Printable ModeExod, 15
|
15:1 Atunci Moise şi copiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis: Voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava: A năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ. Atunci Moise a cântat. Cântarea lui Moise la Marea Roşie a oferit întotdeauna bisericii lui Dumnezeu modelul de laudă în toate conflictele ei cu puterile întunericului (vezi PP 289). Tema maiestuoasă a acestei cântări răsună în toate cântecele lui Israel, în preamărirea lui Dumnezeu pentru minunatele lucrări făcute pentru ei. La sfârşit, cântarea lui Moise, servul lui Dumnezeu, va fi cântată din nou împreună cu cântarea Mielului de eroii credinţei care vor sta pe ,,marea de sticlă”, biruitori asupra fiarei şi a chipului ei (Apocalipsa 15,3). Moise nu este arătat în mod expres ca autor al acestei cântări, dar forma şi conţinutul ei îl arată astfel (vezi PP 288). Cântarea este compusă din trei strofe culminante, care încep cu laudă pentru Domnul şi se sfârşesc cu o descriere a nimicirii oştirii egiptene (Exod 15,2-5.6-10.11-19). Tema anunţată în v.1 este tratată în trei feluri diferite, totuşi, în fiecare din ele domină atotputernicia lui Dumnezeu. Cu o vedere profetică clară, mai ales a treia strofă arată spre gloria lui Israel în viitoarea patrie şi spre sanctuar ca locaş al lui Dumnezeu. Şi-a arătat slava. Cuvintele din v.1 erau repetate de un cor de femei conduse de Maria (vezi v.20, 21). Nu este sigur dacă aceasta se făcea după fiecare strofă, adică după v.5, 10 şi 18, sau numai la sfârşitul cântării. Cuvintele traduse ,,şi-a arătat slava” înseamnă, literal, ,,mult înălţat”, sau ,,măreţ de glorios”, cum a redat LXX acest verb obişnuit. Ele sunt repetate pentru a exprima ideea de înălţare în modul cel mai accentuat posibil. 15:2 Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda; El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări. Domnul. Aici, forma prescurtată a numelui lui Dumnezeu, Yah, apare pentru prima dată în naraţiunea Vechiului Testament. Ea este de obicei folosită în limba poetică din cauza ritmului şi de asemenea ca sfârşit pentru nume personale şi chiar topografice, de exemplu: Abijah, Ahaziah, Hezekiah, Zedekiah, muntele Moria, etc. Şi eu îi voi pregăti lui o locuinţă (engleză) – Îl voi lăuda (română). Cuvintele acestea sunt traducerea unui singur cuvânt ebraic. Aceasta ilustrează concentraţia poeziei ebraice. Traducerea KJV pare să derive la origine din targumul aramaic al lui Onkelos, care a parafrazat unicul cuvânt al textului prin expresia ,,Îi voi clădi un sanctuar”. Cu toate că acesta ar putea fi unul din sensurile verbului, cei mai mulţi traducători din zilele LXX-ei şi Vulgatei, inclusiv cei mai mulţi comentatori moderni au preferat înţelesul de bază al verbului ,,frumuseţe”. Aşa fiind, ei traduc expresia, ,,pe El Îl voi lăuda”, sau ,,pe El Îl voi preamări” (RSV). 15:3 Domnul este un războinic viteaz: Numele Lui este Domnul. Verset ce nu a fost comentat. 15:4 El a aruncat în mare carele lui Faraon şi oastea lui; Luptătorii lui aleşi au fost înghiţiţi în marea Roşie. Verset ce nu a fost comentat. 15:5 I-au acoperit valurile, Şi s-au pogorât în fundul apelor, ca o piatră. Ca o piatră. Acordând lui Dumnezeu lauda pentru minunata eliberare a lui Israel şi înfrângerea egiptenilor, Moise descrie soarta lor într-o limbă foarte poetică, totuşi atât de clară, încât nu mai necesită nici o explicaţie. Este posibil că în acest moment corul Mariei a răspuns cu cuvintele raportate în v.21. 