Printable ModeExod, 19
|
19:1 În luna a treia după ieşirea lor din ţara Egiptului, copiii lui Israel au ajuns în ziua aceea în pustia Sinai. În luna a treia. Adică, Sivan, corespunzător cu sfârşitul lui mai al nostru, sau începutul lui iunie. Versetele 1 şi 2 se ocupă cu ultima parte a călătoriei izraeliţilor spre muntele Sinai. La muntele Sinai a avut loc unul din cele mai mari evenimente din istoria iudaică, încorporarea lui Israel ca biserică şi naţiune sub teocraţie (PP 303). Forma aceasta de guvernare a continuat, până când, prin cuvintele ,,Noi n-avem alt împărat decât pe Cezarul” (Ioan 19,15), iudeii s-au lepădat de ea (DA 738). Procesul de organizare de la Sinai a cuprins proclamarea celor Zece Porunci, ratificarea legământului, construirea sanctuarului, darea legilor ceremoniale şi civile şi perfectarea diferitelor proceduri militare şi civile. A fost făcută o legătură unică între Domnul şi urmaşii lui Avraam, una în care n-avea să intre niciodată, nici o altă naţiune. Scopul ei a fost să pregătească o cale pentru venirea lui Hristos ca Mântuitor al omului. În ziua aceea. Literal, ,,chiar în acea zi”, poate că prima zi a lui Sivan, sau a 15-a. Tradiţia iudaică aşază evenimentul acesta pe prima zi a lunii a treia din anul iudaic. Dacă este aşa, probabil că de la Ramses la Sinai călătoria a durat 45 de zile. Pustia Sinai. Se consideră, în general, că aceasta este câmpia el-Raha, o câmpie sau deşert aproape neted, acoperit cu tufişuri pe o lungime aproximativă de 3? km şi lăţime de 0,9 km (vezi comentariul pentru cap. 3,1). Acesta era un loc potrivit ca să se adune evreii să primească Legea pe care Dumnezeu avea s-o proclame în curând, înconjurat cum era de munţii care formau un amfiteatru natural. La capătul de sud-est al lui se înălţa o stâncă de granit aproape perpendiculară, care constituie un amvon înalt, sau altar, de unde putea fi auzit glasul lui Dumnezeu. La picioarele acestei stânci era o serie de movile scunde care au putut să hotărască ,,marginile” (v.12) destinate să oprească poporul de a atinge muntele. Legea a fost dată lui Israel într-o astfel de ambianţă maiestuoasă, inspiratoare. S-a observat, pe drept, că nici un loc din lume nu poate fi indicat care să întrunească într-un fel mai remarcabil condiţiile unei înălţimi dominante şi a unei câmpii în care în orice parte vederea şi sunetul descrise în Exod să ajungă la mulţimea adunată. Era un loc al singurătăţii, unde poporul putea să fie întru totul singur cu Dumnezeu, departe de orice ar fi putut atrage gândirea şi atenţia lor de la lucrurile divine. Israel avea să rămână la Sinai mai bine de 11 luni. Aici, în afară de primirea legii şi ratificarea legământului, aveau să aibă timp pentru construirea sanctuarului şi pentru dezvoltarea în continuare a organizării lor. Aceasta avea să le ofere o ocazie pentru reflectare liniştită cu privire la răspunderea lor faţă de Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu are nevoie de o astfel de odihnă, cum a sfătuit şi Hristos pe ucenici (vezi Marcu 6,31). Avem exemplul lui Pavel, care el însuşi ,,a mers în Arabia”, poate chiar în acest loc (vezi Galateni 1,17). Fiecare din noi are nevoie de un Sinai, unde, în linişte şi singurătate, Dumnezeu să poată să facă pentru noi ce a făcut şi pentru Israel, descoperindu-şi voinţa Sa, instruindu-ne şi impresionându-ne din nou cu maiestatea Sa. Sinai era un loc atât de solemn, încât gândurile poporului aveau să fie în mod irezistibil înălţate în comuniune spre Cel nemărginit. Chiar asprimea şi grandoarea lucrurilor înconjurătoare erau un comentariu potrivit cu privire la sfinţenia Legii. Ca un pustiu neproductiv şi deşert, Sinai mai este un puternic aducător aminte că prin noi înşine nu putem aduce nici un rod spiritual spre slava lui Dumnezeu şi nici nu putem lucra propria noastră mântuire. N-a spus însuşi Hristos: ,,Fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15,5)? 