2:9 Fata lui Faraon i-a zis: Ia copilul acesta, alăptează-mi-l, şi îţi voi plăti. Femeia a luat copilul, şi l-a alăptat.
Îţi voi plăti. Deoarece copilaşul, un evreu, a fost pus într-un cămin evreiesc, trebuiau să fie luate măsuri pentru a clarifica presupusa legătură a lui Iochebed faţă de el ca doică. Pentru a arăta în mod clar că el devenise proprietatea fiicei lui Faraon, pentru a reduce la tăcere întrebările despre originea sa şi despre motivele pentru care este păstrat în viaţă şi pentru a închide gura informatorilor care ar fi dorit să-l vadă omorât, aşa cum erau alţi băieţi evrei, prinţesa a arătat plata pe care urma s-o plătească pentru îngrijirea dată lui.
Femeia a luat copilul. Este semnificativ că Iochebed nu este numită aici ,,mama” lui Moise, ci simplu ,,femeia”. Se pare că ea n-a trădat nici prin cuvânt şi nici prin fapte adevăratele simţăminte, nici n-a dezvăluit adevărata ei legătură faţă de copil. Ce stăpânire de sine trebuie să fi cerut acel moment de tensiune nu poate spune nici o limbă. Ea a luat copilul cum l-ar fi luat o străină, totuşi în inima ei era bucurie pasionată. Dacă ar fi fost mai puţin vigilentă doar pentru o clipă, tulburarea ar fi putut descoperi scopul urmărit de ea. Totul depindea de rămânerea ei calmă în cele mai grele împrejurări – dar iubirea poate să îndure toate lucrurile. Problema cea mare care stă la temelia oricărei slujiri nu este atât de mult una de intelect, cât de inimă, menţinută de puterea susţinătoare a lui Dumnezeu.