15:6 Dreapta Ta, Doamne, şi-a făcut vestită tăria; Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmaşi. Dreapta Ta. Cu versetul acesta începe o strofă nouă. În cea mai mare parte, ea dezvoltă şi explică pe cea anterioară, prezentând mai multe amănunte şi făcând un puternic contrast între mândria şi aroganţa egiptenilor şi căderea lor nenorocită. Toate acestea au fost înfăptuite prin ,,dreapta” Domnului. 15:7 Prin mărimea măreţiei Tale, Tu trânteşti la pământ pe vrăjmaşii Tăi; Îţi dezlănţui mânia, Şi ea-i mistuie ca pe o trestie. Verset ce nu a fost comentat. 15:8 La suflarea nărilor Tale, s-au îngrămădit apele, S-au ridicat talazurile ca un zid, Şi s-au închegat valurile în mijlocul mării. Suflarea nărilor Tale. O descriere foarte poetică a vântului de răsărit, care a contribuit, în parte, la împărţirea apelor. Devenind tot mai îndrăzneţ în imaginaţia sa, Moise reprezintă talazurile ca ,,un zid” de fiecare parte, şi valurile ca ,,închegate”. Închegat. Literal, ,,contractate”, ,,aduse împreună”, sau ,,coagulate”. Folosit aici în mod poetic, cuvântul acesta nu trebuie să fie interpretat ca însemnând că apele în realitate au îngheţat (vezi PP 287). 15:9 Vrăjmaşul zicea: Îi voi urmări, îi voi ajunge, Voi împărţi prada de război; Îmi voi răzbuna pe ei, Voi scoate sabia, şi-i voi nimici cu mâna mea! Vrăjmaşul zicea. Prin propoziţii scurte, urmând una după alta fără particule de legătură, este zugrăvită în mod grafic încrederea egiptenilor în timp ce îi urmăreau pe izraeliţi, dorind răzbunarea. Vorbirea întreruptă imită exclamaţiile soldaţilor regelui, care erau în acelaşi timp şi doritori şi lipsiţi de respiraţie. Descrierea aceasta era o deviere neobişnuită de la obişnuita ordine stabilită a poeziei ebraice. 15:10 Dar Tu ai suflat cu suflarea Ta: Şi marea i-a acoperit; Ca plumbul s-au afundat În adâncimea apelor. Tu ai suflat. Declaraţia aceasta prezintă un alt fapt neamintit în naraţiunea directă a descrierii egiptenilor, totuşi ea este în armonie deplină cu aceasta. După cum un vânt puternic de răsărit a despărţit apele şi le-a reţinut pentru izraeliţi, acum un vânt de la apus sau de la nord-vest a adus apele înapoi asupra egiptenilor. În ascultare de Creatorul lui, vântul a slujit în mod efectiv să scape un popor şi să nimicească pe altul. Ca plumbul s-au afundat. Prima strofă s-a încheiat (v.5) comparându-i pe egiptenii care se înecau cu pietrele care se afundă. Strofa a doua se termină cu o expresie similară, care îi compară pe egipteni cu plumbul. Apele în care s-au afundat sunt numite ,,grandioase” (engleză), din cauza puternicei dovezi a măreţiei Creatorului produsă de valurile care se întorceau maiestuoase la locul lor obişnuit. Aici corul Mariei (v.21) probabil că a fost intercalat din nou. 15:11 Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfinţenie, Bogat în fapte de laudă, Şi făcător de minuni? Cine este ca Tine? Moise reia cântarea sa de laudă şi biruinţă. Strofa a treia asigură pe poporul lui Dumnezeu că El va termina lucrarea de salvare începută deja, va umple de groază pe vrăjmaşii lor, îi va aduce la locul locaşului Lui cel sfânt şi îi va aşeza pe muntele moştenirii Sale. Ceea ce Domnul a făcut până aici este considerat ca o garanţie a ceea ce viitorul mai are încă rezervat pentru aceia care se lasă duşi acolo unde îi conduce El. 15:12 Tu Ţi-ai întins mâna dreaptă: Şi i-a înghiţit pământul. Verset ce nu a fost comentat. 15:13 Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit, Şi ai izbăvit pe poporul acesta; Iar prin puterea Ta îl îndrepţi Spre locaşul sfinţeniei Tale. Verset ce nu a fost comentat. 