14:5 S-a dat de ştire împăratului Egiptului că poporul a luat fuga. Atunci inima lui Faraon şi inima slujitorilor lui s-a schimbat faţă de popor. Ei au zis: Ce am făcut de am lăsat pe Israel să plece şi să nu ne mai slujească?
Ce am făcut? După cât se pare, Faraon a intenţionat să limiteze îngăduinţa sa la trei zile de călătorie în partea estică a pustiei egiptene. Când a devenit clar că izraeliţii se grăbeau prin pustie spre Marea Roşie, Faraon a pornit în urmărire (PP 283). Un scurt răgaz de suferinţă îi dăduse timp să-şi revină din ororile plăgii a zecea, şi el regreta acum fapta sa grăbită. Când n-a mai urmat nici o calamitate după moartea întâiului născut, poate că egiptenii au considerat ca învinsă puterea Dumnezeului ebraic, iar pe ei înşişi s-au considerat din nou domni peste ţara lor şi stăpâni pe situaţie. Pierderea unui mare număr de muncitori avea să afecteze economia ţării şi să aducă greutăţi asupra celor care au rămas.