10:4 Dacă nu vrei să laşi pe poporul Meu să plece, iată, voi trimite mâine nişte lăcuste pe toată întinderea ţării tale.
Lăcuste. Ca pedeapsă următoare asupra regelui împietrit, Dumnezeu a anunţat plaga lăcustelor, mai teribilă decât oricare alta pe care Egiptul o cunoscuse până atunci. Lăcustele, ,,oştirea cea mare” a lui Dumnezeu, cum sunt numite în Ioel 2,25, au adus până în ziua de azi calamitatea periodică ţărilor Orientului Apropiat, de obicei la fiecare 10 sau 15 ani. Acum este posibil un control efectiv prin metode ştiinţifice, precum folosirea flăcărilor, şanţuri tratate chimic în care lăcustele cad cu grămada, distrugerea ouălor şi folosirea arsenicului, dar astfel de mijloace n-au devenit utilizabile decât relativ recent. Pe vremuri, venirea lăcustelor era considerată cea mai teribilă din toate judecăţile care puteau să se abată asupra unei ţări. Ioel prezintă o descriere vie a unei astfel de plăgi, când zice: ,,Arde focul înaintea lui şi pâlpâie flacăra după el. Înaintea lui ţara era ca o grădină a Edenului; şi după el este un pustiu sterp: nimic nu-i scapă” (Ioel 2,3) Ele nimiceau orice urmă de vegetaţie, cuprinzând recolte, vegetale, pomişori sau spini. Ele vătămau chiar şi scoarţa pomilor, ramurile mai mici fiind cu desăvârşire descojite şi ajungând albe (vezi Ioel 1,7-12). Ele veneau în roiuri mari, zgomotul lor în zbor asemănându-se cu acela al unei ploi sau al pârâiturii de foc în iarbă uscată, şi numărul lor făcea să se întunece cerul (Ioel 2,2.3).