15:14 Popoarele vor afla lucrul acesta, şi se vor cutremura: Apucă groaza pe Filisteni, Popoarele vor afla. Cuvântul ebraic tradus ,,popor” (engleză) este la plural şi cuprinde triburi sau naţiuni din Filistia, Edom şi Moab şi alţi locuitori ai Canaanului (v.15). Moise vorbeşte acum în rolul unui profet (vezi Deuteronom 18,15) când priveşte înainte către efectele propriei eliberări miraculoase de oştirea Egiptului. Popoarele Palestinei nu numai că vor auzi de acest eveniment, ci vor fi îngrozite de grelele suferinţe care le sunt rezervate, şi astfel nu vor avea curajul să se opună lui Israel. Palestina (engleză). Aceasta este forma greacă a unui cuvânt tradus mult mai bine ,,Filistia”. El nu indică întreaga ţară cunoscută acum sub numele de Palestina, ci numai o fâşie de teritoriu care se întinde de-a lungul coastei sud-vestice a Canaanului, de la sud de Gaza până la Iope. Având o întindere de vreo 50 de mile, această fâşie de coastă a fost ocupată de confederaţia filisteană, care în vremurile de mai târziu a devenit astfel un spin în coasta lui Israel. 15:15 Se înspăimântă căpeteniile Edomului, Şi un tremur apucă pe războinicii lui Moab; Toţi locuitorii Canaanului leşină de la inimă. Căpeteniile Edomului. Pe vremea când Israel s-a apropiat de hotarele Edomului, căpeteniile lui au cedat locul lor regilor (Numeri 20,14; compară cu Geneza 36,15). Cu toate că refuzul edomiţilor de a îngădui lui Israel trecerea prin ţara lor lasă impresia că se simţeau puternici şi neînfricaţi, faptul că au respins cererea paşnică a lui Moise descoperă în mod clar un simţământ de nesiguranţă şi alarmă pe care căutau să-l ascundă (vezi Judecători 11,17). Războinicii lui Moab. Alarma moabiţilor a fost dovedită de eforturile lui Balac de a-l convinge pe Balaam să blesteme pe Israel (Numeri 22-24). Toţi locuitorii Canaanului. Această profeţie a fost împlinită în mod uimitor ,,când au auzit... toţi împăraţii canaaniţilor... că Domnul secase apele Iordanului înaintea copiilor lui Israel... li s-a tăiat inima şi au rămas îngroziţi” (Iosua 5,1). 15:16 Îi va apuca teama şi spaima; Iar văzând măreţia braţului Tău, Vor sta muţi ca o piatră, Până va trece poporul Tău, Doamne! Până va trece Poporul, pe care Ţi l-ai răscumpărat. Până va trece poporul Tău. Nu trecerea prin Marea Roşie, pentru că aceasta avusese loc deja, ci trecerea pustiei şi a hotarelor Canaanului. 15:17 Tu îi vei aduce şi-i vei aşeza pe muntele moştenirii Tale, În locul, pe care Ţi l-ai pregătit ca locaş, Doamne, La Templul, pe care mâinile Tale l-au întemeiat, Doamne! Pe muntele. ,,Muntele moştenirii Tale”, probabil că nu era ţara muntoasă a Canaanului (Deuteronom 3,25), după cum susţin unii comentatori, ci mai degrabă muntele pe care îl alesese Domnul pentru sanctuar (Psalmi 78,54) ca loc al locaşului Său. Aşezarea lui Israel asupra acestui munte nu înseamnă intrarea lui în Ţara Făgăduinţei, ci aşezarea poporului lui Dumnezeu în Casa Domnului (Psalmi 92,13), în viitorul sanctuar. Acolo Domnul va intra în legătură deplină cu poporul Său, şi acolo se vor dovedi ei a fi proprietatea Lui deosebită, slujindu-I şi aducându-I jertfele lor. 15:18 Şi Domnul va împărăţi în veac şi în veci de veci. Domnul va împărăţi în veac şi în veci de veci. Declaraţii asemănătoare se mai află în Scriptură (vezi Psalmi 10,16; 29,10; 146,10; Apocalipsa 11,15; etc.). În felul acesta, Moise exprimă convingerea omului lui Dumnezeu că stăpânirea lui Dumnezeu este veşnică, nu numai în univers, ci şi în lumea aceasta, nu numai sub lege, ci şi sub har, nu numai vremelnic, ci în decursul veşniciei. Cu această exclamaţie inspirată se încheia cântarea lui Moise, cu toate că în versetul următor el dă o explicaţie a faptului pentru care stăpânirea lui Dumnezeu va