19:2 După ce au plecat de la Refidim, au ajuns în pustia Sinai, şi au tăbărât în pustie. Israel a tăbărât acolo, în faţa muntelui. Au tăbărât în faţa muntelui. De la Refidim, evreii au înaintat într-o direcţie sud-estică spre muntele Sinai. Probabil că cea mai mare parte din popor şi-au întins corturile în faţa câmpiei amintite, dar unii poate că le-au aşezat prin văile învecinate spre nord-est şi vest, de unde putea fi văzut chiar şi muntele Sinai. 19:3 Moise s-a suit la Dumnezeu. Si Domnul l-a chemat de pe munte, zicând: Aşa să vorbeşti casei lui Iacov, şi să spui copiilor lui Israel: Moise s-a suit. Versetele 3-9 prezintă primul legământ dintre Dumnezeu şi Israel. Moise era obişnuit cu regiunea aceasta, pentru că acest era locul unde I se descoperise Dumnezeu în rugul aprins. Dumnezeu avea să se descopere servului Său în acelaşi loc, acum fără să mai fie un fugitiv singuratic, ci înălţat să fie conducătorul poporului lui Dumnezeu. Mintea lui Moise trebuie că a fost năpădită de un potop de amintiri în timp ce urca muntele. Trebuie că credinţa lui a fost puternic întărită pentru sarcina cea grea de conducător, pentru că făgăduinţa lui Dumnezeu, că el şi fraţii lui izraeliţi aveau să se închine lui Dumnezeu în locul acesta, era aproape de împlinire (vezi Exod 3,12). Putem fi siguri că Moise a urcat muntele cu pas încrezător, şi reverenţios. Casei lui Iacov. Această referire la strămoşul lor era o aducere aminte a făgăduinţei care i-a fost făcută lui (vezi Geneza 28,13.14; 35,11). Menţionarea numelui său avea să amintească binecuvântările revărsate cu atâta îndurare asupra lui şi acestea erau o garanţie a binecuvântărilor oferite lor acum de Dumnezeu. Era inevitabil ca Dumnezeu să ia iniţiativa de a propune un legământ, pentru că omul nu este în situaţia de a pune Cerului condiţii. Totuşi, legământul nu este numai o expresie a suveranităţii lui Dumnezeu, ci şi a harului şi îndurării Sale. El este acela care caută pe om – nu omul pe Dumnezeu (vezi 1 Ioan 4,10.19). 19:4 Aţi văzut ce am făcut Egiptului, şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. Egiptului. Faptul că Dumnezeu atrage atenţia la dovezile iubirii Sale din trecut, înainte de a descoperi Legea Sa, este vrednic de luat în seamă. În felul acesta, El avea să câştige încrederea lor, să întărească credinţa lor în El şi să-i încurajeze să facă voia Sa. El avea să confirme binecuvântările viitorului prin binecuvântările de care s-au bucurat în trecut. Ceea ce făcuse Dumnezeu pentru Israel, eliberându-i din Egipt, conducându-i în siguranţă prin Marea Roşie, şi dându-le mană, era o garanţie despre ce avea să facă El pentru ei dacă aveau să rămână credincioşi faţă de El. Fără această asigurare, groaza Sinaiului putea fi cu greu suportată. Aripi de vultur. După cum pasărea ia puiul de vultur din cuibul lui, îl învaţă să zboare, şi-l ocroteşte prin propria lui viaţă, tot aşa a luat Domnul pe poporul Său din robia egipteană, ca să-l poată duce în ţara Canaanului. El avea să-i poarte pe ,,aripile” Lui şi să-i ocrotească de primejdie. Ca puiul de vultur cel slab şi neajutorat, care, plin de teamă în pericol, avea încredere în puterea ocrotire a părintelui său, tot aşa şi Israel, slab, neajutorat şi fricos de ceea ce-i mai stă în faţă, putea să aibă credinţă în puterea divină (Deuteronom 32,11.12). 