10:3 Moise şi Aaron s-au dus la Faraon, şi i-au zis: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: Până când ai de gând să nu vrei să te smereşti înaintea Mea? Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.
Până când. Mărturisirea lui Faraon (cap. 9,27) fusese un act de umilinţă, dar aceasta a fost anulată printr-o reafirmare îngâmfată a inimii lui răzvrătite (cap. 9,34.35). Ceea ce dorea Dumnezeu nu era o simplă mărturisire a umilinţei, ci o acţiune care să fie în concordanţă cu ea. Pocăinţa lui Faraon nu avea să se dovedească a fi sinceră, până când nu avea să-l ducă la eliberarea izraeliţilor.