dura veşnic. Ca şi primele două strofe care s-au terminat cu afirmaţia privind nimicirea egiptenilor (vezi v.5, 10), cea de-a treia se încheie în acelaşi fel. Totuşi, în loc să îndrepte atenţia spre egiptenii înfrânţi, Moise se întoarce spre Eliberatorul lor cel triumfător. De aceea, cântarea nu se încheia cu un tablou întunecat al nimicirii vrăjmaşilor lui Dumnezeu, ci cu o notă de biruinţă şi laudă. Acelaşi subiect va caracteriza şi cântarea lui Moise şi a Mielului, pe care mântuiţii o vor cânta la marea de cristal (Apocalipsa 15,2-4). 15:19 Căci caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui au intrat în mare, Şi Domnul a adus peste ei apele mării; Dar copiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării. Verset ce nu a fost comentat. 15:20 Maria, prorociţa, sora lui Aaron, a luat în mână o timpană, şi toate femeile au venit după ea, cu timpane şi jucând. Maria proorociţa. Maria este prima femeie pe care Biblia o onorează cu acest titlu. Au urmat şi altele, din timp în timp, în decursul istoriei poporului lui Dumnezeu (vezi Judecători 4,4; 2 Regi 22,14; Isaia 8,3; Luca 2,36). Maria nu este numită aici proorociţă în primul rând pentru că erau inspirate cuvintele pe care le cânta, ci mai degrabă ca o recunoaştere a rolului ei în legătură cu Exodul, şi numai în al doilea rând pentru partea luată de Moise şi Aaron (vezi PP 382). Ea a pretins în mod specific că are darul profetic (Numeri 12,2), deoarece Dumnezeu vorbise prin ea. Profetul Mica declară că Domnul a eliberat pe Israel din Egipt prin Moise, Aaron şi Maria (Mica 6,4). Misiunea ei putea să fi fost de a comunica poporului solii prin care era păstrată vie speranţa eliberării în timpul întunecoşilor ani de asuprire. Ea poate că a dat învăţătură, a îndemnat şi mustrat poporul. Totuşi, aici, la Marea Roşie, ea apare ca o cântăreaţă inspirată şi talentată. La această dată, ea trebuie să fi avut vârsta de peste 90 de ani. (Exod 2,4; 7,7). Sora lui Aaron. Deşi, fără îndoială că Maria era şi sora lui Moise şi fusese mijlocul prin care el a fost ocrotit în copilărie, aici ea este numită sora lui Aaron. Aceasta poate că arată o poziţie subordonată în raport cu cea deţinută de Moise, dar comparabilă cu aceea a lui Aaron, care era el însuşi subordonat lui Moise (vezi cap. 4,16). A luat o timpană. Instrumentul la care a cântat Maria şi femeile care o acompaniau era fie o tamburină, fie o tobă de mână. Comentatorii moderni specializaţi în istoria instrumentelor muzicale antice favorizează traducerea ultimă. Acelaşi cuvânt pentru timpană, toph, este folosit în ebraica şi araba modernă pentru a indica o tobă de mână. Vechi tablouri egiptene despre acest instrument îl arată ca fiind făcut din cercuri de lemn şi două piei, dar fără beţe. El este bătut de mâna celui care cântă. În Biblie, la acest instrument cântă de obicei femeile (Judecători 11,34; 1 Samuel 18,6; Psalmi 68,25), cum era în Egipt, dar uneori şi bărbaţii (1 Samuel 10,5). Adesea era însoţit de cântare şi dans, probabil pentru a accentua bătaia şi era considerat ca instrument de bucurie. În Vechiul Testament, el era de obicei însoţit de petrecere şi laudă. Toate femeile. Despărţirea bărbaţilor şi a femeilor în două orchestre distincte era un obicei egiptean, tot aşa cum era şi executarea dansurilor de către grupe de bărbaţi şi de femei, care însoţeau paşii lor cu muzică. Se pare că acest obicei a fost luat de la egipteni în timpul îndelungatei lor rămâneri în Egipt. În vremurile de mai târziu, le găsim pe femeile ebraice luând parte la celebrarea victoriilor, când oştile se întorceau şi le întâmpinau cu muzică şi cântec (vezi Judecători 11,34; 21,21; 1 Samuel 18,6.7; 29,5). Jucând. Folosirea dansurilor în ceremoniile religioase, atât de contrare bunei cuviinţe apusene, a fost din totdeauna acceptabilă spiritului şi sentimentului oriental. În relatarea Vechiului Testament se află diferite feluri de dansuri. David a dansat înaintea chivotului când l-a adus la Ierusalim (2 Samuel 6,16), fiica lui Iefta l-a întâmpinat cu dans pe tatăl ei biruitor (Judecători 11,34) şi fetele din Silo au dat o serbare în acest fel (Judecători 21,21). Dansarea mai este amintită cu aprobare de psalmist (Psalmi 142,3; 150,4). Dansul vremurilor biblice era o expresie exterioară a bucuriei sfinte, împărtăşindu-se de acelaşi spirit ca şi cântările de laudă sau rugăciunile de mulţumire. El era în mod distinct un act de închinare şi Dumnezeu l-a primit ca atare (compară cu Ioan 6,37). Dansul social modern nu are nici o asemănare cu dansul religios al vremurilor biblice, pentru că în el nu era nici un amestec de bărbaţi şi femei, şi singurul obiectiv al participanţilor era exprimarea iubirii, consacrării şi recunoştinţei faţă de Dumnezeu. Dansul din vechime făcea parte integrantă din ritualul de închinare. 15:21 Maria răspundea copiilor lui Israel: Cântaţi Domnului, căci şi-a arătat slava: a năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ. Maria răspundea. Maria, cu corul ei de femei, cânta ca răspuns la corul de bărbaţi, probabil la terminarea fiecărei strofe a cântării (după v.5, 10, 18). Cuvintele refrenului Mariei: ,,Cântaţi Domnului”, etc. au fost şi cuvintele de început ale cântării de biruinţă a lui Moise (v.1). 15:22 Moise a pornit pe Israel de la marea Roşie. Au apucat înspre pustia Şur; şi, după trei zile de mers în pustie, n-au găsit apă. Pustia Şur. Aceasta este regiunea pustiei care se întinde de la hotarul de răsărit al Egiptului până la graniţa sudică a Palestinei, ajungând în sud la munţii peninsulei Sinai. În istorisirile patriarhale ea este amintită de mai multe ori (Geneza 16,7; 20,1; 25,18), şi în rapoartele despre biruinţele lui Saul şi ale lui David asupra amaleciţilor (1 Samuel 15,7; 27,8). Israel a mărşăluit prin partea de sud a acestui pustiu într-o direcţie sud-estică de-a lungul ţărmului Mării Roşii. În Numeri 33,8, regiunea aceasta este numită ,,pustia Etamului”. Dacă interpretarea dată în comentariul asupra lui Exod 13,20 este corectă şi Etam este un cuvânt egiptean pentru o întăritură de graniţă, este uşor de înţeles de ce pustia Şur să fie numită pustia Etam. N-au găsit apă. Fără îndoială că izraeliţii purtau o rezervă de apă de băut în pungi de piele, cum făceau popoarele orientale din vremurile antice. Ştiind că urmau să intre în pustie, izraeliţii nu aveau să uite să ia apă cu ei, dar un marş de trei zile fără a mai găsi alta spre a înlocui rezerva lor terminată avea să aducă suferinţă atât pentru om, cât şi pentru animale. De aceea era imperios necesar să găsească izvoare la anumite intervale. Dintre toate animalele domestice folosite în Orientul Apropiat, măgarul era animalul cel mai folosit ca animal de povară pentru călătoria prin pustie. Cămila se găsea numai ocazional înainte de sec. al XII-lea î.Hr. Măgarii pot călători fără apă timp de patru zile, dar vitele pe care le aveau izraeliţii în număr mare nu puteau trăi fără a fi adăpate mai des. Din cauza aceasta, un marş de trei zile fără a găsi apă, era aproximativ limita până la care vitele puteau să îndure fără să piară. 