19:5 Acum, dacă veţi asculta glasul meu, şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Dacă veţi asculta. Mai degrabă decât să le poruncească evreilor să respecte legământul Său, după cum şi era dreptul Său suveran, Dumnezeu, în mod binevoitor, l-a invitat pe poporul Său să facă ceva ce avea să fie spre folosul lor. Singura cale pe are putem umbla cu Dumnezeu este aceea a ascultării. Dumnezeu nu putea consimţi să fie Dumnezeul lor, sau ei să fie poporul Lui ales, decât cu condiţia ascultării. Harul Evangheliei lui Isus Hristos care aduce mântuire pentru toţi oamenii (Tit 2,11) nu-i dezlega de obligaţia de a asculta de legea divină (Romani 3,31). Credinţa în Hristos care mântuieşte este unită inseparabil de puterea lui Hristos care locuieşte înăuntru şi îl face pe om în stare să respecte cele Zece Porunci (Romani 8,1-4). Isus şi apostolii au afirmat în modul cel mai accentuat principiul ascultării de Legea divină (Matei 5,17.18; 19,16.17; 1 Corinteni 7,19; Iacov 1,25; 2,10-12; 1 Ioan 2,3.4). Legământul meu. Legământul pe care l-a făcut Dumnezeu cu Israel la Sinai este numit de obicei ,,vechiul legământ” (Evrei 8,13). Datorită neputinţei poporului de a aprecia pe deplin scopul lui Dumnezeu şi de a intra în adevăratul spirit al legământului, el se afla în contrast faţă de cel nou, sau legământul Evangheliei, după cum urmează: (1) Acesta era mai simplu (Galateni 4,1-5). (2) Era mai strâns legat de rituri şi ceremonii exterioare (Evrei 9,1). (3) Prevederile lui erau în mare măsură pedepse şi răsplătiri, deoarece fiind nişte ,,copii” acestea erau singurele stimulente pe care Israel era pregătit să le priceapă (Galateni 4,3; PP 371). (4) Binecuvântările lui erau în mare măsură vremelnice. (5) Se întemeia pe împlinire omenească şi pe fapte bune, mai degrabă decât pe har divin şi Mântuitor din păcat (vezi comentariul pentru Exod 19,8). Binecuvântarea principală a noului legământ este că prin credinţa în Hristos, credinciosului îi este împărtăşită puterea de a împlini ,,dreptatea Legii” (Romani 8,1-4; compară cu Fapte 13,37-39) Dumnezeu i-a îngăduit lui Israel să încerce să respecte legea, ca astfel să-şi poată da seama de neputinţa lor de a face ceva ce, în mod greşit, considerau că sunt în stare să facă. În felul acesta, aveau să fie călăuziţi de la încrederea în ei înşişi la încrederea în Dumnezeu, de la încrederea în propriile străduinţe la credinţa în împlinirea divină. Astfel, Legea avea să devină mijlocul de a-i conduce la Hristos ca singurul lor Mântuitor din păcat (Galateni 3,23-26). Astfel a fost pregătită calea pentru legătura noului legământ, Evanghelia harului divin, Legea respectată în şi prin Hristos (Ieremia 31,31-34; Romani 3,21-31; 8,1-4; Evrei 8,7-11). Cum declară şi Pavel, această relaţie a noului legământ nu desfiinţează prin credinţă legea” (Romani 3,31). Legea rămâne standardul datoriei, norma practicei sfinte. Noul legământ statorniceşte Legea ca veşnicul cod al dreptăţii fără de care nu poate fi nici un fel de conduită sfântă. Veţi fi ai mei. Mai degrabă ,,avutul meu” (RSV; vezi şi Psalmi 135,4; Isaia 43,1-4). În faţa lui Dumnezeu, nici o altă naţiune nu era egală cu Israel. Fiecare copil al lui Dumnezeu, fiecare creştin consacrat este un giuvaer în coroana Domnului nostru, şi aşa şi este considerat de El (Maleahi 3,17; vezi comentariul pentru 1 Petru 2,9). 