Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Exod

Exod 14:23


14:23 Egiptenii i-au urmărit; şi toţi caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui au intrat după ei în mijlocul mării.

Egiptenii i-au urmărit. Când ultimul izraelit a părăsit ţărmul de apus al Mării Roşii, a urmat norul şi a îngăduit egiptenilor să vadă că izraeliţii scăpaseră. Egiptenii au înaintat de îndată spre ţărmul mării şi găsind canalul încă uscat, au intrat în grabă şi au forţat înaintarea în urmărire grăbită. Numai când întreaga oştire egipteană se afla în mijlocul mării, stâlpul de nor a devenit pentru ei un stâlp de foc şi le-a descoperit situaţia lor precară (1T 265; 4T 25).