15:23 Au ajuns la Mara; dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara (Amărăciune). Mara. Prima oază la sud de Suez este ‘Ain Hawarâh. Ea se află pe vechiul drum spre minele de cupru de la Sinai, la câteva mile de interior de la golf şi aproximativ la 47 mile de oraşul Suez. Apa este amară. Dacă identificarea ei cu Mara biblică este corectă, îndulcirea apelor ei de către Moise nu a fost de natură permanentă. Deşi cei mai mulţi comentatori au acceptat această identificare, trebuie să fie observat că în apropiere sunt mai multe izvoare amare, unul dintre ele fiind chiar mai amar decât ‘Ain Hawârah. 15:24 Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: Ce avem să bem? Poporul a cârtit. Ei mai cârtiseră o dată înainte, pe ţărmul de apus al Mării Roşii (cap. 14,1.12), şi aveau să mai cârtească de multe ori, înainte să se fi isprăvit peregrinajul lor (vezi Exod 16,2; Numeri 14,2; 16,41; etc.). ,,Cârtirea” avea să se dovedească a fi felul lor obişnuit de a-şi exprima revărsarea de amărăciune a sufletului în faţa greutăţilor pe care le întâlneau în mod regulat. Deoarece Moise era răspunzător de plecarea lor din Egipt şi deoarece el era conducătorul lor, cârtirile lor erau îndreptate în primul rând împotriva lui. Bărbaţii care slujesc cel mai bine naţiunea, adesea sunt cel mai puţin apreciaţi în timpul vieţii lor şi de obicei sunt ridicate monumente în onoarea lor numai după ce au murit. Ce avem să bem? Deşi adesea oamenii sunt dispuşi să înghită o apă cu gust rău când setea lor este mare, există o limită dincolo de care natura nu poate merge. Chiar animalele refuză să bea apa anumitor izvoare amare în Deşertul Arab. 15:25 Moise a strigat către Domnul; şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci, şi acolo l-a pus la încercare. Domnul i-a arătat un lemn. Mai mulţi pomi sau plante aparţinând diferitelor părţi ale lumii se spune că au însuşirea de a face dulce apa amară, dar nici unul din aceştia nu se găsesc în peninsula Sinai. De fapt, beduinii din jur, care consideră apa de la ‘Ain Hawârah şi alte izvoare asemănătoare din apropiere ca negustoase, nu cunosc nici un mijloc prin care apa aceasta poate fi făcută potabilă. De aceea, există numai două explicaţii posibile pentru acest text. Fie că Moise a fost instruit să ia un lemn care avea însuşirea naturală de a schimba apa amară în apă dulce, lemn care nu mai creşte în regiune, fie că schimbarea apei a fost un act direct al lui Dumnezeu, iar lemnul nu avea decât o semnificaţie simbolică. Porunci. După ce a vindecat apa şi a satisfăcut setea fizică a poporului Său, Dumnezeu le-a dat porunci care erau legate de minune printr-o făgăduinţă (v.26). L-a pus la încercare. De pe vremea plecării lor din Egipt până la intrarea lor în Canaan, Dumnezeu a ,,pus la încercare” pe poporul Său în multe ocazii – prima dată la Marea Roşie, acum la Mara, mai târziu la Meriba (cap. 17,1-7), Sinai (cap. 20,20), Tabeera (Numeri 11,1-3), Chibrot-Hataava (Numeri 11,34), Cadeş (Numeri 13,26-33) şi în alte locuri. Aceste ,,încercări” făceau parte din încercările lui Dumnezeu de a-i forma în împrejurări relativ uşoare, pentru experienţele pe care aveau să le întâmpine în Canaan. 15:26 El a zis: Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui, şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu nici una din bolile cu care am lovit pe Egipteni; căci Eu sunt Domnul, care te vindecă. Dacă vei asculta cu luare aminte. Aici este raportată o minunată făgăduinţă. Dacă poporul lui Dumnezeu avea să acorde de aici înainte o ascultare strictă faţă de toate poruncile Lui, atunci El avea să-i ,,vindece” cum vindecase apa, şi-i va ocroti şi de răul fizic şi de cel moral. De aceea, bunăstarea lor fizică a făcut-o să fie dependentă de ascultare. Acest mare principiu era adevărat