19:6 Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel. Împărăţie de preoţi. În conformitate cu planul şi scopul divin, izraeliţii aveau să fie atât un neam împărătesc, cât şi preoţesc. Într-o lume rea, ei trebuiau să fie regi, morali şi spirituali, în care ei trebuiau să stăpânească asupra împărăţiei păcatului (Apocalipsa 20,6). Ca preoţi, ei trebuiau să se apropie de Domnul cu rugăciune, laude şi jertfe. Ca mijlocitori între Dumnezeu şi păgâni, ei trebuiau să slujească de instructori, predicatori şi profeţi, şi să fie pilde de vieţuire sfântă – exponenţi ai Cerului, ai adevăratei religii. În Împărăţia Sa care vine, Dumnezeu are un loc împărătesc pentru copiii Săi (Matei 19,28; Luca 19,17-19; Ioan 14,1-3; Apocalipsa 1,6; 2,26; 3,21; compară cu Zaharia 6,13). Un neam sfânt. Ca popor închinat în slujba lui Dumnezeu, ei trebuiau să fie altfel decât celelalte naţiuni. Acest lucru trebui să fie exteriorizat prin circumciziune (Geneza 17,9-14), iar înăuntru prin evlavie (2 Corinteni 7,1; 1 Petru 2,9). Un Dumnezeu sfânt cerea un popor sfânt (Matei 5,48; 1 Petru 1,16). 19:7 Moise a venit de a chemat pe bătrânii poporului, şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul. Bătrânii. Nu era nevoie de cuvinte multe spre a prezenta subiectul important sau pentru a răspunde la imperioasa întrebare dacă poporul va accepta legământul în condiţiile cerute de Dumnezeu. Totuşi, înainte de a prezenta aceste condiţii poporului, Moise a adunat bătrânii (cap. 24,3; PP 303). 19:8 Tot poporul a răspuns: Vom face tot ce a zis Domnul! Moise a spus Domnului cuvintele poporului. Tot ce a zis Domnul. Fiind convinşi şi siguri în inimile lor că prevederile legământului aveau să fie drepte şi bune şi doritori de a-şi asigura pentru ei înşişi şi pentru urmaşii lor binecuvântările pe care le făgăduise Domnul, bătrânii au acceptat de îndată legământul, înainte de a cunoaşte care aveau să fie condiţiile lui exacte. Era de dorit ca poporul să exprime bunăvoinţă de a intra într-un astfel de legământ propus de Dumnezeu şi să se aibă timp de cugetare asupra problemei, înainte de a fi chemat să facă ratificarea formală a acestuia. Dacă erau dispuşi să asculte de Dumnezeu, amănuntele legământului aveau să urmeze. Cu toate acestea, în timp ce nu există nici o îndoială în ce priveşte dorinţa nobilă a izraeliţilor de a răspunde la chemarea la ascultare a lui Dumnezeu, ei au intrat în legământ, cunoscându-se prea puţin pe ei înşişi şi fără nici o apreciere a capacităţii lor de a respecta preceptele divine şi a împlini astfel partea lor de legământ. Ca atâtea suflete înşelate, ei au crezut că n-aveau decât să încerce să facă. Dumnezeu a îngăduit încercarea cu scopul ca ei să poată descoperi neputinţa lor şi astfel să fie călăuziţi a-şi pune nădejdea în Dumnezeu. Propria experienţă a lui Pavel este un potrivit caz în acest sens (vezi Romani 7). Strigătul spontan: ,,Vom face tot ce a zis Domnul”, a fost fără îndoială o demonstraţie de entuziasm religios superficial, o reacţie de moment faţă de un adevăr măreţ şi sublim. Lipsea spiritul de convertire adâncă, dorinţa serioasă de a îndeplini cerinţele lui Dumnezeu (Deuteronom 5,29). Nu este de mirare că poporul a apostaziat curând şi s-a închinat la viţelul de aur (Exod 32). 