17:4 Moise a strigat către Domnul, şi a zis: Ce să fac cu poporul acesta? Încă puţin, şi au să mă ucidă cu pietre.
Ce să fac? Moise aducea întotdeauna greutăţile lui la Domnul (vezi Exod 15,25; 32.30; 33,8, Numeri 11,2.11; 12,13; 14,13-19; etc.). Cât îl priveşte pe el, Moise învăţase implicit şi încredere în Cel care îl chemase să fie conducătorul poporului Său şi, ori de câte ori ajungea la limita înţelepciunii omeneşti, el găsea întotdeauna Ajutorul care era gata să ajute.
Au să mă ucidă cu pietre. Situaţia trebuie să fi fost într-adevăr serioasă, pentru că era în pericol chiar viaţa lui Moise. Acesta este primul loc din Biblie unde se aminteşte omorârea cu pietre. Deoarece n-a fost găsită nici o urmă de omorâre cu pietre în Egipt, se pare că această formă de pedeapsă capitală îşi are originea aici, cât priveşte pe izraeliţi, şi fără îndoială că a fost sugerată de belşugul de pietre care erau la îndemână. Mai târziu, omorârea cu pietre s-a practicat printre greci, pe vremea războaielor persane (Herodot IX 5), şi de alte popoare. Aceasta era una din cele mai uşoare căi de ucide un criminal fără a-i vărsa sângele, şi părea deosebit de potrivită când publicul era chemat să răzbune o anumită crimă ca blasfemia (Levitic 24,16) sau idolatria (Deuteronom 13,10; 17,5-7). Totuşi, aici la Refidim, era o împrejurare de răzvrătire, de răscoală spontană pentru a suprima un conducător care era urât, pe care l-au făcut răspunzător pentru suferinţa lor de nesuportat. Desigur că setea se poate dovedi a fi un chin din cele mai teribile.