14:9 Egiptenii i-au urmărit; şi toţi caii, carele lui Faraon, călăreţii lui şi oştirea lui, i-au ajuns tocmai când erau tăbărâţi lângă mare lângă Pi-Hahirot, faţă în faţă cu Baal-Ţefon.
Călăreţii. Deoarece egiptenii nu aveau cavalerie pe vremea aceea, deşi un călăreţ singur este zugrăvit o dată pe un mic monument, cuvântul tradus ,,călăreţi” mai degrabă ar trebui să fie redat ,,călător într-un vehicul”, sau ,,bărbat urcat”, adică aceia care conduceau carele. Înţeles astfel, textul concordă remarcabil cu monumentele băştinaşe ale acelui timp, care reprezintă armata egipteană ca fiind alcătuită din două feluri de trupe: cei din care şi infanteria.
I-au ajuns când erau tăbărâţi. Nu este sigur dacă Faraon i-a ajuns pe izraeliţi curând după ce şi-au întins tabăra pe malul Mării Roşii, sau dacă ei se găseau deja aici de o zi, sau chiar mai mult. Cu toate că a început în mod evident urmărirea izraeliţilor la câtva timp după plecarea lor, Faraon avea să fie în măsură să parcurgă distanţa de 80 mile (128 km), de la Tanis (Ramses), până la ţărmul de nord-vest al Mării Roşii, mult mai repede decât au putut s-o facă izraeliţii. Pentru aceasta i-ar fi trebuit cel puţin două zile, timpul aproximativ necesar pentru izraeliţi să călătorească de-a curmezişul pustiei de la Etam (vezi comentariul pentru v.5). Descrierea evenimentelor la apropierea egiptenilor pare să ducă la concluzia că de abia s-au oprit să tăbărască, atunci când i-au descoperit pe egipteni care îi urmăreau (v.9, 10; PP 284).