19:9 Şi Domnul a zis lui Moise: Iată, voi veni la tine într-un nor gros, pentru ca să audă poporul când îţi voi vorbi, şi să aibă totdeauna încredere în tine. Moise a spus Domnului cuvintele poporului. Într-un nor gros. Întotdeauna când le vorbeşte oamenilor, Dumnezeu trebuie să-Şi acopere slava, pentru că oamenii păcătoşi nu pot s-o suporte (Exod 33,20; Ioan 1,18; 1 Ioan 4,12). Dacă Dumnezeu Însuşi se îmbracă în natura omenească, vălul este forma omenească. Dacă apare într-un rug aprins, vălul este focul însuşi. Aici, la Sinai, deoarece mulţi din popor erau neevlavioşi şi nepocăiţi, era cu atât mai necesar ca El să Se acopere. Norul din care a vorbit Dumnezeu era stâlpul de nor care i-a însoţit pe izraeliţi la ieşirea din Egipt şi a îndrumat marşul lor (Exod 13,21, 22; Numeri 11,25; 12,15; PP 301). Să aibă întotdeauna încredere în tine. Unul dintre scopurile pentru care Dumnezeu i-a apărut în mod vizibil la Moise a fost ca să-i dea poporului o dovadă de netăgăduit că Moise stătea înaintea lor ca reprezentant al lui Dumnezeu. 19:10 Şi Domnul a zis lui Moise: Du-te la popor, sfinţeşte-i azi şi mâine, şi pune-i să-şi spele hainele. Sfinţeşte-i. Domnul era gata să proclame personal sfânta Sa Lege, cu scopul de a îndepărta orice suspiciune că Moise ar avea ceva de-a face cu alcătuirea ei. Prezenţa lui Dumnezeu cerea sfinţire, fără de care nimeni nu-L poate vedea (Evrei 12,14). Sfinţirea este prin excelenţă o problemă a spiritului, a fi ,,curat cu inima” (Matei 5.8), Faptele exterioare de pregătire aveau ca scop să imprime asupra poporului nevoia de pregătire a inimilor lor în vederea întâlnirii cu Dumnezeu (1 Tesaloniceni 5,23; 1 Ioan 3,3). Deşi pentru egipteni curăţirea însemna spălarea corpului, cuprinzând tăierea părului de pe cap, şi uneori de pe corpul întreg, se pare că izraeliţii s-au curăţit numai prin spălare. Sfinţenia trebuie să fie considerată în mod serios de fiecare dată când ne apropiem de Dumnezeu. Cei care sunt nesfinţi nu vor fi respinşi de El, dacă vin cu pocăinţă şi acceptă harul lui Hristos. El îl primeşte pe cel păcătos ca să-l poată face sfânt, şi astfel să-l califice pentru părtăşia cu Dumnezeu (Efeseni 1,4; 5,25-27; Tit 2,11-14). Deoarece Legea care avea să fie dată în curând este o expresie a sfinţeniei lui Dumnezeu, era numai potrivit ca poporul să se pregătească s-o primească, sfinţindu-se ei înşişi. Daca izraeliţii aveau să fie poporul lui Dumnezeu, era imperios ca ei să aprecieze sfinţenia acestei legături. De aceea, putem înţelege de ce a făcut Dumnezeu din darea legii o ocazie de a impresiona adânc şi în mod dramatic poporul cu convingerea sfinţeniei şi importanţei ei. Acest lucru a fost în mod deosebit necesar, deoarece evreii oprimaţi de stăpânii lor egipteni pierduseră în mare măsură cunoştinţa caracterului şi maiestăţii lui Dumnezeu Azi şi mâine. După tradiţia iudaică, aceasta ar fi ziua a patra şi a cincia a lunii Sivan, Decalogul fiind dat în ziua a şasea. Cele două zile de pregătire trebuiau să scoată în evidenţă sfinţenia evenimentului. Spele. Cei bogaţi îşi puteau schimba hainele când era necesar, dar cei din popor, în general din clasele mai sărace, neavând haine de schimb, trebuiau să le spele pe acelea pe care le purtau (Levitic 15,5). 19:11 Să fie gata pentru a treia zi; căci a treia zi Domnul Se va pogorî, în faţa întregului popor, pe muntele Sinai. Se va pogorî. În general, Dumnezeu este prezentat în Biblie ca locuind sus în ceruri (1 Regi 8,30.49; Ioan 8,23). De aceea, când apare pe pământ, se spune despre El că Se ,,pogoară” (Geneza 11,5-7; 18,21; Exod 3,8). 