13:21 Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea.
Într-un stâlp de nor. Ca militar comandant egiptean (PP 245) şi ca fugar de la Faraon (cap. 2,15), Moise cunoştea deja itinerarul general de marş. Ba mai mult, Dumnezeu îi făcuse cunoscut că trebuia să conducă pe Israel la muntele Horeb (cap. 3,12). Cu toate acestea, pentru a convinge poporul de conducerea lui Dumnezeu şi pentru a-l călăuzi pe Moise de-a lungul unui drum de urmat, însuşi Dumnezeu a condus călătoria lor zilnică. Declarând în cap. 13,18 că Dumnezeu a condus pe izraeliţi, Moise explică acum, cum a făcut El acest lucru. Comandanţi de armată din vechime foloseau uneori semne de fum sau foc spre a călăuzi forţele lor în marş prin regiuni pustii fără drumuri. Totuşi, stâlpul de nor sau foc al lui Israel n-a fost produs prin mijloace obişnuite, ci a fost o manifestare miraculoasă a prezenţei lui Hristos (1 Corinteni 10,1-4, 9; PP 366), care a apărut în faţa lor când au plecat de la Etam şi au intrat în pustie. Se pare că a fost numai un singur ,,stâlp” (Exod 14,24), pentru că şi când străluceşte în întuneric, el este numit tot ,,stâlp de nor” (v.19) sau simplu ,,norul” (Numeri 9,21). Ziua, el apărea ca un nor întunecat în contrast cu lumina soarelui, dar noaptea, ca o lumină strălucitoare (Numeri 9,15.16). În norul acesta, prezent cu poporul Lui, era Însuşi Domnul, şi din nor El vorbea lui Moise. Aici a apărut slava Domnului, cunoscută mai târziu ca ,,Şechina” (Exod 16,10; 40,34). Domnul Se descoperise deja lui Moise într-un fel asemănător la rugul care ardea (cap. 3,2), şi mai târziu a apărut la Sinai în mijlocul tunetului şi luminii (cap. 19,16.18). Focul şi norul au simbolizat conducere şi ocrotire divină.
Pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea. Literal, ,,pentru ca să călătorească zi şi noapte”. Nu trebuie să se deducă din această declaraţie că Dumnezeu intenţiona ca izraeliţii să continue a călători atât noaptea, cât şi în timpul zilei. Mai degrabă, ei călătoreau atât noaptea, cât şi ziua atâta timp până aveau să ajungă la destinaţie. După cum este spus clar în text mai la început, stâlpul de nor avea să-i călăuzească ziua de-a lungul drumului şi noaptea să lumineze tabăra lor. Expresia adăugată ,,pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea”, lămureşte faptul că norul nu i-a părăsit niciodată. Aceasta include atât oprirea noaptea cât şi călătoria ziua. Atât KJV cât şi RSV presupun, dimpotrivă, că au călătorit noaptea, o concepţie nejustificată de context.