15:10 Dar Tu ai suflat cu suflarea Ta: Şi marea i-a acoperit; Ca plumbul s-au afundat În adâncimea apelor.
Tu ai suflat. Declaraţia aceasta prezintă un alt fapt neamintit în naraţiunea directă a descrierii egiptenilor, totuşi ea este în armonie deplină cu aceasta. După cum un vânt puternic de răsărit a despărţit apele şi le-a reţinut pentru izraeliţi, acum un vânt de la apus sau de la nord-vest a adus apele înapoi asupra egiptenilor. În ascultare de Creatorul lui, vântul a slujit în mod efectiv să scape un popor şi să nimicească pe altul.
Ca plumbul s-au afundat. Prima strofă s-a încheiat (v.5) comparându-i pe egiptenii care se înecau cu pietrele care se afundă. Strofa a doua se termină cu o expresie similară, care îi compară pe egipteni cu plumbul. Apele în care s-au afundat sunt numite ,,grandioase” (engleză), din cauza puternicei dovezi a măreţiei Creatorului produsă de valurile care se întorceau maiestuoase la locul lor obişnuit. Aici corul Mariei (v.21) probabil că a fost intercalat din nou.