19:3 Moise s-a suit la Dumnezeu. Si Domnul l-a chemat de pe munte, zicând: Aşa să vorbeşti casei lui Iacov, şi să spui copiilor lui Israel:
Moise s-a suit. Versetele 3-9 prezintă primul legământ dintre Dumnezeu şi Israel. Moise era obişnuit cu regiunea aceasta, pentru că acest era locul unde I se descoperise Dumnezeu în rugul aprins. Dumnezeu avea să se descopere servului Său în acelaşi loc, acum fără să mai fie un fugitiv singuratic, ci înălţat să fie conducătorul poporului lui Dumnezeu. Mintea lui Moise trebuie că a fost năpădită de un potop de amintiri în timp ce urca muntele. Trebuie că credinţa lui a fost puternic întărită pentru sarcina cea grea de conducător, pentru că făgăduinţa lui Dumnezeu, că el şi fraţii lui izraeliţi aveau să se închine lui Dumnezeu în locul acesta, era aproape de împlinire (vezi Exod 3,12). Putem fi siguri că Moise a urcat muntele cu pas încrezător, şi reverenţios.
Casei lui Iacov. Această referire la strămoşul lor era o aducere aminte a făgăduinţei care i-a fost făcută lui (vezi Geneza 28,13.14; 35,11). Menţionarea numelui său avea să amintească binecuvântările revărsate cu atâta îndurare asupra lui şi acestea erau o garanţie a binecuvântărilor oferite lor acum de Dumnezeu. Era inevitabil ca Dumnezeu să ia iniţiativa de a propune un legământ, pentru că omul nu este în situaţia de a pune Cerului condiţii. Totuşi, legământul nu este numai o expresie a suveranităţii lui Dumnezeu, ci şi a harului şi îndurării Sale. El este acela care caută pe om – nu omul pe Dumnezeu (vezi 1 Ioan 4,10.19).