17:14 Domnul a zis lui Moise: Scrie lucrul acesta în carte, ca să se păstreze aducerea aminte, şi spune lui Iosua că voi şterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri.
Scrie. Aceasta este prima menţiune din raportul sacru despre scriere. Până nu de mult nu se cunoştea cum s-a făcut lucrul acesta şi ce fel de scriere a fost folosită. Faptul că pe vremea lui Moise a existat o scriere alfabetică a fost descoperit aproximativ pe timpul primului război mondial. Mai înainte se ştia doar că scrierea alfabetică a fost folosită de diferite popoare din Palestina, cu deosebire fenicienii, din primul mileniu î.Hr. şi că alfabetele europene se dezvoltaseră prin intermediul fazelor greacă şi latină din scrierea originală feniciană. Înalta critică şi-a bătut joc de ideea că Moise ar fi putut scrie Pentateucul în limba ebraică în timpul mileniului al doilea î.Hr., fiind convinşi că scrierea ebraică nu exista pe vremea aceea. Aceia care au admis că Moise ar fi putut scrie parte din Pentateuc, sau anumite experienţe ca aceea descrisă aici, au crezut că el trebuie să fi folosit fie scrierea hieroglifică egipteană, fie cuneiforma babiloniană.
În conformitate cu dovezile, pare probabil că prima formă de scriere alfabetică a fost inventată, dacă nu în Fenicia, sau în sudul Palestinei, chiar în regiunea Sinai, unde Moise a primit porunca să scrie istoria înfrângerii lui Amalec într-o carte. În 1916, Dr. Alan Gardiner a publicat prima sa încercare de a descifra inscripţii găsite cu vreo zece ani mai înainte de Sir Flinders Petric în minele de cupru egiptene de la Wadi Magâra, la Sinai. Expediţii ulterioare au mărit numărul inscripţiilor din acest loc, şi lucrul combinat al unui număr de lingvişti de seamă a reuşit să ducă la descifrarea acestei scrieri necunoscute mai înainte. Inscripţiile acestea scot la iveală faptul că ele alcătuiesc încercările cele mai timpurii de a compune o scriere semitică, care a constat din vreo 25 de litere.
Inventatorii acestui alfabet au fost canaaniţii care lucrau pentru egipteni în minele de la Sinai. Probabil că ei n-au scris în propria limbă, ci ajunseseră obişnuiţi cu sistemul de scriere hieroglifă folosit timp de secole în Egipt. De exemplu, singura cale ca egiptenii să poată exprima în scris ideea unei case, era prin desenarea unei hieroglife, sau figuri a unei case. Unora dintre canaaniţii din mine, le-a venit strălucita idee de a folosi anumite hieroglife egiptene pentru a exprima sunete fonetice abstracte în loc de obiecte concrete. În limba canaanită, o casă era o bayith. Primul sunet din bayith fiind b, ei au stabilit valoarea fonetică a lui b hieroglifei egiptene pentru ,,casă”. Aplicarea acestui principiu a făcut posibil ca printr-un mic număr de litere să exprime orice doreau să spună. Aceasta era o invenţie de o importanţă cu urmări mari. Ea n-a fost prea mult îmbunătăţită de atunci. Noi mai folosim încă o formă modificată a scrierii alfabetice inventate în peninsula Sinai cu câteva decenii înainte de Exod. Propria noastră literă b, de exemplu, este urmaşa directă a primei litere aleasă la Sinai să reprezinte acest sunet.
Inventarea scrierii alfabetice la puţin timp înainte de Exod a fost tot atât de mult un dar providenţial al lui Dumnezeu ca şi inventarea tiparului prin litere mobile la puţin timp înaintea Reformaţiunii. Niciodată Biblia n-ar fi putut deveni ,,cartea poporului” dacă ar fi fost nevoie să fie scrisă în complicatul sistem hieroglific sau cuneiform care a precedat inventarea scrierii alfabetice. Cu această nouă scriere, cu care probabil că Moise făcuse cunoştinţă în timpul lungii sale şederi la Sinai, a fost uşor să scrie istoria umblării lui Dumnezeu cu poporul Său precum şi diferitele reglementări legale care se află în Pentateuc. De asemenea, era uşor ca o astfel de scriere să se înveţe a fi citită. Scripturile ebraice constituie nu numai din simplă întâmplare cea mai veche şi cea mai amplă relatare istorică a rasei umane şi a încercărilor lui Dumnezeu de a salva pe om din împărăţia lui Satan.
În carte. ,,Cartea” în care Moise a scris istoria atacului şi înfrângerii lui Amalec a constat probabil dintr-un sul de papirus, cel mai obişnuit material egiptean pentru scris. Acest strămoş al hârtiei era făcut din fibre ale tulpinii plantei de papirus, ce se găsea atunci în mlaştinile deltei Nilului.
Foile de papirus erau făcute din fibre muiate, aşezate mai întâi orizontal, iar deasupra acestora un alt strat aşezat vertical. Straturile erau apoi încleiate împreună, presate şi uscate, şi netezite prin frecarea foilor cu o piatră ponce. În cele din urmă, mai multe foi erau prinse împreună pentru a forma un sul de 3 la 10 metri lungime în medie. Un astfel de sul era destul de lung pentru a conţine oricare din cele cinci cărţi ale lui Moise.
Din remarca făcută în Numeri 33,2 reiese clar că Moise a ţinut un jurnal al călătoriilor lui Israel prin pustie, care a alcătuit baza listei din Numeri 33 şi a naraţiunii istorice lăsată nouă. Probabil că Moise a căpătat obiceiul de a ţine un jurnal în timpul primilor 40 de ani ai vieţii sale la curtea egipteană, pentru că ştim din rapoartele lui Thutmose III, probabil contemporan cu Moise, că evenimentele în legătură cu campaniile militare au fost ,,raportate în fiecare zi pe numele lor”, şi că după completarea unei campanii, acest cuprins de note era transferat pe un ,,sul de piele din templul lui Amon” (compară cu PP 245). De aceea, lui Moise nu i s-a părut ciudat să primească instrucţiuni de a raporta atacul perfid şi înfrângerea lui Amalec pentru informare viitore ca ,,aducător aminte”.
Şi spune. Cuvintele acestea arată că Iosua fusese deja ales de Dumnezeu ca să urmeze lui Moise.
Voi şterge pomenirea. Nimicirea acestei ramuri a naţiunii edomite era decretată, în timp ce restul edomiţilor s-au bucurat de ocrotire divină (vezi Deuteronom 2,4.5). Amaleciţii au atacat în mod brutal poporul lui Dumnezeu, nearătând nici un fel de compătimire, nici chiar faţă de propriile rude (Deuteronom 25,18). Acest atac, întru totul neprovocat, a dat pe faţă ura şi dispreţul lor faţă de Dumnezeu şi a pecetluit condamnarea lor ca naţiune (PP 300).