19:5 Acum, dacă veţi asculta glasul meu, şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu;
Dacă veţi asculta. Mai degrabă decât să le poruncească evreilor să respecte legământul Său, după cum şi era dreptul Său suveran, Dumnezeu, în mod binevoitor, l-a invitat pe poporul Său să facă ceva ce avea să fie spre folosul lor. Singura cale pe are putem umbla cu Dumnezeu este aceea a ascultării. Dumnezeu nu putea consimţi să fie Dumnezeul lor, sau ei să fie poporul Lui ales, decât cu condiţia ascultării. Harul Evangheliei lui Isus Hristos care aduce mântuire pentru toţi oamenii (Tit 2,11) nu-i dezlega de obligaţia de a asculta de legea divină (Romani 3,31). Credinţa în Hristos care mântuieşte este unită inseparabil de puterea lui Hristos care locuieşte înăuntru şi îl face pe om în stare să respecte cele Zece Porunci (Romani 8,1-4). Isus şi apostolii au afirmat în modul cel mai accentuat principiul ascultării de Legea divină (Matei 5,17.18; 19,16.17; 1 Corinteni 7,19; Iacov 1,25; 2,10-12; 1 Ioan 2,3.4).
Legământul meu. Legământul pe care l-a făcut Dumnezeu cu Israel la Sinai este numit de obicei ,,vechiul legământ” (Evrei 8,13). Datorită neputinţei poporului de a aprecia pe deplin scopul lui Dumnezeu şi de a intra în adevăratul spirit al legământului, el se afla în contrast faţă de cel nou, sau legământul Evangheliei, după cum urmează: (1) Acesta era mai simplu (Galateni 4,1-5). (2) Era mai strâns legat de rituri şi ceremonii exterioare (Evrei 9,1). (3) Prevederile lui erau în mare măsură pedepse şi răsplătiri, deoarece fiind nişte ,,copii” acestea erau singurele stimulente pe care Israel era pregătit să le priceapă (Galateni 4,3; PP 371). (4) Binecuvântările lui erau în mare măsură vremelnice. (5) Se întemeia pe împlinire omenească şi pe fapte bune, mai degrabă decât pe har divin şi Mântuitor din păcat (vezi comentariul pentru Exod 19,8). Binecuvântarea principală a noului legământ este că prin credinţa în Hristos, credinciosului îi este împărtăşită puterea de a împlini ,,dreptatea Legii” (Romani 8,1-4; compară cu Fapte 13,37-39)
Dumnezeu i-a îngăduit lui Israel să încerce să respecte legea, ca astfel să-şi poată da seama de neputinţa lor de a face ceva ce, în mod greşit, considerau că sunt în stare să facă. În felul acesta, aveau să fie călăuziţi de la încrederea în ei înşişi la încrederea în Dumnezeu, de la încrederea în propriile străduinţe la credinţa în împlinirea divină. Astfel, Legea avea să devină mijlocul de a-i conduce la Hristos ca singurul lor Mântuitor din păcat (Galateni 3,23-26). Astfel a fost pregătită calea pentru legătura noului legământ, Evanghelia harului divin, Legea respectată în şi prin Hristos (Ieremia 31,31-34; Romani 3,21-31; 8,1-4; Evrei 8,7-11). Cum declară şi Pavel, această relaţie a noului legământ nu desfiinţează prin credinţă legea” (Romani 3,31). Legea rămâne standardul datoriei, norma practicei sfinte. Noul legământ statorniceşte Legea ca veşnicul cod al dreptăţii fără de care nu poate fi nici un fel de conduită sfântă.
Veţi fi ai mei. Mai degrabă ,,avutul meu” (RSV; vezi şi Psalmi 135,4; Isaia 43,1-4). În faţa lui Dumnezeu, nici o altă naţiune nu era egală cu Israel. Fiecare copil al lui Dumnezeu, fiecare creştin consacrat este un giuvaer în coroana Domnului nostru, şi aşa şi este considerat de El (Maleahi 3,17; vezi comentariul pentru 1 Petru 2,9).