6:4 Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în mustrarea şi învăţătura Domnului.
Părinţilor. Termenul poate fi folosit în mod general pentru a cuprinde atât pe taţi, cât şi pe mame. Totuşi cea dintâi răspundere pentru disciplină de obicei revine tatălui, şi în plus, taţii de obicei au nevoie de sfatul acesta mai mult decât mamele. Dacă mamele tind să fie peste măsură de indulgente taţii tind să devină severi.
Nu întărâtaţi. Sfatul acesta negativ este esenţial dacă ascultarea cerută de la copii trebuie să se întemeieze pe o bază morală. Pasajul paralel din Coloseni dă motivul acestui îndemn: ,,Ca să nu-şi piardă nădejdea”, [ca să nu se descurajeze, KJV] (Col. 3,21). Nivelul actual scăzut al autorităţii părinteşti porneşte uneori din cereri nedrepte şi iritante sau chiar brutale adresate copiilor de părinţi. Prea adesea copiii sunt socotiţi ca ,,tulburători ai liniştii” căminului. O altă cauză producătoare de resentiment la copii sunt cererile capricioase, inconsecvente ale unora dintre părinţi. Chiar dacă ascultarea din afară e obţinută prin mijloace violente, aceasta este în dauna onoarei şi respectului.
Creşteţi-i. Gr. ektrepho, ,,vezi la cap. 5,29).
Mustrarea. Gr. paideia, ,,disciplina”, ,,învăţătura”, ,,mustrarea”. Paideia e folosit în Evrei 12,5-11 pentru a descrie ,,mustrarea Domnului” care aduce ,,roada dătătoare de pace a neprihănirii [dreptăţii]”. Comparaţi folosirea verbului paideno, din 1 Cor. 11,32; 2 Cor. 6,9. Mustrarea, instruirea şi disciplina Domnului sunt un semn al iubirii Sale (Apoc. 3,19) şi aşa ar trebui să fie ale părinţilor.
Învăţătura. [,,Îndemnul”, KJV; ,,înţelepţirea”, G. Gal.]. Gr. nouthesia, ,,a pune în minte”. Cuvântul implică instrucţiunea sau disciplină prin cuvânt, în forma de avertizare. Nouthesia apare în altă parte în NT numai în 1 Cor. 10,11 şi Tit 3,10. Verbul înrudit nouthete e găsit în Rom. 15,14; Col. 1,28; 2 Tes. 3,15, etc. Există un loc pentru avertizare în orice sistem de educaţie, pentru oricare scop. Acordarea atenţiei încurajează pe copil când face bine şi-l avertizează când e greşit.
S-a sugerat în mod serios de anumiţi educatori că un copil ar trebui să fie lăsat să-şi formeze propriile sale idei şi convingeri religioase, întrucât este necinstit a i le impune când el este neînstare să gândească singur. Argumentul acesta este greşit, deoarece este imposibil ca un copil să crească fără concepţii religioase de vreun fel oarecare. Dacă părinţii şi tutorii nu-i învaţă pe copii adevărul, un altul îi va învăţa rătăcirea. În privinţa aceasta nu există neutralitate.
Domnului. Dacă copiii urmează să crească în temerea Domnului, ,,mustrarea şi învăţătura” date de părinţi trebuie să vină de la Domnul şi să aibă aprobarea Lui. Părintele ţine locul lui Dumnezeu în faţa copilului său imatur – o răspundere cât se poate de serioasă pentru tată şi pentru mamă.