19:8 Tot poporul a răspuns: Vom face tot ce a zis Domnul! Moise a spus Domnului cuvintele poporului.
Tot ce a zis Domnul. Fiind convinşi şi siguri în inimile lor că prevederile legământului aveau să fie drepte şi bune şi doritori de a-şi asigura pentru ei înşişi şi pentru urmaşii lor binecuvântările pe care le făgăduise Domnul, bătrânii au acceptat de îndată legământul, înainte de a cunoaşte care aveau să fie condiţiile lui exacte. Era de dorit ca poporul să exprime bunăvoinţă de a intra într-un astfel de legământ propus de Dumnezeu şi să se aibă timp de cugetare asupra problemei, înainte de a fi chemat să facă ratificarea formală a acestuia. Dacă erau dispuşi să asculte de Dumnezeu, amănuntele legământului aveau să urmeze. Cu toate acestea, în timp ce nu există nici o îndoială în ce priveşte dorinţa nobilă a izraeliţilor de a răspunde la chemarea la ascultare a lui Dumnezeu, ei au intrat în legământ, cunoscându-se prea puţin pe ei înşişi şi fără nici o apreciere a capacităţii lor de a respecta preceptele divine şi a împlini astfel partea lor de legământ. Ca atâtea suflete înşelate, ei au crezut că n-aveau decât să încerce să facă. Dumnezeu a îngăduit încercarea cu scopul ca ei să poată descoperi neputinţa lor şi astfel să fie călăuziţi a-şi pune nădejdea în Dumnezeu. Propria experienţă a lui Pavel este un potrivit caz în acest sens (vezi Romani 7).
Strigătul spontan: ,,Vom face tot ce a zis Domnul”, a fost fără îndoială o demonstraţie de entuziasm religios superficial, o reacţie de moment faţă de un adevăr măreţ şi sublim. Lipsea spiritul de convertire adâncă, dorinţa serioasă de a îndeplini cerinţele lui Dumnezeu (Deuteronom 5,29). Nu este de mirare că poporul a apostaziat curând şi s-a închinat la viţelul de aur (Exod 32).