jertfele de mulţumire, oile şi boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine, şi te voi binecuvânta.
Un altar de pământ. Altarele erau principale în religiile din antichitate. Adesea erau făcute din pământ, brazde de iarbă, sau pietre adunate pe loc. Probabil că altarele patriarhale erau de felul acesta (Geneza 8,20; 12,7; 13,18; 22,9). Acum se dădea porunca să fie continuată aceeaşi folosire, pentru motivul că altarele construite din ,,pietre cioplite” ar încuraja idolatria, deoarece chipurile care puteau fi gravate pe altare ar deveni obiecte de închinare.
Arderile de tot. Faptul că acestea sunt prezentate aici fără explicaţie arată că jertfele erau deja cunoscute, după cum era într-adevăr cazul (Geneza 8,20; 22,9.13). Nu cu mult înainte, Ietro a adus o jertfă în tabăra lui Israel (Exod 18,12). Cu toate că timp de mulţi ani iudeii nu mai jertfiseră lui Dumnezeu în Egipt (vezi PP 333), este evident că ei au păstrat ideea de a face aşa. Moise i-a cerut lui Faraon îngăduinţa de a merge în pustie tocmai pentru scopul de a aduce jertfe (cap. 8,25-27; 10,24.25). Arderea de tot simboliza consacrarea personală şi supunerea de sine (Levitic 6,8-13; Psalmi 51,16-19), iar jertfa de pace, o reînnoită părtăşie cu Dumnezeu şi mulţumire (Levitic 7,11-34). Deşi am trecut de vremea jertfelor materiale ca acestea, încă noi mai suntem invitaţi de Dumnezeu să-I aducem ,,jertfe duhovniceşti” (1 Petru 2,5) de supunere (Romani 12,1), ,,duh zdrobit” (Psalmi 51,17), şi de bucurie şi aducere de mulţumiri (Psalmi 27,6; 107,22).
Voi veni la tine. Aceasta este o făgăduinţă condiţională care urmează să fie împlinită dacă poporul avea să ridice altare aşa cum se cuvine şi vor aduce jertfe potrivite în ,,toate locurile” unde Dumnezeu Îşi va auzi Numele.