19:12 Să hotărăşti poporului anumite margini de jur împrejur, şi să spui: Să nu cumva să vă suiţi pe munte sau să vă atingeţi de poalele lui. Oricine se va atinge de munte, va fi pedepsit cu moartea. Să hotărăşti margini. Moise trebuia să ridice o barieră la poalele muntelui. Aceasta poate că s-a întins de-a lungul liniei de movile joase de la poalele stâncii. Atâta timp cât s-a abţinut să treacă de aceste ,,margini”, poporul a fost în siguranţă. S-a observat pe drept că Sinai, cu toate grozăviile lui descrise, n-a fost un Vezuviu. Poporul de la poalele lui nu era adunat într-un Herculane sau Pompei blestemat. Scopul Domnului a fost doar să manifeste realitatea, întinderea şi apropierea puterii Sale de nimicire. Oamenii au fost făcuţi să simtă ce era în stare să producă acea putere, dacă erau atât de prezumţioşi, sau neglijenţi, încât să vină înlăuntrul limitelor exerciţiului ei. Oricine se va atinge. Pentru că stânca se ridica brusc din câmpie, unii puteau foarte uşor să vină în contact cu ea fie din neglijenţă, fie din curiozitate. Va fi pedepsit cu moartea. Această pedeapsă severă a fost anunţată în mod deosebit de Dumnezeu spre a imprima asupra poporului în termeni siguri cu privire la ce înseamnă a fi în prezenţa unui Dumnezeu sfânt. Pedeapsa era în deplină concordanţă cu solemnitatea teribilă a ocaziei. Mai mult, nu trebuie să uităm că numai prin serioase ameninţări cu pedeapsa, izraeliţii, înclinaţi uneori să fie înfumuraţi şi rebeli contra voinţei divine, puteau să fie respectuoşi (vezi 2 Samuel 6,6.7). Nu poate exista un adevărat simţământ religios fără un profund simţ de respect. Spre a întipări o astfel de atitudine printre izraeliţi, era imperios se imprime lecţia într-un fel uimitor şi dramatic. 19:13 Nici o mână să nu se atingă de el; ci pe oricine se va atinge, să-l omoare cu pietre, sau să-l străpungă cu săgeţi: dobitoc sau om, nu va trăi. Când va suna trâmbiţa, ei vor înainta spre munte. Nici o mână să nu se atingă de el. Sau ,,Nici o mână nu-l va atinge” (RSV). Cel care călca porunca divină nu trebuia să fie prins, pentru că cel care urma să-l aresteze ar fi trebuit să treacă de ,,margini” spre a face acest lucru. În schimb, infractorul trebuia să fie omorât cu pietre, sau săgeţi trase în interiorul ,,marginilor”. Acelaşi lucru trebuia să fie făcut cu oricare animal care se rătăcea în regiunea oprită, ca să nu fie cineva ispitit să intre în spre a readuce animalul său rătăcit. Totul era făcut spre a-i impresiona pe izraeliţi cu maiestatea cea înfricoşătoare a lui Dumnezeu şi spiritul de solemnitate care trebuia să umple inima cuiva, când se apropia de prezenţa divină. Dumnezeu este veşnic prezent (Psalmi 139,1-12), dar El Îşi ascunde prezenţa. Deşi El este cu noi, noi nu ne dăm seama (de prezenţa Lui, n.trad.) (Iov 23,8.9). Dar când Îşi descoperă prezenţa, toţi tremură înaintea Lui (Geneza 28,16.17; Iov 42,5.6; Habacuc 3,16). Slăbiciunea tremură înaintea puterii, micimea se dă înapoi în faţa mărimii, omul mărginit devine neînsemnat în prezenţa Celui Nemărginit. Ceea ce îl face pe om să tremure în faţa unui Dumnezeu sfânt este conştienţa păcatului (Geneza 3,10). Stricăciunea tremură în faţa neprihănirii, depravarea morală în faţa curăţeniei absolute. Ei vor înainta spre munte. Pronumele ,,ei” nu se poate referi la popor, pentru că acest fapt ar fi contrazis porunca din versetul anterior. Poporul n-a urcat niciodată pe munte, ci Moise, Aaron, Nadab, Abihu şi cei 70 de bătrâni (vezi Exod 24,1.2) şi probabil că ei sunt aceia la care se referă aici. 19:14 Moise s-a pogorât de pe munte la popor: a sfinţit poporul, şi ei şi-au spălat hainele. Moise s-a pogorât. Întorcându-se la poalele muntelui Sinai, ascultând de porunca din versetul 10, Moise a instruit poporul cu privire la pregătirea pentru darea Legii. În acelaşi timp trebuie că a poruncit să fie făcut gardul care urma să reţină poporul departe de munte şi la care face aluzie în v.23. 19:15 Şi a zis poporului: Fiţi gata în trei zile; să nu vă apropiaţi de vreo femeie. Verset ce nu a fost comentat. 19:16 A treia zi dimineaţa, au fost tunete, fulgere, şi un nor gros pe munte; trâmbiţa răsuna cu putere, şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă. Tunete. Versetele 16-20 se ocupă cu manifestările prezenţei divine de pe Sinai. Descoperindu-Se omului, Domnul foloseşte diferite metode. La Ilie, El a venit ca ,,un susur blând şi subţire (1 Regi 19,12), la profetul Daniel şi apostolul Ioan, El a folosit vedenii, ucenicilor El le-a vorbit direct prin Fiul Său. Lui Pavel, Dumnezeu i-a apărut în viziune extatică, apostolul auzind ,,cuvinte care nu se pot spune, şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească” (2 Cor 12,1-5). Aici, când Dumnezeu vrea să-i impresioneze pe toţi cu importanţa şi maiestatea Legii Sale în calitate de Constituţie a Împărăţiei Sale spirituale, El apare în grandoare înfricoşătoare (Evrei 12,18-21). 19:17 Moise a scos poporul din tabără, spre întâmpinarea lui Dumnezeu, şi s-au aşezat la poalele muntelui. A scos poporul. Este evident că tabăra însăşi trebuie să fi fost mai în urmă, la o oarecare distanţă de poalele muntelui, cu un spaţiu liber între primele corturi şi bariera pusă de Moise aproape de munte. Moise a condus poporul în acest loc liber, aducându-l astfel aşa de aproape, încât au îndrăznit să intre în contact cu prezenţa divină. 19:18 Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se pogorâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere. Verset ce nu a fost comentat. 19:19 Trâmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare. Moise vorbea. Priveliştea era atât de înfricoşătoare, muntele fiind acoperit de fum (v.18), şi atât de înspăimântător sunetul trâmbiţei (v.16), încât Moise n-a putut rămâne liniştit. Pentru a slăbi tensiunea, el a izbucnit în cuvinte, poate acelea care sunt raportate în Evrei 12,21. Se sugerează un sens profund în cuvintele: ,,Moise vorbea şi Dumnezeu îi răspundea”, fapt ce oferă o remarcabilă definiţie a naturii legii divine. Toate poruncile lui Dumnezeu sunt, ca să zicem aşa, răspunsuri la adâncile noastre nevoi sufleteşti. Ele izvorăsc din acţiunea reciprocă a lui Dumnezeu şi a inimii omeneşti. În Romani 7, Pavel ilustrează acest lucru. Fiind chiar de la creaţiune după chipul lui Dumnezeu (Geneza 1,27), omul nu poate găsi niciodată satisfacţia, până ce viaţa lui nu este în armonie cu Creatorul său. Decalogul este instrumentul care realizează această armonie. El nu este doar un cod care exprimă voinţa şi suveranitatea lui Dumnezeu. El mai este şi un instrument de instruire spirituală, ca să ne ajute să trăim aşa cum intenţionează Dumnezeu să trăim (Psalmi 19,7.8; 119,97.98; Matei 19,16.17). 19:20 Domnul S-a pogorât pe muntele Sinai, şi anume pe vârful muntelui. Domnul a chemat pe Moise pe vârful muntelui. Şi Moise s-a suit sus. Vârful muntelui. Probabil că nu Jebel Musa, (vezi harta Sinaiului p. 5.9.9) care nu se vedea din câmpia unde era adunat poporul, ci Ras es-Safsaf, cea mai înaltă culme a munţilor Sinai în faţa câmpiei (vezi comentariul pentru v.1 şi cap. 3,1). A chemat pe Moise. Contextul ne-ar conduce să credem că Aaron s-a urcat cu Moise, pentru că Aaron era prezent acolo (v.24) şi este inclus probabil în ,,ne-” din v.23. 19:21 Domnul a zis lui Moise: Pogoară-te şi porunceşte poporului cu tot dinadinsul să nu dea buzna spre Domnul, ca să se uite, pentru ca nu cumva să piară un mare număr dintre ei. Porunceşte poporului. În versetele de încheiere a acestui capitol, poporul şi preoţii sunt avertizaţi din nou să nu treacă de ,,margini”. Această repetare ar sugera că erau unii care nu luaseră în serios restricţia, şi erau gata să ,,dea buzna” peste ,,margini”, să privească în mod nereverenţios slava lui Dumnezeu (vezi Numeri 4,20; 1 Samuel 6,19; 2 Samuel 6,6.7). 19:22 Preoţii, care se apropie de Domnul, să se sfinţească şi ei, ca nu cumva să-i lovească Domnul cu moartea. Preoţii. Menţionarea specială a preoţilor ar arăta că dorinţa de a trece era puternică mai ales printre ei. Instruiţi spre a exercita funcţiuni sfinte, poate că ei s-au considerat egali cu Moise şi Aaron. Poate că ei s-au supărat din cauza excluderii lor de la prezenţa divină. Nu erau ei mijlocitori numiţi între Dumnezeu şi om? Să se sfinţească. Din această poruncă ar reieşi că preoţii nu ţinuseră seamă de porunca din versetul 10 ca aplicându-li-se lor, astfel că nu s-au supus faţă de ea. De aceea, porunca de a face aşa a fost îndreptată în special spre ei. Sfinţenia slujbei nu înseamnă în mod necesar sfinţenia persoanei care o deţine. Slujitorilor lui Dumnezeu nu le este acordată nici o imunitate specială faţă de dreptate, după cum demonstrează adesea Scriptura (vezi Levitic 10,1.2; 1 Samuel 2,12-17; 4,17). Versetul acesta şi Exod 24,5 arată că erau din cei puşi deoparte pentru slujbele preoţeşti înainte de instituirea ordinului levitic (vezi PP 350). 19:23 Moise a zis Domnului: Poporul nu va putea să se suie pe muntele Sinai, căci ne-ai oprit cu tot dinadinsul, zicând: Hotărăşte anumite margini în jurul muntelui, şi sfinţeşte-l. Nu va putea să se suie. Deoarece porunca lui Dumnezeu din v.12 fusese adusă la îndeplinire, Moise Îl asigură pe Dumnezeu că poporul nu va putea trece nepremeditat peste marginile teritoriului delimitat ale sfântului munte. 19:24 Domnul i-a zis: Du-te, pogoară-te, şi suie-te apoi iarăşi cu Aaron; dar preoţii şi poporul să nu dea buzna să se suie la Domnul, ca nu cumva să-i lovească cu moartea. Pogoară-te. Dumnezeu respinge pledoaria lui Moise, care spusese că nu mai era nevoie să fie avertizat poporul. Dumnezeu ştia ceva ce slujitorul Său nu ştia şi, spre a preveni necazul, a insistat asupra unei noi avertizări. Cu Aaron. Cu toate că aceasta este prima menţiune expresă a lui Aaron ca fiind numit să se suie pe munte cu Moise, se pare veridic faptul că el se suise şi mai înainte (vezi v.3, 20.23; compară cu cap. 10,1.3). 19:25 Moise s-a pogorât la popor, şi i-a spus aceste lucruri. Moise s-a pogorât. Supus faţă de mustrarea divină, Moise s-a întors în tabără spre a-i avertiza atât pe preoţi, cât şi pe popor. Comentariile lui Ellen G. White 1-25 Ev 232; PP 301-304 1, 2 PP 301 1-5 FE 505 2-8 SR 137 3,4 PP 303 5 PK 293 5,6 PP 303, 371; 2T 450 6 PK 426 7 FE 506; PP 303 8 FE 506; PK 293; PP 303 9 PP 303; SR 137 10 2T 611 10,11 MH 279; PP 304; SR 138 11 FE 506 12,13 DA 156; PP 304; SR 138 16 MB 73; PP 339; SL 54 16,17 PP 304 16-22 SR 139 18,19 PP 304 20 FE 237, 287, 506; PP 366; SR 148 21 PP 339 |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: