Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Exod

Exod 16:7


16:7 Şi mâine dimineaţă, veţi vedea slava Domnului; pentru că v-a auzit cârtirile împotriva Domnului; căci ce suntem noi, ca să cârtiţi împotriva noastră?

Slava Domnului. Aceste cuvinte nu se referă la manifestarea de slavă divină care a urmat imediat ce Moise şi Aaron le vorbise (v.10), ci la miraculoasa ploaie de mană de a doua zi dimineaţa, faptă în care puterea cea mare şi slava lui Dumnezeu aveau să fie evidente.

Ce suntem noi? Cârtirea poporului îndreptată spre Moise şi Aaron în calitate de conducători ai lui, era în realitate împotriva Domnului. Moise şi Aaron n-au făcut decât să aducă la îndeplinire îndrumările Lui. De aceea, Dumnezeu avea să-Şi arate slava Sa poporului, ca dovadă că El auzise plângerea lor. Această manifestare de putere divină este explicată mai clar în v.8.

Astă seară carne. Mare parte din acest verset este o repetare a celor spuse mai înainte. Totuşi, există un adaos important, ca răspuns direct la cârtirile poporului. În plângerea lor, ei amintiseră ,,oalele cu carne” şi ,,pâinea” din Egipt, cărora le duceau dorul (v.3). Acum aveau să aibă carne şi pâine ,,din destul”. Dumnezeu avea să dovedească faptul că El poate asigura în pustie ceva ce aveau egiptenii, şi încă mai mult.