20:16 Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.
Mărturie strâmbă. Porunca aceasta poate fi călcată în mod public prin mărturie mincinoasă depusă într-o sală de judecată (cap. 23,1). Jurământul fals a fost întotdeauna considerat o serioasă ofensă contra societăţii şi a fost pedepsită ca atare. La Atena, mărturia mincinoasă era aspru amendată. Dacă era condamnat de trei ori pentru această crimă, se pierdeau drepturile civile. La Roma, o lege a celor Douăsprezece Table îl condamnau pe delincvent să fie aruncat cu capul înainte de pe stânca Tarpeian. În Egipt, pedeapsa consta în tăierea nasului şi urechilor.
Această interdicţie a Decalogului este călcată adesea prin vorbirea de rău, prin care caracterul cuiva este ponegrit, motivele sale sunt greşit prezentate şi reputaţia lui este depreciată. Prea mulţi consideră o prostie a lăuda şi a vorbi de bine pe semeni. Ei simt un fior vicios în a scoate la iveală defectele din purtarea altora, judecând motivele lor şi criticând străduinţele lor. Deoarece, din nefericire, mulţi sunt gata şi nerăbdători să asculte la această presupusă înţelepciune, fiorul creşte şi eul egoist şi păcătos al defăimătorului este sporit. Porunca aceasta mai poate fi călcată şi de către cei care tac când aud cum este calomniat un om nevinovat. Ea poate fi călcată printr-o ridicare de umăr, sau printr-o arcuire de sprâncene. Oricine falsifică în vreun fel oarecare adevărul cel curat, cu scopul de a câştiga foloase personale sau pentru orice alt scop, se face vinovat de ,,mărturie mincinoasă”.