14:17 Eu voi împietri inima Egiptenilor, ca să intre în mare după ei. Şi Faraon şi toată oastea lui, carele şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea.
Eu voi împietri. Aici este spus doar că Dumnezeu a împietrit inimile egiptenilor, după cum se pare, în acelaşi înţeles în care a împietrit inima lui Faraon (vezi comentariul pentru cap. 4,21). Urmând porunca lui, ei au ajuns părtaşi ai vinovăţiei lui (compară cu Apocalipsa 18,4). Fără îndoială că egiptenii au anticipat nerăbdători redobândirea bogăţiei lor pierdute şi răzbunarea sângeroasă asupra oricui avea să se opună capturii (cap. 12,35; 15,9). În astfel de împrejurări, natura omenească ar fi cu totul suficientă spre a-i face să fie reci şi fără inimă.
Ca să intre în mare după ei. Judecata sănătoasă obişnuită, întemeiată pe experienţele de mai înainte, ar fi trebuit să-i facă pe egipteni precauţi cu privire la implicarea lor într-o aventură atât de periculoasă ca aceea de a-i urmări pe evrei prin mare. Stupiditatea şi setea de sânge au fost cele care i-au împins înainte în pericol (vezi Romani 1,21.22). Acţiunea nesăbuită îi caracterizează de obicei pe cei care dispreţuiesc în mod deliberat conducerea Duhului lui Dumnezeu. Neluarea în seamă a judecăţilor lui Dumnezeu, experimentate atât de recent, i-a zăpăcit cu încredere în ei înşişi, şi au sfidat în cele din urmă pe Dumnezeul lui Israel (vezi 2 Tesaloniceni 2,9-12; Apocalipsa 17,14; 19,19; 20,7-9).