16:23 Şi Moise le-a zis: Domnul a poruncit aşa. Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert, şi păstraţi până a doua zi dimineaţa tot ce va rămâne!
Mâine. Moise a înţeles că Dumnezeu dăruise mana aşa fel ca Sabatul să fie sfinţit prin aceasta (v.4). Necunoaşterea evidentă a poporului cu privire la Sabat, împreună cu instrucţiunile lui Moise cu privire la el şi faptul că unii au încercat să găsească o porţie de mană proaspătă în ziua de Sabat, în ciuda instrucţiunilor că nu va cădea nimic, arată că izraeliţii pierduseră din vedere în mare măsură ziua sfântă a lui Dumnezeu în timpul rămânerii lor în Egipt. Cererile aspre ale isprăvniceilor fuseseră răspunzătoare, în principal, de această uşurinţă în păzirea Sabatului (PP 258).
Fierbeţi ce aveţi de fiert. Toată pregătirea mâncării trebuia să fie terminată înainte de începerea Sabatului. Mai târziu, Moise a instruit pe popor nici măcar focul să nu-l aprindă în ziua de Sabat (cap. 35,3), şi cel puţin cu o ocazie un om a fost omorât cu pietre pentru călcarea acestei reguli (Numeri 15,32-36). Principiul în discuţie era că nici o lucrare, de nici un fel, care putea tot aşa de bine să fie făcută într-un alt timp, nu trebuia făcută în Sabat. În clima caldă a pustiului nu era neapărat necesar pentru sănătate să se mănânce hrană caldă în ziua de Sabat. Dacă ar fi fost necesar să se facă aşa, Dumnezeu ar fi îngăduit lucrul acesta, în armonie cu principiul că Sabatul a fost lăsat pentru folosul omului (Marcu 2,27.28) şi că ,,este îngăduit a face bine în zilele de Sabat” (Matei 12,12). Deoarece se puteau dispensa de copt şi de fiert, fără pagubă pentru sănătate, Dumnezeu le-a oprit pentru ca poporul să poată învăţa să facă ,,deosebire între ce este sfânt şi ce nu este sfânt” (Ezechiel 22,26). În zilele noastre, tot ce poate fi făcut în ziua de vineri în pregătirea pentru Sabat, trebuie să fie făcut atunci (6T 355), totuşi, în acelaşi timp, mâncărurile pentru Sabat trebuie să fie şi sănătoase şi gustoase (6T 359).