nu numai pe vremea evreilor, ci de-a lungul tuturor veacurilor. Bunăstarea fizică a rasei umane mai este încă în mare măsură dependentă de felul cum priveşte legea divină. Aceia care nesocotesc legile care guvernează trăirea sănătoasă sunt singuri vinovaţi de consecinţe. Pe de altă parte, aceia care trăiesc conform cu instrucţiunile împărtăşite pe cale divină cu privire la sănătate vor avea parte de o însemnată eliberare de boli. Dumnezeu este interesat nu numai de starea spirituală a omului, ci şi de starea lui fizică (vezi 3 Ioan 2). Bolile. Unele din aceste boli sunt enumerate în Deuteronom 28,27 şi referinţe cu privire la ele se mai află în Deuteronom 7,15. Se ştie că anumite boli au existat întotdeauna printre egipteni, de o gravitate extrem de mare, mai ales boli de piele şi de ochi. În timpul lungii lor rămâneri în Egipt, evreii au cunoscut bine bolile Egiptului. Domnul care te vindecă. Doctorii egipteni erau vestiţi în întreg Orientul Apropiat, dar texte existente arată că ei nu considerau ca fiind a lor puterea de vindecare, ci a zeilor lor. În manualele lor de medicină, dintre care unele au acum vârsta de 4.000 de ani, bolile sunt împărţite în trei clase, (1) acelea care pot fi tratate; (2) acelea care pot fi oprite; (3) acelea care nu pot fi vindecate. Deşi ştiinţa medicală a avansat enorm de la Moise încoace, clasificarea de mai sus mai este valabilă. Chirurgul poate face o incizie, îndepărta un organ, şi să coasă la loc rana, dar el nu poate vindeca. Medicul poate administra anumite medicamente, despre care ştie că au anumite efecte asupra anumitor indispoziţii, dar priceperea lui se termină aici. Adevăratul proces de vindecare este îndeplinit de o putere pe care ştiinţa omenească nu o poate controla. În cel de-al XX-lea secol mai este încă adevărat, cum a fost şi pe vremea lui Moise, că numai Dumnezeu dă vindecare. El este Marele Medic. 15:27 Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici. Şi au tăbărât acolo, lângă apă. Elim. Următorul loc de tabără a fost identificat încă din vremuri de demult cu Wadi Gharandel, aproximativ la 7 mile sud de ‘Ain Hawârah. Locul acesta, cu bogata lui aprovizionare de apă relativ bună şi crângurile lui luxuriante de palmieri, tamarisc, salcâmi şi iarba lui înaltă, mai este chiar şi acum unul din principalele locuri de oprire între Suez şi Sinai. Arheologul Flinders Petric a găsit bune rezerve de apă în vale de ambele părţi, când a traversat-o, mai întâi în decembrie 1904 şi din nou în martie al anului următor, chiar dacă iarna fusese foarte uscată şi nu mai plouase timp de câteva săptămâni (Researches in Sinai (1906) p. 12). Au tăbărât acolo. Deoarece Wadi Gharandel este unită prin două văi mai fertile, Wadi Useyt şi Wadi Tayibeh, este posibil că izraeliţii au folosit ocazia aceasta pentru a paşte vitele şi pentru le odihni timp de câteva zile înainte de a continua călătoria lor. Aici nu se aminteşte de o rămânere în tabără la Mara (vezi v.23-26), deşi este indicat acest lucru în Numeri 33,8. Probabil că poporul n-a stat la Mara mai mult decât era necesar. Moise, care trecuse prin aceste regiuni mai înainte şi cunoştea fiecare izvor şi râuleţ, probabil că i-a asigurat pe izraeliţi că vor găsi o vale fertilă la numai câteva mile dincolo de Mara. Comentariile lui Ellen G. White 1-27 PP 288-292 1 EW 70; 4T 25 1,2 Ed 162 1-16 PP 288 6-11,18-21Ed 162 21 Ed 39; PP 289 22-24 PP 291 23-25 MH 248 23-26 MM 120 24 3T 85, 89, 339, 342 24-26 SR 126 25 PP 291 25,26 PP 292 26 CH 59; DA 824; MH 113; ML 135; MM 119, 277; SR 127 27 PP 292 |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version: